theosis

ioan: m-am gândit din nou care pot oare să fie gândurile simple, cele fără de rest, cum poți să atingi liniștea sublimă a înaltului de brad, cum poți să te afli în nemărginirea liniștii fără răspuns și fără ecou și cum ai putea să împarți cele care au fost și cele care ar putea fi, în lucruri dorite și mai puțin dorite, m-am gândit dacă poți să fi tu însăți, cel adevărat cât mai adânc și mai mult, dacă poți spune celuilalt întotdeauna și fără teamă ceea ce simți și vrei, dacă până la urmă sinele meu se poate deșerta deplin în sinele tău, în ființa ta, dacă eu mă pot regăsi fără să mă pierd în iubirea aproapelui meu, dacă eu mai pot fi eu uitând de mine în dragostea ta, dacă ochii mei ar putea purcede spre culoare teozificați, potriviți astfel de altcineva mai Înalt, dacă de fapt până la urmă Cineva nu cumva stă și așează lucrurile și le pictează frumos și bine, așa cum trebuie, cu împlinire...

petru: spaimele tale sunt copilărești, lucrurile toate sunt numai simple, ochiul tău din păcate le colorează uneori diferit deformându-le, liniștea este mereu fără ecou și nu trebuie decât să întinzi mâna, iubirea celuilalt poate cuprinde toată ființa ta și nu trebuie să împarți nimic, sinele tău în iubire nu mai contează, vei fi tu, un suflet aparte pierdut într-o dragoste mare și fără tăgadă nimic nu va mai conta...

pavel: hei, măi biet trecător, bineînțeles că Cineva potrivește lucrurile bine și le pictează, împlinindu-le... numai că așa cum crede El, nu cum ai vrea tu...


tiesto: adaos pentru coarde, http://youtu.be/2EaE0_gQLw0,

semnul plus

ioan: în fond sunt nimic și dorințele mele sunt mărunte, nu mă pot detașa și nici nu mă pot sustrage, sunt condamnat să fiu prezent, sunt constrâns să îmi târâi clipa prin toate stadiile sale morbide, fade, suberbe, sunt damnat, ochiul meu rămâne deschis în pofida faptului că încerc cu disperare să clipesc, nu pot să apropii geană de geană, văd, imaginez, visez clipele văzute și nevăzute, amețesc în rotirea lumii, îmi vine să vărs, și nici nu pot să mă mărturisesc deplin, nu mă simt întreg, nici nu pot fi întreg, și parcă m-aș sprijini până la durere pe un singur picior, nu pot compara nimic cu nimic pentru că nu am reper și eu însumi sunt excentric față de orișicare reper, gândul meu din urmă e dezlânat și dacă aș simți tristețe nici nu știu prea bine de ce aș simți-o, pot să plec un genunchi în pământ și fruntea așișjderea, nu simt pioșenia neapărat, o gândesc, o știu, ar trebui să ridic un sentiment curat, să-mi apropii un înger, iar eu în schimb sunt departe, neutru, nepolarizat...

petru: ești un nimic cu dorințe mărunte, nu poți fi decât prezent, asta este de fapt definiția, intuiești ce ți se întâmplă și atât, nu poți fi întreg, nu ai cum, poți vedea, imagina, visa, ce dar să amețești în rotirea lumii, ești întreg în tristețea ta și-n gândul tău, te poți ruga curat, poți găsi semnul plus și legitimitatea ființei tale...

pavel: trebuie să pleci și genunchii și fruntea până-n pământ, și să simți pioșenia rugii finale, șansa ta este să îți apropii îngerul și să te polarizezi cumva...

girls: în clubul viselor spulberate, http://youtu.be/-bQioMPJjHk,

puntea subțire

ioan: sunt pe malul celălalt al lumii, pierdut într-o ceață subtire care deformează cerul bizar în tot felul de forme deșucheate, cumva te văd pe partea opusă, îți disting chipul fără a putea vedea sclipirea ochilor tăi, nici nu aud murmurul buzelor tale, asta în cazul în care conturul buzelor tale încearcă să lege cuvinte, zăresc doar gesturile aruncate de mâinile tale, e un cod, sunt semne, nu înțeleg... puntea aruncată între mine și tine peste hăul care ne leagă este atât de subțire încât nu îndrăznesc să trec, stinghiile sunt prinse aiurea, multe lipsesc, corzile sunt șubrede, roase, o teroare albă se insinuează subtil în pântecul meu, nu pot respira, nu îmi pot înghiți saliva, nu am aer, nu am cer... degetele tale desenează deasupra capului ceva, pumnii tăi se strâng, se deschid, faci rotogoale mai mici și mai mari, nu înțeleg, nu mă plâng, nu te plâng, nu te înțeleg, nu mă înțeleg...

petru: malurile pustiului sunt diferite, ceața subțire a vărsat cer pe pământ, ochiul tău nu distinge cuvântul celuilalt aruncat pe-un gest disperat, înțelegi doar litere simple, pricepi doar semnele clare, punțile tale se șubrezesc aleatoriu după o logică de nimeni știută, ignoră teroarea, uită durerea, concentrează-te pe desenul naiv...

pavel: vorbești în pustiu, m-am săturat de angoasele tale...

funeral party: ceva nu s-a potrivit, http://youtu.be/eSTcgpQAgUE,

04.03.12

am avut ceva în minte, am vrut să-i dau drumul aici, până m-am mișcat însă o parte s-a volatilizat și alta s-a metamorfozat, degetele găsesc însă tastele bătute și răsbătute, ca și cum discul rămâne mereu același, eu rămân mereu eu, nedrept de tautologic, mă ancorez în visul de mâine ca să mă trag din clipa de acum, cumva trist, fără loc, fără timp, îl simt lângă mine de sprijin numai pe ioan...