ultima zi, iar... în definitiv astea-s niște amărâte de convenții, solare, calendaristice, vânătorești, rușii țin anul nou mai încolo, așa că... uneori devine enervantă această cumplită relativitate, ne zdrobim să facem cumpărături și să ne găsim țoale faine pentru ultima noapte din an, să nu ne prindă prima zi din celălalt an, nu știu cum, cei care pot, de parcă ar conta... nu să ne dorim să fim noi mai buni, ci mai bine îmbrăcați și cu bani în buzunar...
îmi doresc să-mi dea Dumnezeu cuvintele simple și astfel să pot obține lucrurile simple iar adevărurile lumii să fie adevărurile mele și să nu mă frământe întrebări majore, să trăiesc în fiecare zi ca și cum ar fi ultima și să mă bucur de soare ca și cum el s-ar roti numai pe cerul meu, până la urmă cred, nu este important adevărul ci bucuria ființei mele, iar bucuria mea e mai aproape decât adevărul sufletului meu, și dacă îmi va fi hărăzită bucuria, în mod sigur nu departe îmi voi găsi și liniștea... Doamne-Ajută!
la mulți ani români, oriunde ați fi!
vineri, 31 decembrie 2010
vineri, 24 decembrie 2010
în sara de ajun, urare
încerc să-mi amintesc, cuvintele care fără a ști ascund în loc să dezvăluie, le rostești și le naști iar ele prind viață degeaba, sunt avortoni, fără vlagă, chip și-nțeles, eu le dau drumul în lume iar ele se pierd inutil, se integrează în magma colcăitoare de non-sensuri, fac măști, construiesc chipuri, schițează zâmbete, aruncă riduri pe fețe crispate, unde naiba sunt eu în toate cuvintele astea, nu mă simt nicăieri, nu sunt niciunde, e ajun de crăciun când trebuie să spui ceea ce simți, am revăzut din nou actually love, cred că e cel mai fain film potrivit cu sărbătorile crăciunului, viața reală din păcate nu este astfel dar cât este de fain în cele 120 de minute să crezi că este, e crăciun, e sărbătoare, să punem doar întrebările simple, și să ne dorim doar lucrurile simple, ce împiedică oare ca EL, acela care decide, să facă să se întâmple atât de simplu pe cât credem noi că se poate, să și fie simplă viața noastră, noi, cu mâinile în rugăciune către îngerelul ocrotitor, aproapele nostru, care trebuie să răspundă rugăminților noastre, și de care ne amintim de obicei, doar în necaz, crăciun fericit, oameni buni...
lumea din afară ascunsă-n mine, adânc...
cuvintele care mor pe drum, rostite fără țintă, pierdute într-ele însele, de frumusețea clipei doar, cele care din coadă au să sune... și cuvintele care nu sunt decât în privirile care vorbesc, cele care tac de fapt, care nu sunt în glas ci sunt ascunse în ochii mei, și-ai tăi, cuvintele tăcute sau tăcerea ascunsă-n cuvinte, dulceața neliniștită a dimineții nedormite, ori vorba mea acoperită de vântul șuierând aproape, certitudinea că sunt, mirarea că nichita a fost, este și va fi, spaima că voi deveni orb și mut și surd și prost, hai să jucăm triș și soarta lumii să se decidă în săriturile noastre, cine nu face fruci câștigă, am zis/ am zis, amintirile mele care nu se suprapun peste ale tale, ști? eu îmi amintesc despre verde iar tu despre roz, și ști, rozul era liliachiu iar verdele meu turcoaz dar niciunul dintre noi nu credem, culorile nu au adevăr, picasso a luat singur toată dreptatea, mie de fapt nici nu îmi place picasso, eu îl iubesc pe modigliani, oricum noi nu pictăm iar ceea ce pentru alții este simplu pentru noi este complicat, îți spun că plec pentru că nu mă pot apropia de urechea ta ca să îți șoptesc că aș sta, nu pot să plâng pentru că vreau să par puternic, iar melodia aia a lui holograf că și bărbații plâng câteodată e faină ca melodie și tembelă ca text, bărbații nu plâng bre, cel puțin ăia care au făcut armata, io am făcut-o, dar-ar draku-n ea, oricum cuvintele nu mi-ajung să povestesc toate câte s-au adunat și s-au ascuns din afară, în mine, adânc...
