Penultima

E penultima zi de martie și plouă! E luni! (Cea mai nashpa zi din săptămână pentru mine!) Deși m-am gândit că dacă ar începe săptămâna cu ziua de marți aș urî-o la fel de tare. Nu pot să îmi dau seama de ce?! Trebuie să recunosc că e mai consistent ludiul decât pre-ludiul! Deși pre-ul este always mai seducător, mai jucăuș și mai ghiduș... toți (și-mi vine să râd, ne gândim la ludiu, la joc, ca niște homo ludens veritabili ce suntem!... pauză! câți știm chestia asta?... lasă!) vrem împlinire! Ludiu! Ha!

Mai bine merem în pădure! (Asta era replică finală de banc! Cine nu-l știe să întrebe!)

Clasamentul zilelor: cea mai tare zi: vineri! Că-i început de minivacanță! Și-i urmează sâmbătă și duminică! Adică 2 zile pline! În care poți chefui pân' la ziuă!!! Coool! Apoi vine sâmbătă! ( pentru că duminică poți dormi mult sau poți merge la biserică! după credință...) Apoi joi! Pentru că nime' nu-i ca noi! Și pentru că este ultima zi serioasă de lucru! Nu? Doar urmează minivacanța!!! Și duminica cea lungă și plictisitoare! Care are un mare dezavantaj! După ea urmează ziua de luni!!! Cea mai nasoală zi! Trebuie să mărturisesc că mi-ar place să înceapă săptămâna cu ziua de marți! Deși probabil că dacă ar fi așa, marțea ar deveni noua "cea mai nashpa zi"! În concluzie lunea e cea mai rea și vinerea cea mai bună (deși e post!), deși dacă am sta să gândim un pik locul cel mai bun, plăcerea cea mai tare și cea mai tare bucurie are întotdeauna un locu' doi! Nu vă grăbiți niciodată! Stați și cugetați!

Și încercați doar, ever, să fiți fericiți! Și mulțumiți cu ceea ce aveți!

Asta-i! (Despre ce era vorba?)

Politica. Doamne, ce dezamăgire! (1)

Nici nu sunt sigur dacă nu săvârșesc o blasfemie alăturând doi termeni ireductibili, ireconciliabili și poate chiar intransigenți. Unul este iubire celălalt este interes. Unul este suflet și emoție, celălalt este obediență față de o anume elită. Politica urmărește interesul unui grup anume, locuitori ai cetății, unii care susțin că sunt mai buni decât oricare alții și care cred că interesul lor este și al tuturor celoralalți.

Fiecare, (ce hilar!) ne credem mai buni decât cei care ne-nconjoară, vecini nouă pe planeta asta totuși, determinați de faptul că noi ne gândim pe noi cât și pe celălalt, (cine o fi el!) și care este mereu în afara noastră.


Și ce vrei să demonstrezi cu asta, mă întreabă opoziția?

Risipa de sine

Cum aș putea să o denumesc altfel! Atâtea momente pot contabiliza în care spiritul zace și trupul e fleașcă, în care stau într-o amorțire călâie fără a mă risipi măcar în lucruri, în ambient, în oameni, în ceva ori în cineva, în lucrul bine făcut sau măcar în gestul gratuit și fortuit, stau fără dorințe și fără idei, fără să scriu și fără să-mi pese de asta, într-o leneveală degradantă a ființei mele...

Pot oare spera că sunt un aluat în care dospește o cocă cleioasă și fertilă și care curând va exploda cu sens? Sau sunt doar o mămăligă tipic românească fără iluzii?!

Oare mă risipesc în zadar?! N-am muză...

Zâmbetul potrivit

Uneori îți stabilești ca reper în parcursul cotidian al sufletului tău ființe ori obiecte care habar nu au de încărcătura afectivă investită întâmplător în ele, alteori e drept este premeditat, îți spui dă-mi un surâs măcar tu străine și răstorn lumea... ce te faci însă când după o succesiune continuă de grimase, de încruntări repetitive și gesturi plate și descurajatoare, chipul etalon îți oferă zâmbetul potrivit? Cum poți să-i răspunzi acestuia pe măsură dacă te ia prin surprindere și semnul deschiderii celuilalt este neașteptat? Dacă fulgerarea secundei s-a luminat în oglinda intimului tău prea târziu? Iar momentul unui posibil răspuns luminător deja trecuse?

Nu mai suntem nici spațial, nici temporal laolaltă trecătorule, zâmbetul potrivit a picat la timpul nepotrivit! Ne privim din lumi paralele! Vae victis!

Habar n-avem!

Putem interpreta trecutul dar și acesta se modifică mereu datorită experiențelor noi pe care le avem. Ne îmbogățim sufletește și spiritual și re-evaluăm evenimentele petrecute. Rescriem istoria. Aflăm abia acum, de pildă, că atunci cândva, în urmă, decizia unei zile, nu ne-a aparținut, a fost un gest pasager, colateral, din-afara noastră, a vreunui trecător... Despre viitor ce să mai vorbim! Facem predicții, previziuni, prognoze, probabilități, discutăm despre timpul probabil și nu despre timpul sigur. Cu certitudine nu suntem ghicitori! Nici urmași de-ai lui Nostradamus! Iar prezentul e doar o clipă fugară ce ne traversează dinspre viitorul pe care nu-l știm către trecutul mereu interpretabil. Păi și atunci ce sărăcia avem?!

Habar n-avem ce ni se întâmplă! Dacă trecutul însuși se modifică ce să mai vorbim despre celelalte...

