în opoziție

avantajul de a fi în opoziție este că poți să critici ceea ce face puterea, dezavantajul este că altceva decât să pui lumină pe ceea ce nu e făcut bine și să ai critici constructive, nu prea poți face.

10%

apropo de o posibilă campanie a tuturor românilor, pentru curățenia fizică a României: ce s-ar întâmpla dacă seară de seară, când aș deschide televizorul, n-aș vedea doar dezbateri și analize interminabile ale fiecărui gest politic, ci 10% din timp s-ar discuta despre cum putem schimba ceva concret, în peisajul românesc invadat de resturi menajere, de gunoaie? dacă fiecare am strânge benevol un sac de mizerii din cele aruncate aiurea, ar putea fi ăsta un prim pas de etică civică?

wall-e

(1). am revăzut ieri câteva secvențe din wall-e. filmul acela superb de desene animate în care un roboțel ecologic, sau mă rog, care încearcă să ecologizeze planeta axfixiată de gunoaie, se îndrăgostește de o roboțică, Eve. filmul este mai bun decât enorm de multe filme cu distribuție umană. însă mi-a reamintit și ceva mult mai concret. că România noastră este o țară de gunoaie de care nu prea putem fi mândri. și nu ne-ar strica niște roboței care să strângă peturile, hârtiile și toate mizeriile care rămân în urma noastră. că altcineva n-are cine...

(2). la o ieșire pe malul unei ape, la iarbă verde cum se spune, într-o duminică, spre sfârșitul verii trecute, am asistat cu uimire, cum în jurul meu, pe o arie întinsă, s-au instalat în cursul a două ore, circa 20 de familii, cu mașini, copii, unii cu căței etc. câțiva au venit să prăjească vinete. toți au făcut focuri și au prăjit carne la grătar. câțiva, deși erau vetre vechi în apropierea lor, au ars iarba ca să facă altele noi. ale lor. majoritatea au băut bere la pet sau cutie. câțiva la sticlă. copii au mâncat lebeniță. pepene verde, adică. au dat muzica tare, să se simtă bine și să aprecieze vecinii de grătare ce muzică bună au ei. la modă. în general, manele. la plecare, întrucât era un container, amplasat relativ departe, circa 100 de metri, a început dezmățul. cojile de pepene au fost aruncate în apă. la fel cele de vinete pârlite. așijderea resturile de mâncare. întrucât unii au văzut că alții aruncaseră altădată, peturile în tufe, și-au aruncat și ei dozele și peturile goale, tot acolo. cu o oarecare discreție și jenă. de genu', ce să-i faci! unde să le arunci? dacă primăria, statul, cineva, nu pune coșuri de gunoi. sau nenorocitu' ăla de container mai aproape. majoritatea le-au lăsat în vatra focului, strânse laolaltă. că doar va veni cineva (cine naiba frate??!!), care cu asta se ocupă și pentru asta este plătit să le strângă. vreo 2 și-au strâns toate gunoaiele în pungi de nailon dar le-au lăsat tot în vatra focului. cu același gând. că va veni cineva după ei. nimeni nu s-a deplasat până la container cu propriile deșeuri. nimeni nu și-a dus gunoiul acasă.

(3). primăria, statul, cineva... când eram copil, ne ducea cu școala la pădure, în parcuri, pe malul Mureșului să strângem mizeriile altora. aveam acțiuni civice. cu tovarășa învățătoare. era pe vremea lui Ceaușescu. e adevărat că nu existau peturi. astăzi nu se fac astfel de acțiuni. e degradant. umilitor. sunt oameni plătiți pentru asta. sau cei care iau ajutoare sociale. cineva. statul. primăria, să le descurce...

