zece luni

treisutepatruzile încheiate cu noaptea dovleacului, mai sunt șaizecișiuna, cum au trecut atât de repede, habar n-am, ce-am făcut în toate aceste 7.296 de minute, habar n-am, când te gândești că zece secunde pot fi lungi ca anii uneori, și totuși cum pot păli ele față de cele 437.760 care au trecut din 2010, am avut bucurii, dureri, tristeți, soare, vânt, tăceri, cuvinte... ce n-am avut!... și intervenție chirurgicală am avut, marți, după zece ani, și n-am nimerit cele 3 ceasuri rele, și cea mai stresantă oră din viața mea am avut-o, tot marți, dar nu mai contează...

au trecut iată zece luni și tot ce-mi stăruie în minte sunt ochii câinelui Hachiko...

 http://www.youtube.com/watch?v=z4WKnwKlWDI, aici mult mai lent...

Hachiko: A dog's story

cred ca daca filmul acesta nu ar fi avut cuvinte, asa ca pe vremuri, doar muzica in background, si eventual, cate un slide cu text daca situatia devenea usor dilematica, desi eu nu am desprins asemenea situatii, daca filmul ar fi fost mut deci... l-am fi inteles la fel de bine...

fara sa vreau sa fiu cinic imi vine in minte poanta aia, sau anecdota, sau banc, ce-o fi... intrebare, ce se intampla daca iti bagi cainele si femeia in portbagajul masinii si ii tii acolo trei ore?... cand le dai drumul, cainele sare pe tine de bucurie, iti linge mana si da din coada vesel cu ochi lacramosi, ...bancul asta e cu rest...

filmul reia o poveste adevarata, a true story, despre iubirea neconditionata...

http://www.youtube.com/watch?v=GfLPiTzNOVA

cum poti vorbi despre nimic

ce-ai facut azi/ nimic/ cum nimic/ nimic/ hai no/ da no/ .../ .../ ai mancat ceva/ da/ ce/ supa cu galuste.../ atat/ si papricas de pui/ .../ .../ s-atunci de ce zici c-ai facut nimic/ da ce-am facut/ ai mancat/ .../ si ce-ai mai facut/ nimic/.../ nu ride/ nu rid/ ba rizi/ ba nu/ te-am auzit/ ce-ai auzit/ cum rizi/ n-am ris da daca zici ca n-ai facut nimic/ da n-am facut nimic/ ok/ .../ mai vorbim/ bine/ pa/ pa/

lucrurile simple

sa te bucuri dimineata de razele soarelui si-atat, sa bei cafea cu caimac dintr-o cescuta cu tortita si farfurie, sa citesti ziarul cu atentie desi nu te intereseaza nimic in mod deosebit , sa te plimbi prin parc rascolind frunzele galbene toamna, sa-ti tii de manuta nepotica plimband-o-n amiaz si sa te simti urias, sa te bucuri de aroma unui trabuc in asfintit fara a fi fumator, sa mergi cu picioarele goale pe linia intalnirii zglobii dintre nisip si mare, sa te priveasca cainele tau cu ochi calzi in fiecare seara cand te-ntorci acasa si-n fiecare dimineata cand pleci, sa-ti cada o lacrima pe care nu o vede nimeni atunci cand copilul tau pleaca departe, sa citesti o carte in care poti pierde prezentul, s-asculti colinde in ajun de craciun si sa impodobesti bradul, sa simti ca iubesti pur si simplu si sa nu sti pe cine, sa alergi in mai printr-un camp plin de papadii, sa conduci masina cu geamurile deschise si s-asculti bolero sau mai bine greierii, sa faci dragoste c-o femeie ca si cum ar fi pentru ultima data, sa te uiti la un film alb negru cu audrey hepburn si sa te simti tanar, sa bei un pahar de vin rosu si sa mananci camembert in montmartre, s-asculti in aceeasi seara de zece ori aceeasi intamplare povestita de tatal tau, sa stai singur in casa ascultand noua ceasuri cum ticaie si unul cu pendula cum bate, sa scri cu-n stilou cu penita de aur pe-un caiet cu foi veline cateva cuvinte pentru mai tarziu, sa ti se-nsenineze ziua cand iti zambeste cineva fara motiv...