Și-atunci să nu-ți vină să zici: trăiește frate pur și simplu, liber și deschis căci nu ști cât va mai fi astfel iar pe de altă parte e posibil ca peste zece ani să apreciezi că nu era nici liber și nici deschis! Bucură-te de clipă!

Întrebările esențiale

Am gândit mereu că dacă întrebările sunt mai importante decât răspunsurile, trebuie să le afli cumva, câte sunt și care sunt... și cum oare mama sărăciei faci chestia asta?... habar n-am... dar ăsta este un deziderat?... targetu'!!!

Mă gândesc amuzat că dacă Dante spunea că pe poarta infernului scrie "lasciati ogni speranza voi ch'entrate" (lăsați orice speranță voi care intrați) atunci pare normal că dincoace ar trebui să fluturăm steagul cu înscrisul: " speranța este singura voastră resursă", (deși nu sună extraordinar...)

Bat-o vina!

Și cum le aflăm? Condiția obligatorie este să îmbătrânim?

Asta-i înjurătura mea!

Ce chestie dom'le cum se transformă întrebarea greacă în persiflare, zeflemea! Cum ajungem oare de la eironeia (întrebare) la o ușoară batjocură?! Ce distanță este între faptul că importante sunt întrebările și nu luările tembele peste picior? Și fără finalitate?

Întâmplarea a făcut ca astăzi să aud 5 oameni care în prezența mea, evident în momente succesive, și-au descărcat nervii identic, înjurând în același fel: în puii mei!!

Dacă întâmplător numele meu este cel care este, înseamnă oare că asta este înjurătura mea proprie, firească, congenitală?!

Allein, allein

http://www.youtube.com/watch?v=_r6z1zUJ8fs

Cred că melodia asta va fi unul din hiturile primăverii și poate chiar ale verii. Mie îmi pare că seamănă mult cu alte melodii de succes care se dansau sărind pe loc și bătând din palme, bucurându-te de viață cu toți prietenii: "Life is life", "Suzanna", "Acapulco", "Gașca mea" și altele...

Deși dacă le-aș lua doar pe cele pe care le-am nominalizat (căci mai sunt și altele) nu este puțin bizar că fiecare numește ceva aparent vesel, îmbucurător (un slogan tautologic, o femeie, un loc de vis, prietenii apropiați...) iar în asta strigă ăia toți veseli: wir sind allein! (suntem singuri!)

Nu e un pic trist să țopăi pe o melodie faină și să strigi: singuri, singuri! singuri, singuri!

Nu te-ndepărta!

Aș fi re-desenat fiecare vers, cuvânt de cuvânt, literă de literă dar Aura știe mai bine decât mine și este imbatabilă o dată mai mult... Asta este melodia care mi-a marcat sfârșitul unui an. Deceniu. Ori vieți. Oricum nu mai contează!

http://www.youtube.com/watch?v=0DwJDsBFUKc

Mă nedumirești!

Care este matricea purtătoare de semn a sufletului omenesc? Tu ști?... Eu nu știu... Suntem atât de diferiți și atât de asemănători deopotrivă... Uneori toate barierele inimii noastre sunt coborâte și ceasul bun ne aduce întâlnirea luciferică, șăgalnică, iubitoare, alteori și primul cuvânt este un dezastru... Degeaba spui: mi-ești dragă! atunci când portița ta intimă-i blocată... De cine, de ce?

Da' draku știe uneori!? De-un ciorap rupt ca la bietul Ioanide, de-un zâmbet fals, de-o bănuială, de versul ăla necioplit al lui Minulescu "eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine...", ori mai bine de cântecul ăla tâmp care zice că "mă câcai în fundu curții/ galben ca lămâia...".

Mai bine închei. Nedumerindu-te! Nedumerindu-vă! Pe tine, pe voi, cine veți fi fiind!

Ha! Aștept să vii!!!

http://www.youtube.com/watch?v=7ZDW6_NUIDo

2 filme faine

Am văzut zilele astea două filme faine... Vi le recomand cu căldură! Unul este Vicki Cristina Barcelona al lui Woody Allen pentru care Penelope Cruz a luat premiul Oscar pentru rol secundar... Pe meritate! Si The Curious Case of Benjamin Button. E fain dar Slumdog Millionaire e mai fain! Eu cred ca a luat Oscarurile alea pe bune. Părerea mea!

Întotdeauna poti să descoperi ceva nou iar pe de altă parte te poți întâlni cu cel ursit dacă și numai dacă astrele converg către asta! Ha!

Primăvară care ai fost...

Gândul meu se pe-trece cu el însuși. Bate tactul mărunt, adastă, revine... toate trec până la urmă, întotdeauna trec, toate cad până la urmă, întotdeauna cad, rând pe rând, și frunza asta, și mâna asta și toate cele...

Iubirile-s ca frunzele, acu verzi, acu galbene, acu-i mai, acu-i octombrie, și uite așa mai trec vreo zece ani... Oare unde se duc ele rând pe rând?

Cică: "da' cin' ți-o zis, mă!" Nu știu!... Nimeni... Prin februarie.

Să nu-ți vină să cânți: primăvară care-ai fost/nu veni, n-ai nici un rost/poți să pleci, suntem reci/iarnă ni pe veci!

http://www.youtube.com/watch?v=Fxv6glO9UMs

Babele astea!

Azi a fost baba mea!

Întrebarea esențială este următoarea: dacă îți alegi babă cu o săptămână înainte, unde se socotește ea în cazul în care ești plecat de-acasă?? În localitatea de domiciliu sau acolo unde îți trăiești baba?

La Mulți Ani!

E primul minut din 8 Martie și vroiam să urez tuturor femeilor bine și bucurie și drag! Să vă dea Dumnezeu lumină și multă iubire!