duminica

o duminica.
o melodie.
un film.


nu.
o duminica buna.
o melodie faina.
un fim deosbit.


nu.
mai multe melodii faine...


jimmy Fontana - il mondo
about time.


filmele bune englezesti sunt mai bune(!) decat filmele bune americane.

ne-tulburare

http://www.youtube.com/watch?v=PHVG82qZ3Vc&feature=share&list=RDxHtmF9GHu38&index=7


cum poti face sa ti se para prezentul perete pe care sa poti sa dai cu spray... sa iti scazi niste ani din tolba ori sa ii adaugi? sa pui intrebari, sa te miri ori sa incerci sa fii iar copil? sa asculti andries sau sa asculti ploaia... sa dai iertare sau sa cauti impacare! cine naiba poate sti... eu nu stiu, sunt in afara lumii, lumea este altundeva dar nu langa mine...


tulburarea este data de scrasnetul fin al dintilor tai in preajma mea, imi vine sa ma intreb obsedant daca mai poti, te ating, de aceea, hey... wake up!

fragment din cealalta...

1.12

Oare sa fie numai chimicalele cele care decid totul pana la urma in mintea noastra, si sufletul sa fie doar o inventie filosoficeasca, nu-mi vine sa cred... ma gandesc cum poate sa ti se para acelasi om intr-o anume stare a ta, deosebit... determinata de te miri ce, de zambetul celuilalt, de ambianta prietenoasa, de muzica melodioasa, de melancolia ta ori de gandul trist dupa ceva sau despre ceva, sunt atatea ingrediente care la un moment dat pot sa iti dea plenitudinea momentului pe care ai putea sa il traiesti cu cineva, iar tu te intalnesti cu el atunci cand trebuie, totusi... daca esti norocos,  si il idealizezi, pe EL, celalalt, oare de ce se intampla astfel, se varsa alte şi alte chimicale... sau ce, si mai tarziu oare te ia valul sau ti se ia valul, afli ceva sau nu afli nimic, caci mai tarziu este posibil sa nu mai fie zambet, sa pierzi starea buna, si sentimentul cald, dintr-odata nu mai esti acelasi, si nici celalalt nu mai este acelasi, doi straini care ajung sa se urasca, sa nu se mai placa, si parasesti locul, intai mental apoi fizic, mintea ta intai, apoi sufletul, suna retragerea si o tai, fugi, te desparti, asta e... si Doamne ca in realitate nu se intampla cum am povestit eu in cateva cuvinte... trec uneori clipe, zile, ani... trec secunde lungi ca anii, trecem noi insine pe langa noi, trece cerul pe langa stelele si clipele care am putea fi, ne stingem in toate clipele de dupa desteptarea ca am fi putut lumina altfel.../

de-votchka...

ar trebui sa inregistrez fiecare secunda, ar trebui sa redau fiecare clipa intr-o... intr-un... ceva, cuvant, o chintesenta de secunde si clipe si fapte dar amestec... acest creuzet al gandurilor mele cu ceea ce cred si cu ceea ce e... si nu iese nimic, nu iese chiar nimic, nu am chintesenta, nu am nici macar esenta, nu am ceva... (acum) doar o linie punctate cu de-votchka si ma intreb doar alaturi de ei... cum se face, cum se poate face sa nu fie, sa nu mai fie nimic... poate ca asta este, poate ca acesta este misterul care ma paralizeaza si ma tranteste cat colo, in inactiune, hamletian, intre alb si negru... nu poti rosti cuvintele oricand pentru ca si ele au un timp al rostirii lor, how it... oricum nu seamana, cu nimic...