(4). mă întreb cum se formează conștiința civică a românului! cine ne educă pe noi înșine și pe copii noștri, cu privire la curățenie, de exemplu. cine ne civilizează? cine ar trebui! cine ne spune să nu aruncăm mizerii pe jos, pe stradă, în natură, să nu scuipăm și să nu ne aruncăm chiștoacele țigărilor pe trotuar sau ambalajele produselor consumate pe geamul mașinii. părinții, profesorii, preoții, politicienii, ziariștii?! cine dintre ei ar trebui să facă asta. suntem o țară a gunoaielor! și nu pentru că ne fac alții ci pentru că acesta este gradul nostru de civilizație.

(5). când intri în România dinspre Ungaria, pe la vama Borș, pe dreapta sunt câteva benzinării. până la Oradea sunt 10 kilometri. sunt câteva parcări. în marginea fiecăreia și-n câmpul larg aflat în apropiere, sunt sute de peturi de plastic, de doze de aluminiu, de pungi goale de chipsuri, ambalaje de carton și multe altele. imaginația poate să zburde. același lucru însă, îl întâlnești și la celelalte vămi.

(6). de fapt toate locurile frumoase, turistice ale României sunt împânzite de resturi menajere. de deșeuri. de gunoaie. lend of ciois.

(7). îmi imaginez o campanie susținută a tuturor românilor. a bloggerilor. pe net. în presă. cu tocșouri continue la tv. seară de seară și imagini din România noastră. cu acțiuni concrete ale politicienilor. cu exemple date de primul om al țării. de profesori. de preoți. cu mobilizarea tuturor cetățenilor în programul: curățenia țării.


... hei, zice un amic, visezi, trezește-te, lasă. uită-te la wall-e. e simpatic, nu?

sensu'

de fapt asta este problema. să valorizăm corect. să punem lucrurile în ordine. să ne inventariem corespunzător posibilitățile și să facem alegerile potrivite. să prindem oportunitățile și să creștem. cum! nu știu... alegând ceea ce ne aduce mulțumire, ceea ce ne împlinește plenar. cum facem asta! habar n-am. fiecare cum și cât poate. știința, norocul, destinul, care or fi oare determinante!

vine omu' indicator, ca în Oblio, arătând înspre toate sensurile, însoțit de câinele Săgeată care va alerga în direcția care îi miroase mai bine. s-aveți bucurie!

așa cum știe toată lumea

nici nu știu cum, întâmplător poate, de la ceva circumstanțial, mi-au venit în minte câteva vorbe, folosite în exces de către unii dintre oamenii politici ce trăiesc în jurul nostru, sau în mediaticul nostru, căci de fapt pe unii nu-i vedem în nici o zi, doar mass media ni bagă în casă, până la sufocare... așa încât, mă pufnise râsul, gândindu-mă cum, omul nostru politic nr.1, local, folosește ca argument suprem, (e și asta o tehnică oratorică!) recursul la știutele comune. poți să argumentezi bazându-te pe locurile comune ale vorbirii, realitatea presupusă a fi cunoscută de toți indivizii, și pe care astfel nu o mai menționezi întrucât este pre-stabilită, e de dinaintea discursului politicianist și zici: toată lumea știe, așa cum prea bine știe toată lumea, cine nu știe... auditoriul care nu știe nici nu îndrăznește să zică asta, ca să nu pară neinformat sau prost, acesta este unul din lucrurile de care se teme cel mai tare omul, să fie luat de prost, să fie dat în vileag (din maghiarul vilag = a pune în lumină, a face cunoscut tuturor, lumii în speță), să îi fie făcută publică neștiința... și omul politic, conducătorul, zice (șmecher!): așa cum știe toată lumea s-a făcut și s-a dres... și tu frate ce ai de făcut!, ridică două dește și zi suav: eu nu știu, că n-am prea fost atent cu ce se întâmplă în lume, și în virtutea dreptului comun la informare și la transparență în actul public, zi și mie șefu', explică-mi cum și de ce...

să mori de râs, na... zi lider maximo, că io nu știu ce știe toată lumea! no, să te văd...