fără cuvinte în decembrie
am ascultat toate interpretările, aproape... asta este cea mai faină. nu am ce să mai adaug. http://www.youtube.com/watch?v=WmAwaeatZPg...
ba nu, asta-i mai dulce:
http://www.youtube.com/watch?v=TZni3VJUdDY
ba nu, asta-i mai dulce:
http://www.youtube.com/watch?v=TZni3VJUdDY
marți, 21 decembrie 2010
glasul văilor... glăsuiește
mi-am zis să încerc să țin rubrică, că de, unii nu știe cum merge și drege consiliul local, și-atunci am venit cu punctul meu de vedere, despre:
1 – cum funcționează consiliul local?
Sunt unele lucruri pe care le acceptăm a fi comune, subînțelese, și spunem de obicei că, toată lumea știe, că se știe, deși de foarte multe ori... de fapt, nu se știe, ori nu este înțeles pe deplin, ori mai rău, noi, cei care ascultăm, nu avem curajul să recunoaștem că nu știm, determinați de spaima că am putea părea neștiutori, proști adică... și atunci când cineva, nu contează cine, își începe discursul prin a spune că: așa cum toată lumea știe... - foarte puțini, au curajul de a riposta, de a spune mai precis, că nu știu, să ridice mâna deci, două degete, ca protest... și să ceară lămuriri: explicați-ne domnu’ vorbitor, domnu’ șef , sau cine oi fi, tu, domnu’ acela care vorbește acolo, la pupitru, în fața noastră, alo, noi cetățenii, eu adică, noi nu știm, eu nu știu bre... totuși, care este explicația prostiei ăleia de-o înfațișară-ți mai nainte, în materialul acesta public, pentru toți, carevasăzică?
De fapt, ajungi consilier pentru că ești pe o listă a unui partid nu pentru că neapărat meriți, se poate întâmpla să nu te pricepi deloc, să nu ai habar de legislație, de administrația publică, cu ce se mănâncă ea dar să ai bun simț ( asta cel puțin speră cetățenii ăia care te votează...), în cel mai fericit caz ești bine crescut, adică ai cei 7 ani de acasă, ești politicos, saluți lumea, ești cât de cât cunoscut în orașul tău, și reprezinți ceva pentru partidul care te-a propulsat pe un loc eligibil (altfel nu ai fi fost pe lista aia!)...
Sunt cetățeni care nu știu cum funcționează consiliul local. Cel care decide asupra legilor interne de guvernare a orașului. Asupra hotărârilor adică. Hotărârile sunt legile interne de funcționare a unui oraș, simplificat vorbind. Imaginați-vă că primarul este un fel de prim-ministru, iar consiliul local un fel de parlament; în absența hotărârilor mini-parlamentului care este consiliul local, multe din deciziile primarului nu sunt legitime. De aceea primarul vrea și obține în cele mai multe cazuri, ca deciziile lui să fie susținute de consiliul local. Cu o majoritate confortabilă nici nu are cum să fie altfel. 9 + 3, adică 12 consilieri este o majoritate simplă și confortabilă. În Reghin. Primarul face ce vrea. Este Stăpânul Inelelor, pardon, al Orașului. Evident Puterea ar vrea să nu aibă nici un oponent. Nici o voce de opoziție, nici un Gică-Contra. Ce fain ar fi! Să zică toți reghinenii la unison: yes master, să accepte deci, că trăiesc în cel mai fain oraș posibil, că alt primar mai bun nici nu ar putea fi, că acesta care ne conduce este cel mai bun șef posibil. Uau! K-lumea!
Mie, mi se pare normal să avem un electorat cultivat. Mi se pare normal ca cetățenii să aleagă în cunoștință de cauză, adică să știe cum stau, care sunt bunele și care sunt relele. Să știe că nimeni nu-i perfect și să aleagă liber în urma unei deliberări cu propria conștință! De ce edilii noștrii de acuma ar fi perfecți? Ce, dețin ei adevărul iar opoziția habar n-are de cele drepte și bune pentru oraș? Dacă ar fi așa, eu, Sorin Pui, consilier liberal, în opoziție, pentru cei care știu lucrurile astea, cu îndreptățire, aș fi plictisitor, desigur. Doar pentru ceilalți, răii, intriganții, anarhiștii, aș putea fi interesant. Mă risc să repet lucruri știute pentru unii, și uitate pentru cei mai mulți sau chiar neștiute. Chiar sunt bad guy of the town. Oare?
