am primit un premiu

de obicei nu câștig nimic, adică la loterie, concursuri, tombole și altele... experiențe de viață da, și amintiri, și prieteni, cred... 

astăzi în schimb, am primit premiul sunshine, (mulțumesc mult), care se dă celor care au o doză de optimism în viață, sau soare cred mai degrabă, (un pik!) în spectacolul lumii la care particip și eu ca umil actor... m-am uitat să văd la alții de ce l-au primit. de norocoși. și eu, deci sunt norocos. m-am uitat să văd ce trebuie să fac! să pun premiul la loc de cinste. l-am pus, oblu sus. să spun din partea cui este. de la neuronulcreponat. http://neuronulcreponat.blogspot.com/ (mulțumescîncăodată - poatedacănueracreponatneuronulnulîncasam ha!). să dau la rândul meu premiul la 12 prieteni. am mai mulți prieteni dar nu au blog. o să încerc să mă achit de datorie cumva. poate cumva suntem toți prieteni (ca pe haifaiv :-)). să afișez linkul lor. ok. asta am înțeles-o. să le dau de știre printr-un comentariu. și să fac o listă cu 10 lucruri care îmi plac. no așe.

lista

10 (zece) lucruri care îmi plac 

1. marea,

pentru că aparent nu are capăt,

pentru că e albastră,

pentru că aș vrea să trăiesc pe ea,

pentru că mă fascinează,

pentru că de 3 ani mi-e dor mai mereu de ea, 

pentru că oricât ai vorbi despre ea nu o vei putea povesti nicicând pe de-antregul,

pentru că e,

2. Grecia,

pentru că sunt îndrăgostit de ea,

pentru că seamănă într-o mare măsură cu marea,

pentru că are insula Santorini și Creta si Mikonos și Corfu și Skiathos și încă o mie de insule,

pentru că unele sunt nelocuite și aș putea să le locuiesc eu,

pentru că grecii o au pe zeița dragostei și pe zeul amorului,

și îl au și pe Priap,

pentru că în cele aproape 60 de zile cât am stat acolo, în total, nu a plouat decât o dată,

pentru că mai sunt încă multe lucruri pentru,

3. să călătoresc,

pentru că cred că nu este altceva mai frumos decât să cunoști locuri și oameni, 

să vezi frumuseți neștiute și să guști mâncăruri deosebite,

pentru că amintirea deosebită a unui an este unde am fost, nu ce am făcut într-o zi oarecare,

4. să scriu, 

pentru că astfel pot împărți lumea și să fac întâmplările după voia mea,

și pentru că ele, cuvintele, sfielnice se așează așa cum scriu eu, 

5. să citesc,

pentru că așa cum spunea Noica, e o bucurie pe care o ai în singurătatea ta,

și pe care nu ți-o poate lua nimeni, 

și pentru că îmi place pur și simplu, 

6. să mă uit la filme, 

pentru că lumile cinematografice reflectă viața dar se încheie mai repede decât ea,

pentru că sunt mulți artiști talentați,

pentru că uneori privești și uiți prezența ta în fața filmului, 

7. muzica,

pentru că mă transpune în alt gând,

pentru că uneori îmi place să dansez, alteori să visez și alteori să o ascult neîncetat,

pentru că,

8. Modigliani,

că are femei alungite nefiresc ca icoanele,

că a fost un pictor spontan și un italian parizian,

pentru că mă emoționează,

pentru că am încercat să desenez ca el,

9. America,

pentru că e ceva care nu se poate descrie și trebuie să mergi acolo s-o vezi,

pentru că eu am fost ș-am văzut-o dar nu m-am săturat,

pentru că ei au naționalizat visul, există american dream dar nu romanian dream sau altul,

pentru că au constituția aia valabilă de 200 de ani,

10. plus primele 8 lucruri care îi plac neuronuluicreponat cu observația că

la punctul 3 e vara nu toamna,

asta pentru că mie vara îmi place,

și pentru că mie nu-mi ajung 10.

