De ce trece timpu'?

Da' chiar! De ce trece timpu'? De ce? De ce! De ce. Întrebările astea nu au răspuns. Trece timpu' ca nebunu', și el pe acolo... ce draku să facă! Îmi vin in minte întâmplările dintâi, apoi cele mai de pe urmă și apoi ceea ce simt acum. În final probabil tot nu zic mare lucru. Ce să fac? Ce să spun!

Nu vreau prin cuvintele mele decât să redau o stare, un sentiment, o emoție. Nu vreau să răspund, nu vreau să închid drumurile nici să definitivez ceva. Sunt pe drum, alergând, în căutarea unui mai bine... Văd io! Vreau să simt bucurie când e și dezagregare când nu e. Vreau să simt bucuria și tristețea deopotrivă dacă ele se scoboară peste mine. Vreau să fiu eu însumi.

Vreau să simt cum trece timpul cu migală peste mine. Ce-i rău în asta?!

Eu ploi

Tu ploi ploaie, ea ploaie mereu, ele ploaie așișjderea, noi ploaie la fel, și voi ploaie iară... Toți ploim. Dar eu mă simt că ploi singur și-mi vine să urlu: ce mai ploaie Doamne e la mine-n suflet! Și pe chestia asta ploi și mai abitir.

Ziua de ieri a fost o zi caldă la soare și răcoroasă la umbră. Privind în ansamblu' însă a fost zi frumoasă. Înmiresmată de florile proaspete. Pe alocuri o fi fost însoțită de averse și altea alea dar nu și în locul în care mă aflam eu.

Și să nu ploi ploaie câteodată! Ba să ploi. Uite așa de-a ploii!!

Critica zilei

Astăzi am primit cea mai mare critică de până acum... Face to face.Zice omu': am citit blogu' tău, interesant... da' pân' la urmă nu zici mare lucru, începi câte un subiect da' nu îl termini, nu sfârșești nimic, nu aflu părerea ta și mai mult mai și zici în unele postări că vei continua aldat'... Corect zic! Mă apăr, ce să fac! Ce? Am zis vreodat' că vreau să epuizez vreun subiect?! Fac și io niște amărâte de trimiteri. Te pun pe drum. Îți dau o direcție. Gândește tu mai departe!

Blogu' meu nu-i exegeză pe subiecte date. E sentiment și emoție într-o anumită clipă. E al meu. Gândul meu, bietu', se învârte cu o asemenea viteză amețitoare încât niciodată nu reușesc să îl prind deplin și atunci sfârșesc nemărturisit adesea într-o insatisfacție perpetuă. Mă bucur însă, că tu criticule m-ai ghicit, da' n-am ce face. Mea culpa! Mă voi strădui la mai mult. Promit. Voi relua subiectele de până acum cu partea a doua. Și a treia. Dacă pot, și așa mai departe. No.

Nu mi-am propus să epuizez vreun subiect. Nici să manipulez cititoru'. Arunc și io câte un gând în drum... Asta-i. Think!

Aibi de grijă cu gadgetu'...

Nici nu ști cum! Totul e încetu' cu încetu'... uite așa... te obișnuiești cu gadgeturile lumii moderne, ele apar, le digeri, astea sunt, așa cum sunt, le percepi, le pricepi (de la caz la caz, dacă poți pricepe ceva), ce să-i faci! N-ai ce face!

Da' Doamne ferește să nu mai funcționeze! Că lumea-ntreagă se prăbușește! Pică curentu' , cade lumea, nu mai pricepi nimic și strigi ca nebunu' , care-i baiu'? Nu știe nimeni!

No! Așa am pățit io cu măria sa modemu'. Și câte vroiam să scriu pe blogu' ăsta! De Paști! Habar n-aveți!

Sărbători fericite!

Nimic nou în sufletul meu!