In Reghin sunt 19 consilieri. Așa spune legea. Atâția trebuie să fie raportat la numărul de cetățeni. Astăzi, decembrie 2010, sunt 9 UDMR, 3 PSD, 3 PNL, 3 PDL, 1 PRM. Coaliția la putere în Reghin este formată din consilierii UDMR + PSD, adică 9 + 3 = 12, acești 12 consilieri dau însă doar o majoritate simplă. Cu primar UDMR și viceprimar PSD. Pentru hotărârile care privesc patrimoniul orașului le mai trebuie un vot. Unul singur. Că așa zice legea: 2/3 din numărul consilierilor decid în ceea ce privește patrimoniul. Două treimi. Adică 13. Cine este deci al 13-lea om din Consiliul Local care poate decide pentru destinul orașului în problemele majore? Are importanță?... Are.
La un seminar despre piața afacerilor, în urmă cu ceva vreme, am aflat că, de fapt, nu angajații sunt cea mai prețioasă avuție a unei companii, firme, sereleuri, instituții, ce-or fi ele... Asta este ceea ce mi-au scris niște lectori plătiți, pe-o tablă, spre surprinderea mea! Majoritatea oamenilor din sală am schițat la unison un: aaaa... da’ cine atunci dacă nu angajații?! Ei bine, răspunsul a fost: oamenii care lucrează în firma ta și care sunt și se simt... IMPLICAȚI! Cei care dau valoare. Cei care rămân lângă tine. Și... ne zice lectorul mai departe, în urma unor analize sociologice, într-o sumă de firme românești, a reieșit că doar cca. 25% din angajați sunt implicați, în realitate. Un sfert, adică. Un calcul simplu, aritmetic arată că la 20 de angajați ( de exemplu) doar 5 dintre ei își dau interesul și vin la muncă din plăcere. Restul vin să semneze condica, pentru salar și să se achite aparent de sarcini. Haideți să aplicăm acest procent și la angajații altor instituții! Nu este interesant?! Dacă Primăria are 71 de angajați, sau pe acolo, doar 17 sunt implicați, statistic vorbind. Motorul, rotițele care fac să meargă treaba. În fapt, statistic vorbind atunci, pe unii îi doare fix în cot. Care sunt ăia?! Și care sunt ăia implicați?! Unii mimează doar... Nu ar fi fain să îi știm și noi! Că doar îi plătim!
Dar care sunt din cei 19 consilieri ai Municipiului Reghin cei implicați? 25% înseamnă 4,75%, deci hai să zicem 5 consilieri... și restul??!! Doar fac act de prezență? Doar votează așa cum trebuie?... Cum zice puterea?!
Probabil acestea sunt doar statistici goale, searbede, pierdere de vreme pentru unii care au prea multă. Sau poate analizele acestea se aplică doar firmelor private iar în cazul instituțiilor publice sunt alte procente. Oamenii din instituțiile publice, în mod sigur sunt mult mai implicați. Oricum și salariile sunt corespunzătoare... Nu?! :)
sorinpui@gmail.com
1 – cum funcționează consiliul local?
Sunt unele lucruri pe care le acceptăm a fi comune, subînțelese, și spunem de obicei că, toată lumea știe, că se știe, deși de foarte multe ori... de fapt, nu se știe, ori nu este înțeles pe deplin, ori mai rău, noi, cei care ascultăm, nu avem curajul să recunoaștem că nu știm, determinați de spaima că am putea părea neștiutori, proști adică... și atunci când cineva, nu contează cine, își începe discursul prin a spune că: așa cum toată lumea știe... - foarte puțini, au curajul de a riposta, de a spune mai precis, că nu știu, să ridice mâna deci, două degete, ca protest... și să ceară lămuriri: explicați-ne domnu’ vorbitor, domnu’ șef , sau cine oi fi, tu, domnu’ acela care vorbește acolo, la pupitru, în fața noastră, alo, noi cetățenii, eu adică, noi nu știm, eu nu știu bre... totuși, care este explicația prostiei ăleia de-o înfațișară-ți mai nainte, în materialul acesta public, pentru toți, carevasăzică?