linkuri către prieteni nu am 12 dar orișicât:

http://codrutapop.blogspot.com/

http://gatamasaturai.blogspot.com/

http://ponderabila.blogspot.com/

http://bucatariepetrea.blogspot.com/

http://justdorian.tumblr.com/

http://numedisponibil.blogspot.com/

http://szabi.bozsoky.com/

no multe zâmbete și grămezi de optimimism!

cernobâl

cred că nu m-am gândit niciodată la această zi ca fiind o aniversare a catastrofei de la Cernobâl, 24 de ani, azi dimineață însă, am citit presa online, și un articol care scria tocmai despre acest lucru, mi-a atras atenția... în România nici până azi nu există un raport al efectelor accidentului nuclear. cutremurător! în condițiile în care și noi vrem să folosim energie nucleară.

îmi amintesc că atunci, în 1986 urma să fac 18 ani, ce treabă aveam eu, era soare, cald, primiserăm ceva pastile cu iod dar câteva zile după evenimentul propriu-zis. în articolul citit de dimineață scria că oricum a fost tardiv. și deci ce efecte a avut Cernobâlul la noi și câți oameni au suferit din această cauză, nu știe nimeni! oricum atunci lumea vorbea în șoaptă despre asta. alții zic că sunt doar speculații și nici un român n-a suferit de pe urma efectelor radiațiilor de după explozie. explozia reactorului 4 însă, a fost de 100 de ori mai puternică decât cea de la Hiroshima.

"Niciun studiu pentru Cernobâl. Istoria perioadei care a urmat acelei catastrofe nucleare scoate la iveală faptul că specialiştii erau neinstruiţi. Mulţi dintre ei abia învăţau cum să folosească aparatele de măsurat şi au făcut calcule eronate. „Pe lângă specialiştii de la Institutul de Fizică Nucleară mai erau şi alţii care făceau măsurători şi trebuia să le arătăm noi cum se folosesc corect aparatele”, spune cercetătorul Dan Galeriu. Într-un raport întocmit în anul 2000, de Reţeaua Naţională de Supra veghere a Radioactivităţii Mediului, se arată că cele mai mari depuneri radioactive au fost în zonele montane din lanţul carpatic. Pentru că în România nu s-au făcut studii, efectele catastrofei de la Cernobâl rămân în continuare la stadiul de presupuneri.Un studiu realizat de Institutul de Sănătate Publică între 1986-1994, în care au fost analizate efectele accidentului, a arătat că apar mai des afecţiuni precum reumatism, artită, artroză, osteoporoză şi carii dentare.


La comanda Uniunii Sovietice, aproape 3.000 de basarabeni, soldaţi şi tineri care tocmai trecuseră în rezervă au fost trimişi să lichideze efectele catastrofei nucleare. În 1986, Nicolai Iurchevici avea 22 de ani şi tocmai terminase armata.„Am stat acolo două luni. Era o atmosferă care te apăsa psihic şi la care făceai faţă cu greu oricât de puternic ai fi fost. Făceam gropi mari, unde erau băgate deşeurile, apoi le betonam şi le acopeream cu pământ. După ce oamenii împlineau o doză de radiaţii, îi trimiteau acasă şi veneau alţii în locul lor”, povesteşte Nicolai Iurchevici. Celor care lucrau acolo nu li se spunea nimic despre efecte, ca să nu intre în panică. Din cauza radiaţiilor, Iurchevici s-a pensionat la 30 de ani. „Asta e, pe dinafară eşti sănătos, dar pe dinăuntru nici medicii nu ştiu de ce suferi. Odată ce radiaţia a intrat în oase, te apasă şi nu te mai lasă până te curmă de tot.”
Sursa: Evenimentul Zilei."

no! așa mi-am început ziua. m-am uitat și la spotul ăsta de pe iutub că să fie complet: http://www.youtube.com/watch?v=Ndxd7ZDWUJ0

dar cică astăzi Cernobâlul este una dintre cele mai scumpe destinații exotice din lume. chiar dacă totul e pustiu, chiar dacă orașul Pripiat la 4 km depărtare e lipsit de viață. iar unele metale radioactive ce se găseau în acel reactor, ca de pildă plutoniul, se vor înjumătăți mult după ce urmașii urmașilor urmașilor noștri își vor legăna pe genunchi strănepoții...

