intre ghilimele

intrebarea aia care uneori ma framanta, mai ales noaptea, mai ales ploaia, cate cuvinte m-au cautat si nu m-au gasit, cate carti nu m-au scris, cate m-am risipit, cate as fi putut fi si cate m-am multumit sa raman, cat ar fi trebuit sa citesc si de cate n-am avut vreme, sau nu mi-am cautat sau timpul nu m-a aflat sau zeci de alte scuze penibile si care intr-un ceas ud, ca acum, ma-ntristeaza...

de aia uneori am senzatia ca sunt intre ghilimele si astept sa re-devin...
:)

21/22

marea ca o femeie nelinistita si de necuprins, adanca, frumoasa, calma ori tulbure, valurile ca o poveste intinsa discret ori ca o urgie salbateca si neagra, toate cele, si nimic, satisfactie si satietate, foamea de cald si setea de rece, ochiul meu gol, scarile alea nesfarsite care urca mancate de pasi, voci ragusite si glasuri stridente, cuvinte-ntr-o doara, sentimente bizare, amintirea unei dupa-amieze de vara de dupa ploaie, parfumul jilav, narile pline de praf, cruzimea nestiuta si inocenta a unui copil, sticlelele de lapte de pe vremuri lasate la usa, laptarul imbracat in halat alb cu oarece pete firave trecand punctual ca un rege sa le umple, melodiile de altadata, adrian romcescu, olimpia panciu, magnetofoanele cu viteze si fara, schimbul de benzi, de placi, apoi de casete, audio, video, cd, dvd, blue-ray, ps1, ps2, ps3... timpurile care se schimba, si lucrurile care nu, iubirile care dor si cele care mor, toate astea pe aceeasi planeta cu peste 7 miliarde de oameni... toate cele nespuse cu toate cele trantite in pripa, de-a valma iar cu-n zambet pierdut si mic in coltul gurii, prostii multe, 21/22 cine a ras de noi...

in martie candva

...trebuie sa recunosc o chestie incredibila, incep sa uit de blogul acesta, adica nu chiar asa direct, dar in cea mai mare parte a timpului pierd din vedere existenta lui, ceea ce mi se pare fantastic, l-am creat ca pe o oglinda a mea, un remember, un loc de pus amintiri, un presse-papier, ceva intim si deschis totodata, scriind chestiile astea ma intreb daca cumva aceste motivatii ale blogului meu nu s-au pierdut, nu mai e o oglinda, nu mai e un loc de pus amintiri si ganduri... atunci ce este! in februarie din anul acesta nu am scris nimic, macar ca am facut o sumedenie de lucruri faine, oare ma pierd incetul cu incetul sau incep sa imi uit fiinta... brrrrrrr!