marți, 22 iunie 2010

cea mai lungă zi

mi s-a făcut dor de Andrieș, bizar, superb, cumplit în melancolia acestei zile, cea mai lungă din an, și care încă nu s-a pornit... lucrurile îmi sunt în geamantan, calendarul din perete-i vechi dar nu-l dau pe azi pentru mâine... ochiul care se oprește în clipe lungi, pe gene, peste timp, venind, revenind, mai mi-aduc aminte de-un nume de fată, câteodată, arareori... în fereastră-i cerul decupat, înrămat, cum o fi, eu nu mă găsesc nicăieri pe mine.

 http://www.youtube.com/watch?v=fBPiOAEgSLI

joi, 17 iunie 2010

nedumeriri

câte feluri de gânduri poți să ai?... gând bun, gând rău, gând ascuns, gând clar, gând finit, gând nemărginit, gând erotic, senzual ori pervers și vulgar, gând sincer, gând nesincer, ( poate fi? în condițiile în care gândul este al meu! adică vorba e nesinceră, eventual, gândul nu poate fi astfel, gândul face parte din intimul meu, vorba este ceea ce vine în afara mea, după gând...), gând plin, gând spart, gând luminos, gând negru, Doamne, câte feluri pot fi!

nemărginirea gândului meu albastru...

luni, 14 iunie 2010

superfurtuna

la ora asta când scriu cerul este închis si afară parcă-i ceață, atât de densă este ploaia... de fapt, îmi plouă în casă, pe la 3 ferești, dacă mai continuă multă vreme, trec în stare de urgență... și nu-i de râs! fulgeră nedefinit, nu în arc electric ca ieri ci ca și cum cineva se joacă cu luminile, le scapără fără să le poată aprinde, și nu tună... e sinistru.

duminică, 13 iunie 2010

de fapt

unii blogeri nu scriu nimic, ci pun doar o poză sau ceva de pe youtube, zile de-a rândul, ce-au văzut deosebit sau ce le-a atras atenția... de fapt, fiecare avem câteva idei majore, principale, covârșitoare, și pe care le repetăm la nesfârșire, reformulându-le mereu... e normal astfel să te repeți...

așa că:  http://www.youtube.com/watch?v=wQLiLbqxyQY,

vineri, 4 iunie 2010

tudei iz maidei

m-am gândit că azi aș putea să nu dorm deloc, să simt profund toate secundele acestei zile. uite așa, de chichi... adică toate cele optzecișisasedemiipatrusutedesecunde ale acestei zile. au trecut douăzecișiunademiișasesute. adică un sfert. la sfârșitul celorlalte 3 sferturi aș putea zice ca-n titlu: azi toată ziua a fost a mea. că am stat treaz s-o văd.

(poză după ploaie, cu grafitti...)

meidei meidei

pășești, mergi, alergi... fugi de-a lungul drumului, drumul ăsta cu capăt, cu un capăt, viața ta, toate viețile au un capăt, ori poate mergi alene, nu asta este important... nu viteza, nu drumul, poate nici măcar direcția, ci tu însăți, cel care poate pricepe toate acestea, că este sau poate fi, un drum, o direcție, o viteză anume, un călător adică... ce este important până la urmă? întrebarea! răspunsul! viața mea? viața ta? poți judeca, în clipe de restriște, că nimeni, până la urmă, nu dă socoteală în fața ta decât tu însăți... și dacă strigi, urli, zbieri, ca apucatul, meidei meidei, poate nu te aude nimeni, poate nimeni nu poate înțelege, și ce?!... țipătul tău intră la categoria: circumstanțe atenuante? ...țipătul tău este al tău, pre limba ta și fiecare pasăre pre limba ei piere...

meidei meidei...

joi, 3 iunie 2010

după o emisiune tv

tocmai ce-am venit de la o emisiune la televiziunea locală, dedicată administrației locale, consilierilor. a durat o oră. au fost două calupuri publicitare, unul după primele douăzeci de minute și celălalt după încă douăzeci de minute. eu, moderatoarea și încă doi invitați. despre ce am vorbit?!... multe, am sărit de la una la alta.

nu știu dacă e bine să abordezi așa multe teme într-o emisiune. poate mai bine te concentrezi doar pe câteva. în fine, nu sunt prea mulțumit de mine...