sa vorbesti despre lucrurile simple si sa-ti amintesti doar cateva...

helouin

în fiecare an același duel, unii pro alții contra, halouinu-i importat, nu-i românesc, jos cu el, ce-i aia. alții votează pentru... până la urmă, cei care vor să se distreze se distrează, ceilalți ignoră sărbătoarea asta ne-românească și stau în casă, suduind mărunt printre dinți sau făcând altceva, ce le place. în fond și de ziua îndrăgostiților este aceeași chestie, dragobetele-i al nostru, valentinu nu. câștigă comercianții. cei care pot vinde de fiecare dată. câștigă cei, care fără prejudecăți naționaliste, se distrează de fiecare dată. cred că nici nu le pasă foarte tare. halouinu-i doar un pretext. și cândva nu va mai conta.intrăm în uniunea mondială...

io aștept încă, să intre și ziua recunoștiinței. să mănânc un copan de curcan. cred că am mai zis.

și prezentul e după

de regulă este relevant doar ceea ce vezi cu ochii tăi, ai văzut tu, e întrebarea cheie, mă dacă n-ai văzut nu vorbi, ne bazăm în felul acesta pe aparențe, pe ceea ce apare, pe ceea ce se vede cu ochiul liber, pe prima impresie, sigur, nimănui nu-i convine să fie astfel etichetat, după cum pare, ceea ce pare poate fi o părere circumstanțială, ceea ce se vede e pe dinafară, ceea ce e înăuntru contează, sufletul, emoția, gândul, întrebarea secundă este atunci, dar astea le mai vezi cu ochii tăi, în peștera platoniciană cel legat cu fața la perete, vedea umbrele cum se mișcă pe suprafața acestuia, convins că reale sunt acele umbre și toată realitatea este dată de ceea ce are în fața ochilor, ori odată dezlegat el descoperă ființele care se mișcau în spatele lui în fața luminii și mai mult, apoi descoperă lumea din afara peșterii, de câte ori oare, în viață, trecem succesiv, de la părere, impresie, aparență la opinie, convingere, credință, cum poți să pretinzi că-l ști, că-l cunoști pe semenul tău, când nici pe tine însuți nu te cunoști prea bine...

nu degeaba oracolul din delphi l-a numit pe socrate cel mai deștept pământean, el știa că nu știe nimic...

în fond, ceea ce trăim este mereu după ceva, momentul reflecției vine după cel al acțiunii, după trepidație, după emoție, și dacă desenăm ca-n școală o axă xoy, unde la stânga sunt adunate toate clipele trăite, frumoase sau nu, dar trecute, și prezentul e după...

marțea de după

azi a plouat, marți, o marțe nasoală, ce zi, de fapt doar ziua asta are ciudățenii, pe marțolea, are trei ceasuri rele, care nu ști niciodată de fapt când sunt, lanza again, asta pot să spun clar, totuși, stelele păreau să strălucească, unele cuvinte le notez pentru a fi ancore în memoria trupului meu, repere ale ființei mele, cuvinte care nu înseamnă nimic pentru cei de lângă mine, rostul lor este cel pe care li-l dăruiesc eu, nu cel pe care îl cred ceilalți, dacă însă se identifică cu el, sensul, alții, cineva, bravo lor, și mie.

cred cu toată ființa mea că nu trebuie să dau socoteală nimănui pentru ceea ce scriu. câtă vreme nu mă ocup de cronici teatrale, comentarii politice, pamflete, istoriografii, docudrame, biografii ci doar încerc să identific în geografia ființei mele punctele cardinale, să îmi prind definiția, faptul că cuiva nu i se pare și nu îi sună bine, mă lasă rece. scriu pentru sănătatea mea. mă tratez scriind. supraviețuiesc astfel. și dacă cineva vrea socoteală să își cumpere calculator și să socotească.