El o place pe ea. Ea îl place pe el. Dar ei nu își vorbesc. Nimeni nu știe deci că ei se plac unul pe altul... Îmi vine să râd! (Asta-i din Shakespeare?) Dramă deci. Tragedie! Sau ce? Comedie poate, măcar să ne veselim. Fiecare suferă. În felul lui, propriu și original. (Vă rog să uităm politica! Vă rog!)

Mi-e dor să fiu îndrăgostit! (Pot să zic asta?) Mi-e dor să mă simt ZEU! Și dacă mă simt așa oare trebuie să recunosc?! Doamne, ce bine e să fi ZEU! Chiar dacă numai pentru o zi, chiar dacă numai pentru o clipă! Nu e extraordinar să strigi, copilă: Sunt zeul clipei tale! Sunt acum, tot ceea ce poate fi mai bun pentru ființa ta! Oricum nu vei înțelege! Acceptă rostirea simplă a acestor cuvinte!... (Nici o femeie nu o va accepta... Niciuna. Nu! De ce!)

Nu?! Deși nu ne cântărim? Deși nu am stabilit foarte clar regulile jocului... Cine sunt eu? Nimeni! Faceți cum vă vine! Liber! Nu am nici un drept să decid. Vă iubesc! Aș da zile de la mine/ să mai fiu o zi cu tine/ căci te iubesc la disperare...(Să mori de râs nu alta!)

Uneori acele ceasului nu vin împreună

Vorbele mele se ridică undeva în podul spațiului în care le rostesc. Privesc. Zici că nu-s pe lumea asta. Zici că celălalt nu-i pe lumea asta. Celălalt este altul. Zici că nu ne potrivim. Nimic nu este așa cum ar trebui să fie. Oare suntem personaje halucinante de film horror? Replici cretine, priviri ucigașe, muzică de fundal sinistră... Totul este aiurea, nimic nu este ca lumea... Mă pufnește râsul. Visez/trăiesc aievea, nu! trăiesc/visez aievea... (Aș da zile de la mine/ să mai fiu o zi cu tine...). Totul este deplasat, gândurile mele sunt deviate (ori deviante!), mă simt străin, nu-mi vine nimic, asta este starea mea... acum, și ce? Oare nu suntem decât niște creatori de amintiri!

Mă uit la ceas... Timpul nu curge mereu la fel... (Depande! Ha!)

Californication

Dacă aș putea râde secundă de secundă în geografia unei zile, aș râde cu lacrimi uitându-mă la lume, la mine, la Californication care parodiază totul și care râde atât de subtil de toate miturile lumii moderne... (De fapt la Californication râd întruna.) Zice grecu că-i mare lucru să poți să îți râzi de tine! Că paradoxal e semn de înțelepciune, că într-un fel nu te iei în serios la maxim, dogmatic, adică admiți că te poți pune în suspensie și odată cu tine lumea din-prejur. Totul e relativ, totul poate fi adus în discuție! Nu?

Nu toată lumea poate ingera asta! Unora le provoacă stări de vomă. Dragii mei, e un serial extraordinar, și cine nu pricepe, treaba lui! Io zic.

Te rog să zâmbești...

Ști trecătorule, de cele mai multe ori nu vei ghici gândul care pornește către tine căutând un reazem și nici momentul în care gestul tău negativ respingând-ul, celălalt își va schimba decizia tocmai de aceea, prăbușindu-se într-o decizie ultimativă, pesimistă și care... îi va da doar tristețe...

Ști... nu-i mai bine atunci să zâmbești, șansele să faci bine sunt 100% mai mari și bucuria de ambele părți... dublă. Think!

Poate pe zâmbetul tău se construiește o întreagă lume! Gândește-te! (Și oricum zâmbetul face mai puține riduri. Toată lumea câștigă. Adică astfel lumea are cele mai mare șanse să fie în câștig. Think!)