Plato, not Prozac!

am primit săptămâna trecută o carte interesantă din care am citit deja câteva pagini. Înghite Platon, nu Prozac! în traducere românească, de Lou Marinoff, apărută la Editura Trei. ideea principală este că  psihologia, psihanaliza în deslușirea problemelor umane subliniază cu preponderență patologicul și se uită îndeosebi în trecut, și până la urmă analiza lor este cu rest și că în ultimii ani, filosofia este cea care revine în forță, și care, în accepțiunea sa practică, poate să-l liniștească pe om, decodificând problemele nerezolvate de analiza psihologică. consilierea filosofică face apel la învățăturile marilor gânditori, dacă este cazul, se ocupă de prezent și viitor, și nu de trecut și mai mult, consideră unele din problemele umane, cele care ajung la o asemenea consiliere, determinate de căutarea unui sens, de pierderea valorilor și în orice caz, non-patologice.

oricum, un citat interesant al lui Irvin Yalom, teoretician al terapiei existențial-fenomenologice, menționat în prefața cărții, este: "am ajuns la concluzia că există patru daturi ( ale existenței sau ale faptului de a-fi-în-lume) cu relevanță specială pentru psihoterapie, și anume inevitabilitatea morții pentru fiecare dintre noi și pentru cei pe care îi iubim, libertatea de a ne făuri viețile așa cum dorim, singurătatea noastră fundamentală și absența oricărui sens sau rost evident al vieții".

probleme de care filosofia, de fapt, s-a ocupat în mod evident în toate secolele de până acum și-n fața cărora, psihologia rămâne dezarmată.

fiecare pasăre pre limba ei piere

nu cumva dacă rostești cuvintele, rele-bune, cum or fi, odată eliberate din străfundurile ființei tale, lasă urme de neșters, în inima, sufletul, mintea celui căruia i le spui!... sigur, nu oricare ar fi ele, ci acelea adevăratele, CUVINTELE, rostite cu ură sau iubire, cu ciudă, ironice, cu drag... e adevărat, uneori se pot prăfui în amintire, se pot deforma, pot deveni altele decât acelea primele, se pot întâmpla multe, pot să te frământe o viață niște vorbe aruncate fugar, la mânie ori pe peron, când pleacă trenul...

poate-i mai bine atunci să lași doar ochii să vorbească ori tăcerea...

țeapa de joi

este ultima dată când mai scriu ceva despre primăvara asta, m-am supărat, să vină direct vara dom'le, dacă ar fi să reiau orele acestei zile, da' pe sărite, căci altfel mă plictisesc, la 7 dimineața m-am uitat pe geam, nici pic de primăvară, la 8 așișjderea, la fel la 9, idem la 10, pe la 11 și ceva a început să ningă ușor, ușor, am slobozit printre dinți ceva ininteligibil la adresa meteorologului ăluia, probabilitatea să fie primăvară devenise redusă cât un bob de mac, la 12 și ceva tot urât, am ieșit la colț, m-am uitat după ea, nimic, clar, țeapă, țeapa de joi, oare joia asta o fi zis ăla, chiar, joi la doi, și chiar așa, după două s-a înseninat, a ieșit soarele, cu dinți mari de carnasier, am ieșit iar afară, am adulmecat prin aer, hm, dar cu toată răbdarea pe la 5 p.m. am conchis iar, țeapă, asta nu-i primăvară bre, nu miroase...

du-te dom'le cu primăvara ta cu tot, îți și cânt cântecul ăla dacă vrei: primăvară care ai fost, nu veni n-ai nici un rost, na!

bătaie de câmp

sunt la mijloc de drum sau la capătul lui, e mai mult alb sau mai degrabă negru, e un nu care din partea ailaltă se vede ca un da, sau e un da firav pitit într-un uriaș nu, ceea ce văd este sau mi se pare, trebuie să plec sau trebuie să stau, am spaime sau ceea ce simt e o fărâmă de emoție, pot să râvnesc la o bucățică de credință sau sunt contaminat de o plagă atee, lumea împrejurul meu aleargă sau eu mă surprind mișcându-mă cu încetinitorul, ochiul meu poate nu focalizează bine obiectele, lumina, oamenii, sunt confuz și simțămintele mele sunt contrarii, trebuie să mă sprijin de ceva...

