marți, 31 august 2010

concluzii în august 2010

și după ultima carte citită, am tras câteva concluzii:

1. citesc prea puțin,
2. pot să m-apuc în sfârșit să citesc Cioran, (nu am citit nimic până acum nimic de el, doar despre el, doar referințe, note, amintiri, am văzut filmul cu Cioran, exerciții de admirație, iar asta am decis la 22 de ani, înspăimântat, că citindu-l voi deveni vicios, voi da de drog, că voi fi iremediabil confiscat, că este prematur și că posibilitățile mele de nefericire vor fi sporite, astfel), am detașarea necesară acum, cred,
3. trebuie să recitesc toate cărțile lui Liiceanu, în ordine cronologică, Tragicul și Jurnalul și restul,
4. că perioada parcursă până la apariția unei cărți, chiar dacă nu scri, ci doar observi, atingi, guști, simți, este tot perioadă de elaborare a cărții, de muncă la carte, (asta mi-a plăcut!),
5. trebuie să recitesc toate cărțile lui Noica, în ordine cronologică și ele,
6. că oricum nu contează ce citești și cât, tot vei începe să uiți tot mai mult și mai mult, orientându-te în final către lucrurile simple care aduc bucurie, către Marea Trecere, către Tine, căutându-ți liniștea, către El, (sigur, la 68 de ani, poți zice asta...),
7. și că totuși viața merită sa fie trăită, că trebuie să te bucuri de ceea ce te poți bucura, și că, în viață, trebuie să faci: ce poți, ce ști, ce simți, ce vrei...

howgh!

cartea de vacanță

pentru mine există două tipuri de cărți de vacanță. una pe care o citesc pe nerăsuflate, care mă absoarbe, cu mistere, enigme, spioni, acțiune, care mă confiscă dar pe care, după nici o săptămână, o uit. am câteva astfel de cărți în bibliotecă, nu multe, și pe care le pot relua oricând, în alte vacanțe, căci oricum le-am uitat conținutul. sigur, sunt și câteva excepții. ecranizate.

și alta care de fapt nu este propriu-zis de vacanță. cea pe care o citesc încet, reluând pasaje întregi de trei, patru ori, cu spaima că mi-a scăpat un cuvânt și nu am înțeles bine, cea pe care o las deseori deoparte în timp ce-i parcurg rândurile, căutând înțelesurile și tâlcul cuvintelor, cea care mă împinge mai departe de mine sau mă aruncă înlăuntrul meu nebulos, cea care mă face să fiu invidios pe autor pentru că a putut reda atât de bine ceea ce, eu doar am simțit, neclar, cea care în același timp mă umple de admirație pentru scriitură și lucrurile dezvăluite, cea care în final, îmi dă bucurie...

o astfel de carte a fost, ultima a lui Gabriel Liiceanu.

31

ultima zi de vară nu-i de vară. azi a fost, și este încă, urât, rece, mohorât, gri, cețos, înfrigurat, apăsător. nici nu am ieșit la aer. am privit pe fereastră ca dintr-un borcan. am populat un acvariu cu pereții din sticlă. acvariul meu. și am ascultat muzică la hang (se citește han). și i-am ținut și eu hangul cu sufletul. ca să uit că ultima zi de vară nu-i de vară. și că e și-a fost urât, rece, mohorât, gri, cețos, înfrigurat, apăsător...

când eram elev, 31 era ultima zi de vacanță, sufletește. din întâi septembrie simțeam că începe numărătoarea inversă și zilele treceau dintr-odată prea repede.

luni, 30 august 2010

hang

nu există doar un anumit gen de muzică, bună. suntem atâtea tipuri de oameni și rase, că ar fi și normal să fie și o multitudine de genuri muzicale. nici nu se elimină unul pe altul. care dintre noi ar putea ridica piatra întâiul, să înfiereze o anumită alăturare de note pe portativ, care altuia îi poate aduce extaz? și care muzică e mai în față? îi pot înțelege și pe cei care-și scutură pletele, zdrăngănind chitări imaginare. și eu am avut chitara mea inchipuită.

am auzit zilele trecute un instrument ciudat. hang. arată ca un ozn dar scoate niște sunete absolut de vis.