De fapt, ajungi consilier pentru că ești pe o listă a unui partid nu pentru că neapărat meriți, se poate întâmpla să nu te pricepi deloc, să nu ai habar de legislație, de administrația publică, cu ce se mănâncă ea dar să ai bun simț ( asta cel puțin speră cetățenii ăia care te votează...), în cel mai fericit caz ești bine crescut, adică ai cei 7 ani de acasă, ești politicos, saluți lumea, ești cât de cât cunoscut în orașul tău, și reprezinți ceva pentru partidul care te-a propulsat pe un loc eligibil (altfel nu ai fi fost pe lista aia!)...
Sunt cetățeni care nu știu cum funcționează consiliul local. Cel care decide asupra legilor interne de guvernare a orașului. Asupra hotărârilor adică. Hotărârile sunt legile interne de funcționare a unui oraș, simplificat vorbind. Imaginați-vă că primarul este un fel de prim-ministru, iar consiliul local un fel de parlament; în absența hotărârilor mini-parlamentului care este consiliul local, multe din deciziile primarului nu sunt legitime. De aceea primarul vrea și obține în cele mai multe cazuri, ca deciziile lui să fie susținute de consiliul local. Cu o majoritate confortabilă nici nu are cum să fie altfel. 9 + 3, adică 12 consilieri este o majoritate simplă și confortabilă. În Reghin. Primarul face ce vrea. Este Stăpânul Inelelor, pardon, al Orașului. Evident Puterea ar vrea să nu aibă nici un oponent. Nici o voce de opoziție, nici un Gică-Contra. Ce fain ar fi! Să zică toți reghinenii la unison: yes master, să accepte deci, că trăiesc în cel mai fain oraș posibil, că alt primar mai bun nici nu ar putea fi, că acesta care ne conduce este cel mai bun șef posibil. Uau! K-lumea!
Mie, mi se pare normal să avem un electorat cultivat. Mi se pare normal ca cetățenii să aleagă în cunoștință de cauză, adică să știe cum stau, care sunt bunele și care sunt relele. Să știe că nimeni nu-i perfect și să aleagă liber în urma unei deliberări cu propria conștință! De ce edilii noștrii de acuma ar fi perfecți? Ce, dețin ei adevărul iar opoziția habar n-are de cele drepte și bune pentru oraș? Dacă ar fi așa, eu, Sorin Pui, consilier liberal, în opoziție, pentru cei care știu lucrurile astea, cu îndreptățire, aș fi plictisitor, desigur. Doar pentru ceilalți, răii, intriganții, anarhiștii, aș putea fi interesant. Mă risc să repet lucruri știute pentru unii, și uitate pentru cei mai mulți sau chiar neștiute. Chiar sunt bad guy of the town. Oare?
In Reghin sunt 19 consilieri. Așa spune legea. Atâția trebuie să fie raportat la numărul de cetățeni. Astăzi, decembrie 2010, sunt 9 UDMR, 3 PSD, 3 PNL, 3 PDL, 1 PRM. Coaliția la putere în Reghin este formată din consilierii UDMR + PSD, adică 9 + 3 = 12, acești 12 consilieri dau însă doar o majoritate simplă. Cu primar UDMR și viceprimar PSD. Pentru hotărârile care privesc patrimoniul orașului le mai trebuie un vot. Unul singur. Că așa zice legea: 2/3 din numărul consilierilor decid în ceea ce privește patrimoniul. Două treimi. Adică 13. Cine este deci al 13-lea om din Consiliul Local care poate decide pentru destinul orașului în problemele majore? Are importanță?... Are.
La un seminar despre piața afacerilor, în urmă cu ceva vreme, am aflat că, de fapt, nu angajații sunt cea mai prețioasă avuție a unei companii, firme, sereleuri, instituții, ce-or fi ele... Asta este ceea ce mi-au scris niște lectori plătiți, pe-o tablă, spre surprinderea mea! Majoritatea oamenilor din sală am schițat la unison un: aaaa... da’ cine atunci dacă nu angajații?! Ei bine, răspunsul a fost: oamenii care lucrează în firma ta și care sunt și se simt... IMPLICAȚI! Cei care dau valoare. Cei care rămân lângă tine. Și... ne zice lectorul mai departe, în urma unor analize sociologice, într-o sumă de firme românești, a reieșit că doar cca. 25% din angajați sunt implicați, în realitate. Un sfert, adică. Un calcul simplu, aritmetic arată că la 20 de angajați ( de exemplu) doar 5 dintre ei își dau interesul și vin la muncă din plăcere. Restul vin să semneze condica, pentru salar și să se achite aparent de sarcini. Haideți să aplicăm acest procent și la angajații altor instituții! Nu este interesant?! Dacă Primăria are 71 de angajați, sau pe acolo, doar 17 sunt implicați, statistic vorbind. Motorul, rotițele care fac să meargă treaba. În fapt, statistic vorbind atunci, pe unii îi doare fix în cot. Care sunt ăia?! Și care sunt ăia implicați?! Unii mimează doar... Nu ar fi fain să îi știm și noi! Că doar îi plătim!