cum spui bați câmpii, la singular?

primăvara vine joi

de dimineață, când a început să ningă iar, m-a prins un umor nebun, gândindu-mă că de când sunt nu am pomenit ninsoare în 16 martie... cineva mi-a zis atunci, că cicā s-a anunțat clar la radio, de meteorologul de serviciu, poimâine vine primăvara, adică joi... să cred, să nu cred, am mai auzit de-astea. ne vedem la primăvară, joi...

iarna care nu mai pleacă

iarna asta care nu mai venea, acum nu mai vrea să plece, deși dacă este zăpadă proaspătă îți vine să crezi că și sărbătorile s-ar putea întoarce, cumva, printr-un miracol... nu pot să cred că la jumătatea lui martie încă vorbesc despre iarnă și port bocanci...

12

avea profesorul meu de estetică o expresie dragă lui, ca și cum, sau, legată, după mine, mai simplu, kașikum, deși arată mai rău, dar pare mai bine, de fapt, ideea lui, era că, în estetică, facem lucrurile să pară, să fie altfel decât sunt, că în final contează felul în care ele apar, și nu felul în care ele sunt, și atunci este ca și cum...

gândul din 10/03/10

trăim mai mereu în perspectiva a ceva, o să facem, o să vedem, o s-o dregem, o să... alergăm după una alta, dorindu-ne să ne oprim pentru o binemeritată odihnă, ba chiar reușim deseori ca acea odihnă să rămână doar la stadiul de râvnit deziderat, pensia este cea care totuși, pare raiul izbăvitor al repausului dorit... deși, îmi zicea deunăzi un pensionar, pensia este penultima haltă, după care ceea ce urmează nu mai are finalitate, întrucât este finalitatea însăși.

ultima babă

gata, s-au terminat babele, azi a fost ultima, nu foarte strălucită dar nici foarte rea; ce chestie! te poți gândi, că la extrem, 6 miliarde de oameni ar putea fi după asemănarea unor anume zile... un miliard plouați, un miliard surâzători și plini de voie bună, două miliarde capricioși și fără voie... hm! ce ți-e și cu babele astea! mai trece timpul, socializezi, întrebi în stânga, în dreapta, ți-ai ales babă, da, când, în 7, aha, și după, felicitări, ai avut o babă faină, mulțumesc, și tu, a mea nu a fost chiar așa, las' că nu contează, da chiar, pa, pa...

acuma o să stau cu gându' la babele de la anu'. sărăcan de mine!

8 martie

când eram copil credeam că de 8 martie este doar ziua mămicilor. pregăteam programe artistice. și lucram câte o lună la ceva cadou, făcut cu mânuțele noastre după ideea educatoarei sau a învățătoarei.

mai târziu am aflat că astăzi este ziua femeii. La Mulți Ani!

vă dăruiesc flori: 

de baba mea

hai da ha la maramu' măi, mână mă și rupe-o mă... hiiiiiiii măăăă, tulai mă și rupe-o mă, zî mă la maramu mă, hai mă... toată chestia asta este extraordinară și îmi pare în orice condiții autentică, este visul cel mai des, cel care îmi vine și mă frământă, este unu care seamană cu Pintea, care no peritu numa un pic so odinitu, și-n care io sar peste brazi, numa on pic, fără să mor, fără să cad, zburând nesfârșit, sărind așa nefiresc, peste crestele brazilor, prin aer, cu melodia aia în cap, în urechi, că doar pintea no peritu, numa un pic so odinitu, ș-acol flori o răsăritu, ș-așa no...

azi e baba mea, și mi dor de Pintea...