  

joi, 26 august 2010

zorro

îmi vine să râd... sunt unele clipe în istoria unui om, desuete pentru altcineva dar dătătoare de sens pentru cel care le trăiește, și împlinitoare pentru retrospectiva care va urma... abia acum, treizeci de ani mai târziu, îmi dau seama, cât de tare m-a impresionat zorro cu alain delon, elev fiind în școala primară, am fost la film cu clasa, într-a patra cred, toți vroiam să fim zorro după aceea, cavalerul libertății, haiducul, un haiduc, un cavaler, pintea, jianu, sigur, zorro era mult mai spectaculos, adică alain delon era mai frumos, ș-avea ochi albaștri pătrunzători, și filmul se termina cu bine, un fel de western spaghetti, de-al lui sergio leone...

dar ce fain ar fi să poți astăzi să-i însemni pe câțiva cu Z pe frunte...

joi, 19 august 2010

69

tata. cu punctul lui teribil, maro, de pe vârful nasului. mai degrabă al meu. cândva. cu micile lui șmecherii de mare pescar. poduțar. a ajuns alaltăieri la vârsta medie a bărbatului român. bravo. la multi ani.

ai atins poziția 69 tată! cu zâmbetul pe buze. în crosul vieții. felicitări!

luni, 16 august 2010

kaka maka

ca-ntotdeauna divertișii au găsit iar melodia momentului și textul pe măsură. politicul se diluează, politica e mai abitir doar politichie și politicienii, niște caraghioși. cine Doamne mai apără cetatea?!

 

putem râde de orice și de oricine, de noi înșine și de aberațiile care ne trec prin cap, mă-ntreb însă dacă am putea râde și de intimul nostru profund, de sufletul nostru putem?

miercuri, 11 august 2010

tristețea de-a fi

până la urmă nimeni nu știe, nimeni nu poate fi convins de cât înseamnă rugăciunea de dimineață și cât aceea de seară, eu pot să însemn mai mult dacă unul, cineva, din preajmă, mă îndrituiește cu interes, mă place, mă simte aproape, aproapele lui, și vrea să îi percep ființa, sunt conștient că nu avem șansă să ne înțelegem, dar cel puțin, avem șansa de a ne simți aproape, în rest... asta este, poate că tu, alter ego-ul meu, mă renegi, cum ne mai putem apropia unul de altul astfel, avem vreo șansă, nu cred, asta înseamnă să te iubesc și în același timp să fiu în afara timpului tău, ce fac atunci cu tristețea de-a fi?

marți, 10 august 2010

com-mit-ment

întreabă un puștiulică, nene, ce-i aia, com-mit-ment, nu știu, puștiule, e un fel de cum faci mitu' de mentă, cum adică, da' ce-i ăla mit, mit, mitu' este o chestie pe care la început o vezi, se întâmplă în fața ta și poți pune mâna pe ea, ș-apoi, încetu' cu-ncetu', nu mai este, dispare, și te gândești doar la chestia aia pe care  înainte o pipăiai, un fel de fata morgana, îți imaginezi doar ceea ce înainte puteai vedea și pipăi, construiești în spatele ochilor ceea ce înainte aveai în  fața lor, hai  nene lasă-mă, ești prea savant, zi-mi un mit, uite, ai auzit de sisif, n-am auzit nene, ăsta, sisif, împingea în fiecare zi un ditamai  bolovanul pe un deal, c-așa-l pedepsise un zeu, și seara, când sisif era vlăguit, bolovanul se dezechilibra ș-o lua la vale, și sisif a doua zi iar împingea la bolovan, și tot așa zi de zi, și dacă la început unii au fost martori, p-ormă a devenit o poveste și după aceea un mit, că toți știau povestea de la alții, dar nici unul nu mai putea adeveri cu ochiul sau cu mâna...

hai nene că-i gogonată, ce, sisif nu se putea trezi dimineață și să își vadă de altceva, să-l lase naibii de  bolovan, să facă ceva ce îi aducea bucurie, nu puștiule, nu putea, c-avea un com-mit-ment, trebuia să facă mitul de mentă,  avea un angajament cu zeul...

