sâmbătă, 31 ianuarie 2009

Grecia...

Ști?... Mă gândesc întotdeauna la Grecia ca la o femeie! Misterioasă și prietenoasă în același timp, care fuge mereu și care mă așteaptă mereu, care mă știe cum sunt dar niciodată deplin, pe care o văd în răstimpuri și care cu toate acestea mă-mbrățișază cald de fiecare dată, sălbatecă și blândă deodată, care mă așteaptă fără să-mi spună cu dor și durere și drag, pe care o înșel uneori ticăloșit de clipă și care mă iartă cu o lacrimă mută, și care mă iartă și nesfârșit... Una care nici nu există, care e vis și dorință de mai! Și încă nu am zis nimic despre ea cu adevărat!

Și sunt îndrăgostit poate tocmai de aceea mereu de ea! Mi-e dor de Grecia!

Mă băiete!

Am observat că la vârsta la care nu pari încă bătrân și să ți se acorde automat respectul datorat vârstei dar nici nu mai ești foarte tânăr și să fi tratat imediat conform inocenței abia pierdute, felul în care ești îmbrăcat te poate arunca în tratamente bizare. Într-un costum respectabil și cu o cravată atârnată la gât sunt Dumneavoastră... iar în blugi rupți, zdrențuiți și cu o cămașă roasă pe la mâneci și ceva înscrisuri neînțelese pe ea sunt mă băiete! E oricum fascinantă această oscilare între apelative: de la Domnu' la băiatu'! Într-un fel mi-ar place să mă bucur cât mai mult de ea!

Ieri am fost... "mă băiete"!

vineri, 30 ianuarie 2009

Curat conspirație!

Îmi zice deunăzi un prieten: "Ai văzut ce se vinde acum pe toate canalele media și la noi și la ăilalți! Criză dom'le! Cel mai vândut brand! Și cine a început? Americanu' dom'le! Cine are cel mai mare deficit bugetar din lume? Americanu' dom'le! Cine are războaie în derulare și pierde bani întruna? Americanu'... Cine va câștiga după ce toate prețurile cad? Tot americanu'! Asta-i conspirație toată ziua! Americanu' ăsta e cel mai jmecher din lume dom'le!... Ți-ai dracu' cu conspirația lor cu tot!"

Chiar! Curat conspirație!

marți, 20 ianuarie 2009

Revenind la sinceritate

M-am mai gândit și îmi dau seama acum de ce îmi displac formulările care folosesc într-însele cuvântul sincer. Cum or trăi dom'le unii dacă se simt datori doar uneori să facă apel la sinceritate!! Adică auzi expresii ca "sincer să fiu", ce! după aia ăla emite o chestie dezbărată de toate minciunelele? alea normale? (da' care sunt normale!), înainte de a formula propoziția aia ne mințea pe toți?! sau solicitarea adresată cuiva de a: "fi sincer!", "spune-mi sincer!" înseamnă recunoașterea implicită că înainte nu era? E permisiunea de a fi?

Nu-i interesant că trăim într-o lume în care pare firesc să te descurci, să fi fals, să minți, să ai măști, să fi ipocrit, să dai limbi mai-marilor zilei, șefilor, să scuturi scame, să te uiți in oglindă doar pentru a te farda, să consimți să plângă mai degrabă mama altuia decât a ta, să te ascunzi până când nici nu mai ști cine ești, să-i bănui pe toți de aceeași ipocrizie și la un moment dat totuși să simți nevoia de clarificare, și să introduci o grănițuire între minciuna de dinainte și marele adevăr de după... Vă spun sincer! Ca și cum până acum n-aș fi fost! Ce chestie!!!

Sunt sincer! ( abia acum? da' până acum?)

Se întâmplă.

luni, 19 ianuarie 2009

Un zâmbet... sincer

Te uiți la cer și acesta e senin ca sufletul copilului tău, cineva face o glumă și râzi, vânzătoarea îți zâmbește comercial și parcă ai mai cumpăra încă ceva, bei o cafea și barmanul îți urează la plecare să ai zi veselă, îți suni un prieten pentru că nu l-ai mai auzit de mult, mulțumești pentru mâncarea pusă pe masă și pentru ceea ce ți se oferă zi de zi, dăruiești atunci când poți să o faci și alte sute de scene de viață pe care nu le cuantifici sentimental...

Și te întreabă cineva: ai fost sincer? Fi foarte sincer! Zbang! Da zic, n-am știut că sinceritatea are mai multe grade!! Ești sincer sau nesincer! Nu poți fi foarte sincer, extrem de sincer...

Și mi-a căzut pe față un zâmbet nesincer în dosul căruia se ascundea o tristețe sinceră.

vineri, 16 ianuarie 2009

Dance me to the end of love

Credem mereu că iubirea este talisman pentru toate durerile, ne place să credem asta... și nu este așa, dar Doamne cât de dulce este aceasta mințire de sine!

Iar vocea lui Cohen Leonard nu face decât să pună sare pe rană iar textele lui așișjderea. E visul uman și cum să nu-ți placă să-l visezi! Nu?

http://www.youtube.com/watch?v=7pA5UhNaYw0

joi, 15 ianuarie 2009

15 ianuarie Eminesc

Astăzi este ziua lui Eminescu... La Mulți Ani cinstite poet! Nu credeam să învăț a muri vreodată...

N-am mai scris nimic de un an!! Deși am gândit în fiecare zi că voi scrie... Pentru cei care au căutat cuvintele mele din zilele trecute vreau să le spun că le-am scris doar în minte. M-am gândit la toți, nu v-am uitat pe nici unul și m-am gândit la fiecare pe rând. Chiar și la cei cei pe care nu îi cunosc încă.