douășidoiaprilie, ziua pământului

azi e ziua pământului, la mulți ani tuturor și nimănui, pământul suntem toți și nimeni imediat, pământul este o sumă și nu un individ oarecare, așa ca mine, eu nu sunt pământul, tu nu ești pământul, nu este nimeni de fapt ci toți împreună suntem, conlocuitorii săi, eu sunt pământean și tu la fel, și ceilalți iarăși, dar toți adunați încă rămâne rest, pământul de din afara degetelor noastre, pământul de dincolo de noi, celălalt, altul, este pământ și nu e, nici unul nu suntem pe deplin și totuși nimeni altcineva în afara noastră nu se poate apropia de definiția pământului în felul în care ne apropiem noi, și eu adică, eu sunt pământ dar pământul nu se rezumă la mine, este eu și toți ceilalți, bieți pământeni care nu știm să apreciem finitudinea nisipului picurat fir cu fir în clepsidra vieții...

oricum, melodia care se potrivește cu ziua de azi și pe care o ascult neîntrerupt acum este:  http://www.youtube.com/watch?v=wQLiLbqxyQY

so, la mulți ani, pământeni!

datu' cu părerea

ce ușor e să-ți dai cu părerea! despre orice. cine se pricepe mai bine ca românu' la asta? despre politică? vai de mine. care român nu știe ceva despre politică. doar trăim cu ea. toată ziua. pe toate canalele. sănătate? doctori? păi care n-are în familie vreunu' abonat la doctori. plin de povești năucitoare. și așa mai departe... obosești numai când te gândești. că doar le știm pe toate.

acum nu-mi vine să-mi dau cu părerea despre nimic...

(completare după un sfert de oră: de fapt n-am net de 7 ore și-s pe-un modem nenorocit, de la o firmă de mare renume da' care îmi dă kilobaiții unu' câte unu' după ce fiecare face 10 ture în jurul casei și deja-s pachet de nervi, și nu credeam să-mi lipsească în halu' ăsta internetu' deși știam că întotdeauna îți trebe mai abitir ceva atunci când nu-l poți avea, kkt, îmi vine în minte ce nasol era pe vremea lui ceaușescu când ne lua ăla curentu' și nu mai puteam face nimica)

pădurea rotundă e trapez

şi nici bufniţele nu sunt ce par a fi... asta este mirarea de mirare care te cuprinde atunci când dai peste vestea-neveste, nepregătită, neaşteptată, care îţi spune altceva decât te aşteptai să ţi se spună... nimic nu e cum ai vrea să fie, lucrurile s-au schimbat, prezentul nu este aşa cum îl vezi ci aşa cum îl simţi, ochii mei sunt goi, nu te văd, nu te aud, nu ştiu cine eşti, nu ştiu cine sunt... nu îmi găsesc locul, nu îmi mai găsesc locul, nu cred să am vreun loc al meu, poate doar cel de veci pe care amuzat oarecum, mi l-am cumpărat acu 2 ani, în rândul întâi, în faţa bisericii, loc cu care mama mea nu a fost foarte de acord întrucât după părerea ei, umilă, era, este, prea apătos...

văzută din satelit padurea rotundă are o formă trapez...  

împăratu-i gol și are coarne

așa grozăvie mare am auzit astăzi, încât am rămas minute bune blocat neputând să-mi revin din uluială, incredibil dom'le... primul lucru post-grozăvie la care m-am gândit a fost povestea lui Andersen, Hainele cele noi ale Împăratului. povestea spune că unui împărat îi promit niște croitori vestiți, că-i vor face niște haine cum nu s-au mai văzut altele, așa, și lucrară frate ăștia zi de vară până seară, și-i luară măsuri după măsuri împăratului, ca la un moment dat, în ziua cea mare, așteptată de tot norodul, croitorii să se facă că îl îmbracă pe împărat, adică făceau gesturile ca și cum aveau ceva în mână, da' n-aveau nimic, împăratul tăcea mâlc, și se lăsa îmbrăcat, să nu zică ăștia că-i prost, că numai proștii nu văd hainele cele frumos croite. și iese împăratul să dea turul de onoare în fața palatului, și poporul nu zice nimic, aplaudă, deh, dacă măria-sa umblă astfel îmbrăcat, nu te pui, doar el știe ce e bine pentru prostime și împărățește deasupra ei. un copil zglobiu însă, uluit, se apucă de râs, și strigă: împăratul e în pielea goală, împăratu n-are haine, e gol... așa îmi amintesc povestea după treizeci de ani. ce e mai departe? nu mai contează...