vorbe-ntruna

sunt unii care vorbesc fără să se oprească și fără să spună mare lucru, ascunzându-și golurile gândirii astfel, i-auzi vorbind și vorbind în nesfârșire, și obosești foarte repede ascultându-i, pentru că nu spun mare lucru, ce-au citit în click, sau în evenimentul zilei, sau pe net, sau au văzut pe iutub, sau draku știe pe unde, le-a zis un preten, sau o gagică, nimeni nu poate proba, de unde știi îi întrebi, nu mai știu, zic ei, mi-a zis cineva, nu știu cine, am văzut undeva, îți vine să mori de râs, nu au reper, noi înșine nu mai avem reper, argumentul nostru se clatină, al lor nu este, cine e cel care mi-a dat informația, acest pseudo-adevăr, habar n-am,  îmi este necunoscut, las-o draku de treabă... nu știu de unde știu, în definitiv știutele au nenumărate surse, nici măcar nu mai știu din câte locuri pot afla știutele, atât de multe sunt... kkt, de 3 x, lasă-ne - lasă-ne, alabalabae - albalabae, șamd.șamd.șamd; să îți vină să mori de furie sau de necaz, nimic din ce știu nu este sigur că știu, adică? adică nu știu nimic, vă pup și mai vorbim, aveam o poză faină de baba mea... o public mintenaș, na...

ninge iar

în Reghin e zăpadă de 10 cm; zăpada babelor... și cum zicea un prieten, îți vine mai degrabă să zici merry christmas; e o ciudățenie vremea asta...

m-am apucat de o altă carte: Istoria calviției mele de Arnon Grunberg, începe interesant...

altceva nu mai îmi vine în minte acum; piesa aia, de iarnă, ninge iar pe strada mea cu ilie micolov, n-am găsit-o pe youtube

baba din 3

au început babele. astăzi în Reghin a fost una dintre cele mai ciudate. a fost frig, soare, înnorat, puțin cald, umed, puțin vânt, soare, iar nori. au fost de toate. sucită zi. anul trecut mă întrebam amuzat unde ți se socotește baba. unde ești domiciliat ori unde te afli în ziua aia. unde eram de baba mea în 2009 era frumos, dar la domiciliu era vreme urâtă. deh...

tot astăzi în Reghin s-a deschis hipermarketul Kaufland. la ora deschiderii pentru public, douăsprezece, zeci de oameni stăteau cu cărucioarele în față așteptând semnalul de atac. ningea la ora aia...

trebuie să recunosc că mi-a placut de George Clooney în Up in the air. merită Oscarul. joacă rolul tipului angajat de o mulțime de firme pentru a le concedia oamenii, căci managerii acestora nu au curajul necesar și nici nu vor să aibă parte de ultima întâlnire stresantă cu proprii angajați. așa încât Clooney zboară cu avionul dintr-o parte într-alta a Americii, visând să atingă 10 milioane de mile și să primească un card special de fidelitate destinat celor care au atins acest nivel. eroul evoluează de la un individ rece, calculat, analitic și al cărui bagaj emoțional este minimal către unul capabil de sacrificiu și sensibil la durerile celorlalți. evident că dacă americanii fac o dramă cu final realist și nu una cu final optimist, adică cu happy-end, se cheamă deja că au făcut un film de mare finețe psihologică, adânc și care se poate înscrie în cursa Oscarurilor. filmul e bun, merită văzut.

49 de minute întârziere

cuvintele astea erau pentru ieri. ce-ai mai citit, mă întreabă un prieten, nu știu, zic, lângă pat am mai multe cărți, cea mai de sus acum, la rând, e Prins de Petru Popescu. o recitesc de fapt. dar
numărul 1 e site-ul de care am vorbit deja. aseară am citit 5 capitole din povestirea românilor ce călătoresc cu Iveco-ul Simon. am ajuns în Nevada alături de ei. o nebunie.

am văzut și Up in the air. George Clooney joacă extraordinar. o să povestesc mai încolo despre filmul ăsta.

1 martie călător

așa este poezia acestei zile cică: unu martie călător, vă aduce-un mărțișor, pe aripi de zbor, doamnelor și domnișoarelor. la mulți ani! a venit primăvara...

pora qui poralla se pare că înseamnă pe ici pe colo. o adevărată delectare site-ul ăsta. peicipecolo.com. tastați și nu veți regreta.