:-)))

luni, 9 august 2010

lie to me

două vorbe, îmi place în continuare dodo, și mi-a fost recomandat serialul lie to me, că merită văzut. merită. oricum tim roth face un rol drăguț și unele episoade sunt excelente, nu-i ușor să ai în față un om care te ghicește după mișcările feței, ochi, sprâncene, buze, totul te poate trăda, corpul, vocea, pulsul... mai poți avea oare bucurie atunci când cel din fața ta nu-ți poate ascunde nimic? când vezi în el ca-ntr-o carte deschisă... când ști că pleacă de lângă tine în timp ce încă te ține în brațe... când nu ai nevoie de cuvinte ca să simți răceala insidioasă a hăului... când orice ar spune tu ști de fapt ce se ascunde în spatele cuvintelor și iată cum, ele cuvintele pot să ascundă în loc să dezvăluie...

do do l'enfant do, bebe dormira bientot, lie to me...  

duminică, 8 august 2010

fragment oarecare

nu-ș ce să scriu acum, deși simt că ceva ar trebui cumva să potrivesc peste starea pe care o simt, în clipa asta... am un proiect căruia i-am dat nume și din care pare că pot să mă găsesc cumva, în minutul ăsta, zice așa:

**era ca și cum nu mai era, era ca și cum nu ar fi fost, oare așa încep poveștile frumoase? toate cu expresii care să te ducă în lumea lui niciodată și de niciunde grăit, să prindă sfârșitul contratimpului și să ne potrivească definitiv așa cum este bine, unul peste altul, trup peste trup și gând peste gând, să credem cu bucurie că am atins plenitudinea clipei astfel, să ne mințim și să credem minciuna de noi înșine făurită, e bine, ne e bine, e cald, ne e cald, asta e frate plăcerea simplă… ne e bine, e soare, nu e vânt și aceste coordonate primare sunt axele x0y ale unei fericiri dintâi și nedisecate adânc, fără finalitatea seacă și tristă a unui cuplu, a oricărui cuplu...**

un fragment din: *Eu mă numesc... Ioan* , ce va să vină...

sâmbătă, 7 august 2010

binomu' măsii

stau în cumpănă, să scriu, ori doar să gândesc cuvântul pe care aș putea să-l scriu, să stau, doar să gândesc, ori să scriu orice... că timpul trece și se pe-trece oricum, indiferent de acțiunea mea, el curge netulburat, n-are treabă... mă-ntreabă un preten, mă, cum draku tu poți să scri nimik, și totuși să mă confund cu starea ta... ce-i aia, stau în cumpănă?... sunt nehotărât, zic, adică prescurtat, nu-ș ce să fac! ce aș putea face! zi? aia, ailaltă, toate, nimik, ce? zi?... n-am variante, doar un binom nenorocit, vrei-nu? sictir! asta-i... vrei-intri, nu vrei-ieși, asta-i tot... decartează și dispari, gata...

joi, 5 august 2010

dodo

august continuă, astăzi cu variație, adică soare înăbușitor și seara ploaie, sosită conform legilor murphyiene, atunci când nu trebuia, că eram la pescuit, sosit de 15 minute, și-am stat cu pelerina pe mine și m-am uitat câți stropi pot să iasă din baltă, și n-am prins nimic, și-apoi am descoperit o melodie faină diferită de alors on danse, și-atât...

miercuri, 4 august 2010

august în 2010

au trecut deja 7 luni, criza nu pare să treacă, unii spun că ține 5 ani, alții că 3, tot felul de experți, e cald de mori, ce expresie tembelă, pe televiziunile care fac opoziție dezbaterile continuă nestăvilite, e prea cald, e vară, nu mai pot urmări atâtea tocșouri, oricum criza nu trece nici la anu', și după aceea e an electoral când nu are cum să treacă, cu ce-o fi greșit Românica, apropo... noul brand de țară a fost lansat săptămâna trecută, dar nu merită să vorbesc despre el, mi-a plăcut un articol însă, nu mai știu de unde și al cui, unde zicea unu' că ne reprezintă foarte bine frunza, că oricum suntem printre primii la tăiat frunză la câini, august again, uf.