după povestea lui Andersen, mi-a mai venit una în minte. cică unui alt împărat, sau poate tot ăluia, nu mai știu, la un moment dat i s-a întâmplat o ciudățenie. într-o dimineață, dându-și cu mâna prin păr, a descoperit niște zgrăbunțe. una în stânga și una în dreapta. s-a speriat împăratul dar n-a zis la nimeni nimic. și zgrăbunțele alea creșteau. și împăratul și-a lăsat părul mare, umbla numai cu căciulă ori își purta coroana pe cap. și s-a trezit împăratul cu coarne. bine, nu avea el coroane mari de cerb, da' așa niște cornițe tot erau. la un moment dat împăratul a vrut să se tundă, că prea avea mare părul. ce s-a gândit el, să nu-i afle slujbașii și norodul că are coarne, l-a chemat pe ciobanul care își păstorea oile la marginea împărăției. i-a poruncit să-l tundă și i-a spus că dacă spune cuiva ce vede, va fi gata de el, îi va lua viața. ciobanul l-a tuns, s-a speriat el nițel și apoi s-a întors la stâna lui, după ce i-a jurat împăratului că nu va împărtăși nimănui marea taină împărătească. dar acasă, ciobanul nu mai avea liniște, nici nu mai putea dormi bine, și se perpelea toată noaptea și toată ziua se frământa de așa taină... și la un moment dat, n-a mai rezistat și a mers la un copac și a șoptit în scorbura acestuia secretul. dar mai târziu a trecut pe acol' un fluieraș, care a rupt din copac o creangă, cu gând să facă un fluier, pe care să-l vândă la sărbătoarea împărătească ce urma să vină. a făcut fluierul, l-a dus să-l târguiască dar minune mare, la încercare, când sufla în el, fluierul zicea, nu fluiera: împăratul are coarne! împăratul are coarne!

și cum te pot prosti unii frate, că ei zic că e și tu te holbezi și nu vezi nimic, și ei zic că nu e, și tu privești buimac, și zici, ba e, cum să nu fie...

no. ș-am încălecat pe-o șa, și v-am spus poveștile așa... (mnezăii măsii lor!!)

din două-n două

50% din ultimele mele postări conțin ceva despre vreme, e cald, e frig, e bine, e soare, e nashpa etc. poate trebuie să mă fac meteorolog. că aștia oricum nu le mai nimeresc. mă fac un meteorolog mai special. io voi zice despre cum e vremea și nu despre cum va fi.

poate exagerez cu 50%. nu am numărat, da' no! 50% pare mai k lumea decât 32, 63% sau altă cifră cât mai exactă. avem cu toții o anume foame către exactitate. când suntem exacți părem competenți. când spunem de circa, aproximativ dăm o notă de derizoriu. deși de obicei folosim aproximarea ca să nu greșim. ai o marjă suficientă de eroare când spui circa 50% sau aproape 50%. adică poate fi și 49,9% și 42,37%. că e aproape. nu e departe. dar suntem savanți dacă precizăm două zecimale după virgulă.

scriu tot din două-n două zile. parcă... zici că sunt alimentat cu combustibil o zi da, o zi nu. mi-amintesc ce important era pe vremea lui ceaușescu, dacă tu aveai număr par la autovehiculul dacia, să ai un prieten cu număr impar. astfel puteai în fiecare duminică, vara, să ieși la grătare. sau la pescuit.

tot nu mă simt poet.