Click-click (1)

Nici nu ști cum e, nici nu poți să-l descri, acu' vine, acu' nu, trece iute ca vântu', uite nu-i, ăsta-i gându', poți să-l prinzi? Nu cred. Nu.

avb

Și zici: mă, tu ști: mă grăbeam spre casă, de ce! nu pricep, eram în mașină, și viteza se mărea din ce în ce fără să știu, poate pentru că gândul meu o luase înainte, (poate apăsam pe pedală ca nebunu' ) poate că inconștient vroiam să-l prind, era gându' că dacă toți avem aceeași rută croită de Mr.Destiny dinainte, merită oare să te mai zbați pentr-un traiect al relațiilor mereu aceleași, adică mă întreb, oare mereu reiterăm doar ceea ce știm, și oare vom sfârși întotdeauna la fel, oare chiar dacă încep din nou și din nou sfârșitul este mereu același?! oare nu învățăm nimic ca specie! oare EU mă manifest la fel pe același plan al existenței mele?... ce crud! ce banal! și voi ajunge forever la aceleași monstruozități de replici? Nashpa! (Epitet de sezon! De-nceput de mileniu! De ce-o fi!) Adică totuși: nu am nici o șansă?

ads

Adică chiar nu învățăm nimic din experiențele vieții și... chiar rămânem noi, mereu aceiași până la sfârșitul sfârșiturilor?... Doamne! Cred ca Lost este cel mai tare film serial al tuturor timpurilor! Pentru că nu ai pământ sub picioare! Pentru că te mută mereu! Pentru că nu ești niciodată în același loc și nici nu poți deplin să crezi că ști cu adevărat ceva! Oare nu este așa și-n viața reală? Ce știm cu adevărat? Trăim oare așa cum vrem! Cum ne dorim! Viața noastră este proiecția visului nostru? De ce ne mințim in fiecare zi? Pentru ce! Pentru cine!

ads

Da' n-ar fi abracadabrant( cool! super tare! bestial! beton!) să avem un buton care să schimbe stările? Da nu, alb negru, vrei nu, să facă click-click? Hî? Hî? Zi!

Clarificare

Cineva m-a și-ntrebat! Cine-i ăla din poza de mai-nainte?... Sincer nu știu ce relevanță are pentru spiritul scrierii că pe mine mă interesa dosul său, așa ca idee, nu cine e, putea fi oricine, unul mare, VIP, care ne-arată curu...

Oricum pentru lămurire e Buddha, statuie în insula Lantau din Honk-Kong la care cel mai bine ajungi peste ape, cu telecabina, telegondola, aia...

Da' totuși, io pot să zic nu?

Cum e să faci ceva când nu îți vine să o faci? Cum e să râzi când trebuie să fi pios? De ce mama draku' uneori lucrurile se potrivesc frumos și auzi și blues-ul ăla fain ca-n filme (în fundalul acțiunii!) și alteori nu! Păpușarul cel misterios dă vreodată socoteală? Cuiva? Da' io marionetă amărâtă pot să mă revolt?

Cică începe o nouă zi, te trezești dimineața și îți spui, o să fac așa și așa, muncesc de îmi sar capacele cât muncesc, mă duc acolo și acolo, mă-ntâlnesc cu ăla și cu ăla, apoi stau, apoi beau o bere, vorba vine, apoi văd copacii și iarba cea verde, apoi mă odihnesc, ascult muzică, citesc o carte, mă întâlnesc cu tata, cu cine mai vreau eu, cu cine se mai nimerește și ăsta-i planul, Planul Meu, și vine unu' și zice: nete canci! nu mere! trebe ailaltă! du-te-n colo, hai încoace și-așa... și are Planu Lui... Și simți așa cum din rărunchi te ia o sete cumplită de gâlceavă, cum îți trec toate înjurăturile posibile prin minte și toate gândurile negre și ucigașe îți dau ghes, cum ți se-ntunecă privirea și nu mai contează decât urletul final ce ar vrea să zică: NU. GATA! Piei! Du te-n...

