întâlnirea greșită

sunt atât de singur, îl aștept pe piticul ăla malițios care mă poate păcăli că rezolvă viitorul, eu nu mai cred în nimic, nu știu de ce, poate că poezia timpului meu a secat și verbul nu mai are rimă, un amic întreba vineri seara, după ce discutase intim cu gioni plimbărețu, ce este ăla verb, chiar, mă gândeam, ce face verbu că io vreau doar să stau, piticu însă nu mai vine, ne-am dat greșit întâlnire...

pariul cu altcineva

sunt deja un urs batrân, nu mă mai odihnesc nici măcar atunci când hibernez, sunt obosit, sunt atât de obosit încât atunci când adorm ochii îmi rămân deschiși, nu mai cred în cuvinte și rostirea lor mi se pare că doar umple inutil spațiul, ori timpul, nu știu prea bine, în fond mă urăsc, asta simt mereu, și simt asta cu durere, aș vrea să fiu altfel, altcineva și în alt loc, m-am plictisit de mine, m-am plictisit de toate, poate sunt bolnav, sigur, m-am infectat cu ceva, am luat vreun virus, nimic nu mă mai mulțumește, nimic nu mă împlinește, cred că sunt expirat, de aia, timpul meu trebuie să fi trecut, altfel nu îmi pot explica grozăvia indiferenței care m-a cuprins, ori poate sunt de altundeva, nu port ceas la mână și atunci secundele mele, propriile mele secunde nu mă găsesc, nu sunt niciodată acasă, nu sunt nicăieri, și când fac apelul nu răspunde nimeni prezent, domnule doctor, acestea sunt simptomele, pune te rog un diagnostic onorabil...

altfel voi pierde toate pariurile din lumea asta, http://youtu.be/Ho-R7W9O20I, so... 

pariul cu mine

duminica asta cețoasă, liniște, tăcere, aparența dinăuntru de cald, certitudinea din afară de rece, un frig cețos, o ceață friguroasă, cuvintele multe, înșiruite pe ața blogului meu și care nu spun nimic, nu acum, ușa deschisă devreme și fereastra închisă prematur, mă gândesc la tot felul de chestii, sunt prins în colț, deschiderea către nu și închiderea lui da, un paradox nu-i așa, da este afirmație, e de bine, e pozitiv, nu este negație, e de rău, e negativ, și dacă nu astfel se întâmplă... dacă nu-ul meu este pozitiv iar da-ul este de rău, dacă atunci când zâmbesc de fapt sufletul mi se năruie, dacă ochiul meu capătă albeața ceții ăsteia pe care nici soarele și nici noaptea nu o mai pot ascunde, dacă ar trebui mai degrabă să îmi tai vârful limbii ca să nu mai pot nicicând rosti cuvinte, să mi le înghit și să le dau drumul doar pe tăblițe, noi nu ne vom schimba niciodată, vom rămâne mereu copiii părinților noștri și părinții copiilor noștri, dintre toate melodiile pe care le-am ascultat acum aceasta îmi pare și aproape și cea mai optimistă... http://youtu.be/6EEW-9NDM5k,

și poate că pariul cu mine nu l-am pierdut, încă...

pariul cu nimeni

uitandu-ma in urma, am descoperit 2 eroi principali ai textelor mele, si care apar cu predilectie pe scena blogului meu, cuvintele si gandurile... ca si cum problema mea ar fi legata de comunicare. dar nu e. azi sunt straluminat! problema mea e legata de mine. eu sunt de vina. evrika! maladia sufletului meu este data de insasi sufletul meu si de nelinistile lui, ceilalti n-au nici o treaba... carevasazica. (text iesit fraudulos dintr-un minuscul gand al pantecului mintii mele batut litera cu litera pe ecranul aifonului meu)

sase bete

fiecare zi este unicā, cu toate astea la inceputul acestei zile, am fost tentat sa notez treaba asta, ca azi suntem pe 6 bete... si am fost amuzat sa aflu ca dupa orele 11 si 11 unii i-au multumit lui chuck norris ca lumea nu s-a sfarsit! desi pentru el ora aia fatidica venea mai incolo...

litania din 7 cu doi de unșpe

prezentul care dispare în fiecare clipă ca să se nască în fiecare clipă, o scenă bizară în care joacă actori ce retrăiesc trecutele încercând să ghicească viitoarele, noi, urlându-ne spaimele, cine ne-a pus și care-i șpilu', sisifi ce căutăm mereu lucrurile simple în această complicată viață...
http://youtu.be/cTBvoCGk3jw
trebuie să fie un secret numaidecât la îndemână, un shortcut, care să ne scoată mai degrabă la liman, întotdeauna este, așa apar șmecherii, șorcatu' măsii... și să scăpăm de nenorocitu' ăsta de colț din care vedem un singur orizont, trăiască pluralul, ce faine-s orizonturile... eu sunt numărul prim, toate lucrurile le pot divide cu mine, eu sunt împărțitoru', aduc orizontu' în ochiul meu și-l împart în două, sunt unule care nu mai poate fi împărțit cu nimic, și rămân cu mine astfel mereu, până în capăt, neîmpărțit, până mă strâng puternic în mine și mă voi stafidi...
http://youtu.be/Kpw3rcY8eHo

haloin în 31

luciditatea care în forma ei cronică te mal-formează insinuîndu-se periculos până în ultima fibră a ființei tale, nu mai poți dormi, nu mai poți clipi, ochii îți rămân și noaptea deschiși, nici de înghițit nu mai poți, e prea mare dumicatul și senzația continuă este una de vomă... și-n haloinul ăsta cumplit, îți rânjește unu' perfid, șmecher și superior de aceea: bă inteligentule! ca-n cântecul ăla... da' mie-mi fuge gândul mai degrabă la torționaru' ăla din cel mai iubit dintre pământeni, ăla cu cosoru...