mă în-poetizează însă dispariția lui George Vasilievici, prea devreme dintre noi, și pe care de fapt nu l-am cunoscut dar a cărui absență acum conștientizată, îmi provoacă spaima că în sufletul meu, o anume bucurie, secretă și pe care poate aș fi putut-o avea, a devenit prin moartea lui, de neatins. o parte din cer, s-a sfârșit cu el.

http://www.trilulilu.ro/zoridevis/d4a0dc498766a8

două lucruri

azi a fost urât, ca de aprilie, o duminică ploioasă și rece. la două lucruri mi-a tot stat capul de ceva vreme, să le fac și dacă vremea a fost cum a fost, le-am făcut azi.

primul: să fac o omletă. cu cartofi, ceapă, puțin cârnaț, brânză... mă molipsesc de la Petrea. dacă făceam și poze, eram tare. și p-ormă puneam o piesă. omleta a fost delicioasă...

al doilea: să mă uit la Kill Bill, ambele volume. am constatat încă odată că Tarantino este absolut demențial. mi s-a făcut chef apoi de Pulp Fiction dar nu l-am găsit prin casă.

mâine începe o nouă săptămână de lucru dar cel puțin de pe lista mea cu de făcut am tăiat două jos. în seara asta nu mă simt poet. 

iam-iam

în urmă cu ceva vreme am descoperit un blog interesant și aromat, al unui reghinean, care postează cu predilecție mâncăruri pe care le gătește, cu poze elocvente, cuvinte ajutătoare și deseori simpatice iar la finalul experimentului culinar se întovărășește (și pe noi odată cu el) cu o melodie, de fiecare dată alta, care i se pare că se potrivește în ambient.

http://www.bucătăriepetrea.blogspot.com/

culmea  e că de câteva zile, gândul îmi e tot la ciupercile alea cu ardei la cuptor din 30 martie și la melodia de după. și nu mi-e foame...

invazie de bloguri

am citit undeva, în click, (da' io nu citesc click!), undeva în presa asta, că Boc își face blog și cont pe twitter sau facebook, careva, că e la modă (și probabil simte că nu socializează destul!), ce fain până la urmă, poți citi blogul oricui, să vezi ce-a mai făcut și să-i spui, dacă ai chef, punctul tău de vedere, lui Tăriceanu, Năstase, Boc. politicienii ăștia care ne influențează destinele cu deciziile lor. beton.

deși am dat din întâmplare peste bloguri care sunt de zeci de mii de ori mai captivante și mai autentice. și uneori mai roz.

călătorului îi șade bine cu marea

m-am delectat toată seara citind cele câteva note, din jurnalul de bord, al unor temerari care refac drumul goeletei L'Esperance din Toate pânzele sus de Radu Tudoran. o adevărată plăcere să citești deși atât de multe zile par a fi redate prin prea puține însemnări, ținând cont că au pornit vara trecută și sunt undeva pe lângă coasta Americii de sud, Brazilia probabil. sunt de găsit pe panzelesus.explorer.org.ro. ce fain de ei!

mă bate gândul să mai încep un blog cu călătoriile mele, atâtea câte au fost...

bucurie tuturor

astea, zilele de Paști, ar trebui să fie niște zile de liniște și împăcare, cu lumină... nu știu de ce eu mă simt însă ca și cum nu aș mai fi, mă simt absent de la sărbătoarea ființei, nepetrecându-mă, letargic... sunt iar Ochiul mut, livid și rece. de ce?

nu mă regăsesc în trupul și-n mintea pe care o locuiesc astăzi. dar în mod sigur va trece...

let's do it, Romania!

no, că tot vorbeam de un program comun, de o campanie de curățenie în care să se implice tot românul cu mic cu mare, am dat adineauri întâmplător, de un site, letsdoitromania.ro, care pregătește pentru septembrie 2010 o astfel de acțiune generală. excelent. let's do it!

1/2

pentru mine, într-un fel nu s-a încheiat întâi aprilie întrucât încă nu am închis ochii, dar oricum dezamăgirea mare este că n-am păcălit pe nimeni de ziua păcălelii. poate la anu'.