așa grozăvie mare am auzit astăzi, încât am rămas minute bune blocat neputând să-mi revin din uluială, incredibil dom'le... primul lucru post-grozăvie la care m-am gândit a fost povestea lui Andersen, Hainele cele noi ale Împăratului. povestea spune că unui împărat îi promit niște croitori vestiți, că-i vor face niște haine cum nu s-au mai văzut altele, așa, și lucrară frate ăștia zi de vară până seară, și-i luară măsuri după măsuri împăratului, ca la un moment dat, în ziua cea mare, așteptată de tot norodul, croitorii să se facă că îl îmbracă pe împărat, adică făceau gesturile ca și cum aveau ceva în mână, da' n-aveau nimic, împăratul tăcea mâlc, și se lăsa îmbrăcat, să nu zică ăștia că-i prost, că numai proștii nu văd hainele cele frumos croite. și iese împăratul să dea turul de onoare în fața palatului, și poporul nu zice nimic, aplaudă, deh, dacă măria-sa umblă astfel îmbrăcat, nu te pui, doar el știe ce e bine pentru prostime și împărățește deasupra ei. un copil zglobiu însă, uluit, se apucă de râs, și strigă: împăratul e în pielea goală, împăratu n-are haine, e gol... așa îmi amintesc povestea după treizeci de ani. ce e mai departe? nu mai contează...
după povestea lui Andersen, mi-a mai venit una în minte. cică unui alt împărat, sau poate tot ăluia, nu mai știu, la un moment dat i s-a întâmplat o ciudățenie. într-o dimineață, dându-și cu mâna prin păr, a descoperit niște zgrăbunțe. una în stânga și una în dreapta. s-a speriat împăratul dar n-a zis la nimeni nimic. și zgrăbunțele alea creșteau. și împăratul și-a lăsat părul mare, umbla numai cu căciulă ori își purta coroana pe cap. și s-a trezit împăratul cu coarne. bine, nu avea el coroane mari de cerb, da' așa niște cornițe tot erau. la un moment dat împăratul a vrut să se tundă, că prea avea mare părul. ce s-a gândit el, să nu-i afle slujbașii și norodul că are coarne, l-a chemat pe ciobanul care își păstorea oile la marginea împărăției. i-a poruncit să-l tundă și i-a spus că dacă spune cuiva ce vede, va fi gata de el, îi va lua viața. ciobanul l-a tuns, s-a speriat el nițel și apoi s-a întors la stâna lui, după ce i-a jurat împăratului că nu va împărtăși nimănui marea taină împărătească. dar acasă, ciobanul nu mai avea liniște, nici nu mai putea dormi bine, și se perpelea toată noaptea și toată ziua se frământa de așa taină... și la un moment dat, n-a mai rezistat și a mers la un copac și a șoptit în scorbura acestuia secretul. dar mai târziu a trecut pe acol' un fluieraș, care a rupt din copac o creangă, cu gând să facă un fluier, pe care să-l vândă la sărbătoarea împărătească ce urma să vină. a făcut fluierul, l-a dus să-l târguiască dar minune mare, la încercare, când sufla în el, fluierul zicea, nu fluiera: împăratul are coarne! împăratul are coarne!
și cum te pot prosti unii frate, că ei zic că e și tu te holbezi și nu vezi nimic, și ei zic că nu e, și tu privești buimac, și zici, ba e, cum să nu fie...
no. ș-am încălecat pe-o șa, și v-am spus poveștile așa... (mnezăii măsii lor!!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu