sfârșit de septembrie

mă gândeam la o melodie potrivită, september... cu neil diamond, sau alta... pe românește, cu aura și andreescu și favoriții lui, melodioși și picanți, ce vremuri... azi fără tine, septembrie vine... cu mii de puncte-n suspensie, și vântul e o vioară, tristețea doar mă-nconjoară, singur sunt azi, în septembrie...



în capăt de septembrie, unde ești...



că altceva nu am a zice acum, mă satur c-o umbră ș-atât, mi dor de notre-dame, de montmartre și de modigliani, fiori prin mine umblă...

business day 1

interesantă prima zi. a început cu o întârziere de o jumate de oră că la români e greu cu punctualitatea. asta-i politețea regilor, și pe noi nu are cine ne învăța. după părerea mea au fost între două și trei sute de participanți. mulți. și din sibiu, cluj, maramureș. 85% tineri. în urmă cu câțiva ani media de vârstă ar fi fost cu cel puțin 15-20 de ani mai mare. seminariile au fost interactive, scurte, la obiect.

herald lepisk din estonia ne-a vorbit despre setarea atitudinii potrivite. trebuie să gândim pozitiv. simplu, nu? pe un slide scria: opportunityisnowhere. are două sensuri. unul pozititiv. și unul negativ. beton. extraordinar de beton.

la workshopul cu microsoft - comunicații unificate, am aflat cum o să evolueze în mai puțin de 5 ani, mediile de transmitere a informației. teribil. brrr. pe urmă m-am dus să-mi cumpăr un fax. că al meu are o hibă. adică un aparat cu telefon, de-ăla clasic și nu multifuncțional. nu am găsit. vânzătorii din două magazine, mi-au zis că nu se mai aduc. prin mail frate se comunică, mess ori skype. fax numai la primării se mai folosește. să poți să-i dai număr de intrare. sau de ieșire. aferim!

gata curățenia

let's do it Romania a devenit we did it. totuși puțin mediatizat evenimentul ăsta. cred că toate televiziunile ar fi trebuit să vorbească despre asta peste 50% din timpul alocat tocșourilor. să mobilizeze, să cheme, să învețe. sper ca la anul să nu mai fie cazul. probabil însă acesta este doar un vis frumos. în mureș, citeam, s-au strâns șapte mii și ceva de saci și au participat în jur de 2500 de voluntari. adică un voluntar a strâns 3 saci. e mult, e puțin, important este să se păstreze...

mai las un pic bannerul, că-mi place...

zilele de afaceri

astăzi încep la târgu-mures zilele de afaceri sau mă rog, business days, că în românește nimic nu mai sună bine pentru întreprinzători și pentru afaceri. asta fiind o manifestare unde vor fi o mulțime de vorbitori și teme interesante și de actualitate. și workshopuri. amanunte despre program pe www.businessdays.ro

cupa mirona

prima dată am vrut să scriu despre cupa mirona săptămâna trecută. evenimentul a avut loc sâmbătă și duminică la reghin, în 25 și 26 septembrie deci, și dacă aș fi scris, ar fi fost o invitație pentru a urmări acest spectacol, mai mult. astăzi, după, pot să  notez câteva impresii. pentru că s-a întâmplat deja.

pe scurt a fost extraordinar. e drept că eu am participat doar la o secțiune open și la premierea acesteia. important este însă, că îți vine să te apuci de dans neîntârziat, că te relaxează spectacolul grației, că uiți de ceea ce e în jur rău captivat de plutirea aia de vis la care asiști, și că te simți între prieteni.

felicitări organizatorilor! a fost ediția a V a...

arvo part

m-am uitat a doua oară la elegy, mi s-a părut mai bun ca prima dată, poate că l-am privit cu alți ochi, ochii de după, de mai încolo. inevitabil ochii mei și-au schimbat perspectiva. cu câteva sute de zile. mă-ntreb ce vreau de fapt să văd. ce aștept!... era un personaj care îmi aducea cu putere aminte de cineva drag. who can it be? now!

am prea puține adjective în textele mele. trebuie să fac o cură de adjective... consuela spune: sunt captivă în mine însumi. și nu este nici un adjectiv în cuvintele ei. iar cartea va fi diferită dacă o vom reciti peste zece ani. ochii mei au revăzut filmul ăsta mai repede de zece ani. și e altfel. uneori mă simt și eu captiv în mine însumi. alteori nu. poate sunt tot timpul și e doar o problemă de simț.

e infimă uneori distanța care ne separă de pragul dincolo de care găsim bucurie... și poate chiar o furnică să ne împiedice cu mersul ei apăsat de a da peste prag. s-avem bucurie deci! eu am: l-am descoperit pe arvo part.

http://www.youtube.com/watch?v=E-t5Nk49yZs

7+1

sunt câteva întrebări simple într-o viață. în orice viață. pe care ți le poți pune ori nu, ele rămân oricum, fie chiar și în subsidiar. sunt întrebările esențiale, cele comparabile cu numerele prime. adică nu se divid cu nimic. doar cu ele însele. evident unora li se par ridicole. și dintr-un anumit punct de vedere pot fi astfel. ridicole. adică de unde venim, cine suntem, încotro ne îndreptăm, pot părea întrebări nesănătoase. inutile. goale. du-te bre de plimbă ursul, îți vine să zici, și lasă-ne...ce sunt, ce pot fi, fericirea?! hai no!... uită!

solitary man

un scenariu printre atâtea altele. nu obligatoriu dar posibil. te uiți în stânga, te uiți în dreapta, ce poți alege! când simți că în palmă ai doar nisip fin, care indiferent cât ai strânge pumnul tot dispare printre degete, mai devreme, sau mai târziu, alegi sistemul de iluzii. acela care îți pune osul în fața nasului, destul de departe să nu-l poți atinge dar suficient de aproape să-i simți mireasma care te pune în goană, flamând. și până la urmă nu osul este de fapt ceea ce trebuie să prinzi ci alergarea însăși. importantă este fuga în sine și nu ceva-ul după care fugi.

te oprești doar atunci când ai îmbătrânit. 

băă!

apropo de dans în doi. melodia asta zice simplu: do it, like me! băi! băă! băă!că-mi vine ăia peste, băă...

opriți dansul în cerc!

când aud cuvântul dans mă gândesc automat la Zorba. nu cred că m-aș putea gândi la altceva. dance. you say dance? dans? Zorba. dansul ca eliberare. dansul ca formă de manifestare a libertății. dansul care exprimă ceva. dansul care mă exprimă pe mine. dansul care mă uită, care mă ațâță, care mă înseamnă, dansul ca formă de mine. dansul ca un alt eu, ca altcineva, ca formă de expresie a eului meu ascuns.

ori asistăm cu mirare, deseori, la dansul în grup organizat, oameni atingându-se cu umărul drept sau stâng, și drept și stâng, fără sentiment, oameni care dansează într-un cerc impersonal, un cerc fără emoție, oameni fără sentimente, prinși în platitudine, cu gesturi banale, comune, identice, oameni singuri care dansează fără partener. o bălmăjeală de mișcare, un simulacru de zbor, o plutire vidă, un pas la stânga, unul la dreapta, doi la stânga, doi la dreapta, mecanică rigidă, fără suflet. priviri seci, evaluări fugare, ochi dați peste cap, vorbe aruncate în timp ce trupul se mișcă parcă cu sens. Zorba e mort.

orice fel de dans îl poți dansa cu un partener. chiar dacă partenerul îți este sufletul tău. dar dansul în cerc nu este dans. este o porcărie! nu dansezi evaluându-i pe ceilalți din jur ci repetând gesturi prime în fața partenerului pe care îl privești în ochi. reluând pasul dintâi. rutul. nu mai există restul lumii. lumea ești tu și cel sau cea pe care îl ții sau o ții de mână. lumea se reduce la cei doi care dansează. asta este tot. toată lumea. și constați că dansul nu mai are nici nume și nici granițe. el se poate numi oricum. salsa, samba, vals, tango, merengue, house. doi oameni se mișcă pe ritmul doar de ei știut. cercul celorlalți închide, ucide, divide.

vă rog, opriți dansul în cerc!

despre nimic

au fost câteva zile frumoase de septembrie până acum. iar am avut gând de scris în fiecare zi și iar am omis să o fac atunci când gândul era crud. colac peste pupăză de ieri mă enervează mouse-ul, căruia îi trebuie trei bătăi în cap ca să înțeleagă una. oare cât mi-ar trebui să pot trăi fără toată tehnica asta și fără gadgeturi?! am trei stilouri nou nouțe cu care nu am scris niciodată. pe unul scrie numele meu. și mai am două, favoritele mele, formate după mâna mea, dar pe care nu le-am mai folosit de atât de multă vreme încât nici nu îmi mai amintesc când a fost acea ultimă dată. oricum, nici nu îmi vine parcă să mai scriu.

toate au fost deja scrise.

lehamitea de marți

nu am o identitate culturală precisă. am mai scris oare lucrul ăsta aici? adică nu pot să adaug nimic, concludent, ființei mele, în plan cultural. așa simt acum. nu am făcut nimic... e drept, am scris o carte. dar doar o carte, nu se pune. îmi spunea anul trecut cineva, că e mai greu cu primele 50. Doamne, asta este o glumă de scriitori consacrați sau ce! ce contează, până la urmă, numărul!!! cantitatea! ceea ce transferi Celuilalt? sau eliberarea care ar trebui să vină după!

am iar sentimentul ăla de uomo finito al lui Papini. toate îmi par spuse, scrise, făcute și mă ia așa o lehamite. de lipsă de sens. probabil marțea e de vină. și cele 3 ceasuri rele ale sale. ăsta o fi unul dintre alea. 

una furtiva lagrima

am pornit cu intenția fermă de a scrie câteva cuvinte. mie însămi. dar, am realizat că, fie mă repet, în intenția lor ultimă semnele dându-se la iveală singure, fie că apropierea de ele, cuvintele, nu este cea mai potrivită. în fapt, spun aceleași lucruri. încep să cred, că avem fiecare dintre noi, câteva idei, pe care le reiterăm iar și iar. undeva, astăzi, ieri, am dat peste un text al lui Andrei Pleșu, care spunea că blogul nu este literatură. poate. probabil. în mod sigur, eu nici nu vreau să fie. și nici nu simt că este mai presus de ceea ce scriu cu înțeles și scop.

blogul meu este scrilejitura pe scoarța de copac a memoriei mele. semnul pe care doar eu, îl voi înțelege în sensul ultim, adevărat, desprins din ființa mea. el nu trebuie să fie dătător de seamă pentru mine ci doar reper, prilej de aducere aminte. blogul meu dă seamă pentru ceilalți, dacă dă, persoanele din afara mea pot avea un câștig, eventual, eu am doar poze ale pozițiilor mele temporale. eu și stadiile mele ideatice. prinse în câteva clișee. 

dacă ne-am lua după toate cele câte sunt scrise ori spuse aiurea, peste tot în lume, ar trebui mai departe doar să tăcem. să recitim cuvintele înșirate pe ață deja și nu să ne chinuim a prădui altele. să lăsăm tăcerea să-ncheie mirarea înscrisă în tiparul ființei noastre. nu toți suntem investiți cu puterea de a întreba. și chiar mult mai puțini cu puterea de a răspunde.

http://www.youtube.com/watch?v=h5m6mg6TBKE,

am scris toate astea cu melodia asta, de mai sus, în cap. și nu am reușit să finalizez. gândul meu a plecat. dar a rămas un rest la mine. o să revin. iar și iar.

murphy-isme

ce chestie ieri! să caut o carte. în biblioteca mea. să știu unde trebuie să fie dar ea să lipsească. toate celelalte sunt numai cea care îmi trebuie nu. lege murphy-iană iar. și cronologia dată peste cap astfel. că de acolo se-ncepe. și să fi întrebat ce cauți, ce vrei...

ce să vreau! ...pe culmile disperării.