Într-un fel

Într-un fel comedia vieții nu se sfârșește niciodată... Suntem saltimbanci, facem giumbușlucuri haioase, râde lumea de noi, râdem unii de alții, râdem până și de noi înșine, avem sforari nevăzuți, cineva ne manipulează. Plângem, iubim, ne naștem, urâm, râdem, murim. Și toate pot fi mai mult decât o dată.

Cum pot trăi unii fără Dumnezeu?

E treizecioctombriedouămiinouă. Am un soi de melancolie... Care este plaja de vârstă în care întâlnești cu siguranță liniștea? De ce nu putem fi fericiți? De ce unii se simt în regulă nefericindu-i pe alții?

Într-un fel, cum ar fi zis bunica mea, n-avem nici o haznă!

Cuvinte risipite...

...sfârșit de octombrie, cer gri dacă plouă, frunze îngălbenite, culori de toamnă, din nou, adevăruri ultime, numai minciuni, emisiuni tv obositoare, tocșouri care repetă seară de seară aceleași scenarii și idei, vipuri închipuite, sondaje după sondaje, politică până dincolo de greață, salvatori ai națiunii, fiecare, niciunul, premieri providențiali, criza sentimentelor, criza mentalităților, criza financiară, țara cu cea mai mare cantitate de peturi pe metru pătrat, cuvinte risipite...

...ședințe de guvern hilare, consilieri decrepiți, mituiți, mituibili, funcționari obosiți, inutil plătiți, cetățeni resemnați, politicieni plini de interese, oieri deveniți prezidențiabili, inculți care fac critică literară, turnători lideri de opinie, greva justiției, ploi fără soare, menestreli fără public, cupluri alienate, iubiri pierdute, divorțuri încete, spectacole fără public, afișe fără sens, clădiri cu tencuiala căzută, propagandă electorală zi de zi, slogane de doilei, căcaturi cu tona, românia mea...

...ce poți spera, nimic, ce e val ca valul trece, uită totul, droghează-te, mută-ți visul într-un film dolby surround, american, măcar ăla are happy end, nouăzecilasută din cazuri, bufnițele nu sunt ce par a fi, vai românia mea, ce de cuvinte risipite...

...final fericit. http://www.youtube.com/watch?v=n0qAzL7Pl80

În sfârșit!

Mi-a apărut cartea. Ieri am ținut primul exemplar în mână. Am acum și un număr ISBN legat de numele meu...

Nu știu ce să mai zic. Am fost și sunt foarte emoționat!

Cum se irosesc banii în România

Mecanismul de alocare al banilor în sistemul bugetar îi împinge silit pe ordonatorii de credite să cheltuiască banii de au nevoie de n-au. De peste 10 ani bugetele tuturor primăriilor, școlilor, județelor, ministerelor, agențiilor guvernamentale și altor organisme care depind de bani de la stat, cresc. Cresc fără întrerupere și nu pot decât să crească. De ce! Pentru că aceste bugete se construiesc întotdeauna pe venituri = cheltuieli. Adică cât câștigă trebuie să și cheltuiască și de regulă nici un conducător de instituție nu rămâne cu rest. De ce! Pentru că în bugetul viitor ar primi mai puțin dacă nu este capabil sau nu a avut nevoie de întreaga sumă de lei alocată.

Mai exact. Să luăm un exemplu. Agenția guvernamentală X, care în principiu taie frunză la câini și produce tone de hârtie (acesta fiind de obicei singurul rezultat palpabil; și pe care de regulă nu-l citește nimeni!!), își construiește un buget de cheltuieli necesare, constituite în principiu din salarii, sporuri, premii și alte chestii legate de salarizare, urmate fiind de cheltuieli materiale, utilități, investiții (în sediile proprii, dacă le are, în mașini, tehnică de calcul etc.), bunuri, programe, proiecte etc. etc. Guvernul le alocă în primul an suma solicitată. Deoarece întotdeauna în fruntea acelei agenții este unul agreat de putere. Adică de guvern. În anul 2 suma solicitată de acea agenție crește cel puțin cu coeficientul de inflație. Adică își bugetează aceeași sumă + indicele de inflație, cel puțin. Dacă au reazem politic sau tupeu, bugetul solicitat este mai mare.