Da' pe urmă te gândești că ai șapte ani de-acas', că ești cu muuuuult bun simț, și înjurătura aia ți-o strângi mărunt între dinți, te temi de pușcărie și te mulțumești cu proiecția gândului criminal pe ecranul ascuns subtil în căpățână (îți scuipi și-n sân!) și atât. ( Nu pot să reproduc aici înjurăturile reprimate. Păcat! Poate aduceam o mică contribuție.)

Și zici: da' două dește pot ridica pentru întrebare? Da' totuși, io pot să zic nu? (Da' pot să zic că mă kak în planu' tău? Măcar atât! Please!)

Coperta IV

Cartea mea e gata. Nu mai am ce să-i fac. Coperta I e finalizată. Am 3 ilustrații in interior. Finalizate și ele. Ultima copertă mă mai ținea în loc. Unde am decis că nu pun nici o autobiografie. Nici poză sau altceva. Că voi scrie eu ceva. Și iată:

adf

M-am străduit să ilustrez șăgălnicia și inconsecvența gândului, zbaterea și degringolada lui, gândul ca o apă de munte ce poate rupe uneori totul în cale deopotrivă cu gândul ca nimic, nimeni și niciunde, ca negare absolută. Am alăturat toate aceste cuvinte care în final au construit o carte în încercarea de a reda efortul dubitativ al unui individ pus în situația de a alege, care deși este străfulgerat de miracolul re-îndrăgostirii știe că orice alegere ar face, va avea regrete iar pe de altă parte că întârzierea luării unei decizii îi va periclita toată această fericire neașteptată. Ceea ce l-a înălțat îl va și distruge și intuind pericolul trăiește înfrânt și paradoxal cu speranță, un observator mut incapabil de gest, Ochiul care doar le vede pe toate, urmărind neputincios dezastrul diluării sentimentelor sale.

fdd

Rămâne amintirea efortului parcurs înspre luminare, sper. Într-un anume fel cerurile se deschid mereu...

aaa

(Cartea se numește "S-au deschis cerurile...")

Cineva pe lumea asta este numai al meu!

Poate că ăsta este gândul cu care ne naștem, neștiut, nespus, nerostit, că cineva pe lumea asta este al nostru, forever, ăsta-i codul misterios întipărit în adn-ul meu... Că împlinirea vieții mele este înafara mea, că celălalt trebuie să existe, negreșit, altfel viața noastră nici nu mai are rost, și uneori doar acest gând mă termină, că nu ar fi așa... Și că trăim manipulați, conduși către un iluzoriu american dream care nici nu are substanță și care în definitiv este doar o construcție falsă, nisipoasă, vai nouă, vai mie, viața adevărată nu este precum în filmele americane, never... Sorry! Dar ce bine ar fi!

Yes! Cuiva pe lumea asta să-i pese de mine! Necondiționat. Să mă iubească ca un câine! Ați avut vreodată un câine? Unul pe care și dacă-l bați dimineața, atunci când te întorci acasă seara dă din coadă drăgăstos! Numai câinii fac asta!

Am gândit toate astea ascultând Depeche Mode: Somebody. Pe Martin Gore, un mare romantic! http://www.youtube.com/watch?v=pT4f6y_aYyw

Why not?

Pagină de aprilie... Nu-mi vine altceva în minte decât să pun patru ori cinci puncte în suspensie! (Cine o stabilit că 3!?) Dacă nu-mi ajung? De ce trece timpul așa de repede uneori? De ce de ce de ce? Să gândim lumea în termeni de absurd: nimic n-are sens, nimic nu contează, n-avem speranță nici finalitate!... Nashpa! (Ce puii mei înseamnă cuvântul ăsta?) Nu-i bine! Lumea absurdă este limita nesuferită a vieții! Ok! So. Atunci să gândim ce? Mai departe...

Că totul are sens! Că totul contează! Că avem speranță! Și că avem ofcors finalitate! Că putem fi fericiți! De ce n-am fi?

No? Nu-i mai bună extrema astalaltă? Cine are dreptate și cine nu? Să merem deci înainte!