Dar care sunt din cei 19 consilieri ai Municipiului Reghin cei implicați? 25% înseamnă 4,75%, deci hai să zicem 5 consilieri... și restul??!! Doar fac act de prezență? Doar votează așa cum trebuie?... Cum zice puterea?!
Probabil acestea sunt doar statistici goale, searbede, pierdere de vreme pentru unii care au prea multă. Sau poate analizele acestea se aplică doar firmelor private iar în cazul instituțiilor publice sunt alte procente. Oamenii din instituțiile publice, în mod sigur sunt mult mai implicați. Oricum și salariile sunt corespunzătoare... Nu?! :)
sorinpui@gmail.com
luni, 13 decembrie 2010
modiglianizează-mă!
ce am înțeles eu: el este omul care se pierde, care vrea să fie mult deși are spaima că este puțin, cel care este sfâșâiat de proprii demoni încercând să-i vindece pe ai altora, cel care încearcă să fie bun conștient că în jurul său urâții conduc, cel care nu vrea să conducă ci doar să poată să-și exprime propria părere, nu vrea recunoașterea celorlalți deși în taină speră ca ceilalți să-i accepte viziunea originală despre lume, iubește cu furie, definitiv, fără cale de întoarcere și paradoxal, iubirea asta doare... el nu poate pune ochi portretelor sale decât atunci când îi vede pe cei ai sufletului, și trebuie să bea, să uite, să se drogheze, e dureros ca verbul a iubi să fie mai puternic decât verbul a fi, cum poți ascunde adevărurile pe care nu le poți ascunde, când ști lucruri pe care ceilalți nu vor încă să le știe, când ești cu un pas înaintea tuturor celorlalți, ce faci!... nimic, dansezi, zâmbești, iubești, pictezi, modelezi, exiști...
zeul meu romantic și beat de acum, Modigliani, modelează-mă... modiglianizează-mă!
zeul meu romantic și beat de acum, Modigliani, modelează-mă... modiglianizează-mă!
undeva, prin vară
e decembrie, nu-mi vine să scriu nimic tocmai pentru că atât de multe îmi colcăie în minte, asta este melodia pe care o aud acum în ureche, ascultați-o, nu se potrivește cu nimic, nu cu decembrie, doar cu mintea mea, so http://www.youtube.com/watch?v=Sm8NCaI_ZkU, povestea merge mai departe...
mi-au venit în minte astăzi iarăși lucrurile simple, vorbele calde, puține câte sunt, câteva, cele care ne fac să ne simțim oameni, vorbele de drag, cuvintele de dor, prea risipite uneori, aiurea... e atât de simplu să folosim doar cuvintele care leagă și să uităm cuvintele care dor... de ce mintea noastră funcționează uneori ca și cum ar fi dușmanul nostru și face experiențe malefice pe sufletul nostru? undeva în vara asta m-am pierdut. undeva în vara asta m-am regăsit. între aceste momente, cândva, am pierdut ceva din mine... o notă, o nuanță, un la, un țipăt de surpriză, suspinul lui da, acolo, ceva...
mi-au venit în minte astăzi iarăși lucrurile simple, vorbele calde, puține câte sunt, câteva, cele care ne fac să ne simțim oameni, vorbele de drag, cuvintele de dor, prea risipite uneori, aiurea... e atât de simplu să folosim doar cuvintele care leagă și să uităm cuvintele care dor... de ce mintea noastră funcționează uneori ca și cum ar fi dușmanul nostru și face experiențe malefice pe sufletul nostru? undeva în vara asta m-am pierdut. undeva în vara asta m-am regăsit. între aceste momente, cândva, am pierdut ceva din mine... o notă, o nuanță, un la, un țipăt de surpriză, suspinul lui da, acolo, ceva...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)