În fiecare an aceea agenție se chinuie să cheltuiască întregul buget alocat. Altfel în anul următor vor primi mai puțini bani, considerându-se că nu au avut neapărată nevoie de toți bani alocați.

Doar de câțiva ani, inflația a scăzut sub 2 cifre. Ceea ce înseamnă că dacă pornim din 1998, un buget de pildă de 100 lei depășește sau se apropie, astăzi, de 100% (pe puțin!). Adică au un buget cel puțin dublu.

Rezultatul este că în absența vigilenței ordonatorilor de credite principali (și am să vă explic imediat ce înseamnă asta) se ajunge la fenomene sesizate deja de media, ca ministere, agenții, servicii deconcentrate și altele, să aibă atâția bani încât să nu poată să-i cheltuie. Ca urmare, își vor schimba mașinile, mocheta, perdelele, calculatoarele și orice alte bunuri, în fiecare an. Șeful va putea să dea stimulente, bonusuri, premii în mod discreționar. Se vor putea da bani electoral, funcție de partidul care conduce guvernul. Își vor renova sediile des. Repet, pentru că trebuie cu toții să cheltuie până la ultimul leu. Orice leu rămas se pierde. Adică intră în fondul de rulment al celui care ți-a dat banii. Primărie, consiliu județean, guvern. Și care îl va folosi în anul care vine, conform legii, doar pentru investiții.

Ca urmare toți cei care primesc bani bugetari se vor chinui să cheltuie până la ultimul leu, ca nu cumva în anul următor să le dea, cei în drept, mai puțini bani, considerând că le este suficientă o sumă redusă față de anul precedent. Așa s-a ajuns ca după mai bine de 10 ani să avem bugete crescute cu pompa, pe care directorii instituțiilor, în drept nu le mai pot cheltui, dar de teamă să nu li se micșoreze bugetele anului următor se chinuie să le cheltuiască în fapt, cu orice preț. Și atunci se cumpără perdele de mii de euro, mauși de sute de euro, mașini, anvelope, se fac traininguri în hoteluri de lux, deplasări pe bani mulți, campanii publicitare și așa mai departe. Exemplificările pot continua la nesfârșit.

Și n-avem nici o rezolvare la chestia asta!

Că nu sunt bani pentru investiții majore, că ceilalți cetățeni cu excepția unora dinte bugetari strâng cureaua, e mai puțin important. Lozinca generală este : nouă să ne fie bine! După noi potopul! Ce! Noi bugetarii, nu muncim!?

Și îți vine să răcnești din rărunchi: kkt! Pentru că avem o mentalitate de kkt și nu vom putea scăpa nici după încă 20 de ani brucanieni de ea.

Cade copacul!

Dimineață devreme și soare cu dinți, șaptesprezece octombrie, nimic deosebit, sâmbătă, într-un fel, mai bătrân, mai obosit, poate mai plin de speranță, poate nimic din toate astea, ce sâmbătă faină, eu, nimeni, tu, nimeni, ei, deloc, absenți... atât de absenți, grandios de absenți, nimeni împrejur, în suflet plin, tu, ei, toți... vai cum trece timpul, Doamne, de ce trece așa de repede timpul, zici că totul merge bine, și de ce n-ar merge...

Vine iarna, bă! Cade copacul, dă-te bă că cade!

http://www.youtube.com/watch?v=a-Jlp0z4xOQ

Iar frig!

Îmi frec palmele una de alta ca să mi le încălzesc, suflu de două ori în ele, bat și din picioare, îmi strâng capul între umeri... Iarăși a venit frigul! Iar brumă, iar mizerie, iar paltoane și căciuli pe urechi! Iarăși soarele ne privește distant...

Doamne, ce fain ar fi să putem hiberna și noi, sătui și toropiți undeva, într-o vizuină, de căldură. Ce m-aș mai muta într-un loc cu două anotimpuri...

Lasă! Mai suflu odată în pumni și la treabă! E ultima zi de muncă din săptămână, prima de week-end, cea mai faină zi!

1 an

Astăzi împlinesc un an de blog! Blogul meu are un an, adicătelea. Fain!

Puteam să scriu mai mult. Puteam să fiu mai prezent. Poate în anul doi. Nu întotdeauna când am ceva de spus sunt cu degetul pe tastă...

http://www.youtube.com/watch?v=7EKttSTlrQo