azi a fost marțea de după mario lanza.

lunea de după

ce să scriu! am fost întrebat: nu mai scri pe blog? nu mai scriu, zic, acuma, o vreme, nu știu, nu mi-am făcut un plan, sunt fără plan, nu mi s-au potrivit cuvintele în afara mea, nici înlăuntrul meu nu stau ele prea bine dar orișicât, ș-apoi după cum păreau stelele să strălucească mă tem că ar putea să cadă cuvintele în defavoarea mea, în fond avem o singură melodie în noi, nu, nu-i bine, o singură idee căreia încercăm să-i găsim linia melodică, parcă sună mai bine, unii nu o au nici pe aceea, oricum mario lanza interpretează extraordinar e lucevan le stelle, nu există rest, azi e luni, ce mai puteam zice p-ormă, după ultimul atât. că azi e luni? sau că am făcut lucruri?

azi e lunea de după. și îl mai pun odată pe mario lanza.

cum stelele păreau să strălucească...

http://www.youtube.com/watch?v=50afi2Q4a5Y,

atât.

cuvinte degeaba

http://www.youtube.com/watch?v=eZFs33Eq0-M, ar trebui să scriu ceva elocvent dar elocvența mea este inutilă, am descoperit cu durere că orice cuvânt are sens în mintea convorbitorului meu în măsura în care îl mobilizează, cuvinte cuvinte cuvinte, le pot folosi oricum, în favoarea mea ori în defavoarea mea, ele există și în absența ființei mele...

de fapt,viața asta toată,o veritabilă provocare, este frumoasă în măsura în care ne apropiem de sursa 0.

noutatea zilei de azi

ziua de azi născută în noapte, căci câteva minute după miezul nopții nu pot să spun bună ziua, nici bună dimineața (parcă-i totuși prea devreme...) iar noapte bună sună ultimativ. noapte bună dar eu mai stau un pic. mai vreau să spun ceva. o clipă... so. am primit niște întrebări și mă gândesc. să fiu eu însumi sau să fiu diplomat. mă mănâncă în cerul gurii să fiu azi, așa devreme, incendiar și realist. 2 termeni nepotriviți însă. și oricum răspunsurile mele nu deschid lumea ci o închid o dată mai mult. cu misterele și cu potlogăriile ei deșucheate. nu rezolvăm nimic. n-avem șansă. nu am șansă. sunt ioan botezătorul. again. cel ce vorbește în pustiu. degeaba. așa că mă pregătesc pentru un interviu care deschide niște drumuri închise.

de fapt noutatea zilei de azi este că am degustat o seară cu prieteni. prieteni în absența unor relații care obligă, consumă și ard. prieteni și-atât. așa... cu depeche mode în mintea mea hălăduind, somebody,  http://www.youtube.com/watch?v=Ue3SPjsXgdI, clipa finală, teribilă, de după linie, în care povestim, înjurăm, trăim, retrăim, murim. noi, fără noi. o întreagă odisee... așa că, dragii mei contemporani, vă respect, vă înțeleg, vă iubesc și sper să ne fie tuturora bine. iar binele unuia să nu atenteze la binele altuia.

băiatul meu a notat fugar pe facebook numele unei melodii care nu i-a mai ieșit din minte. după ce am ascultat-o, curios, mi s-a înfipt și mie ca un cui, în creierul limbic. nu mă lăsa să spun, nu mă părăsi din nou, nu mă răni din nou, nu mă lăsa să greșesc din nou, the little idiot, (me, you, everybody, anybody...), http://www.youtube.com/watch?v=LI-jUL07pXw, nici n-am auzit înainte de aștia, moby? cine e moby?

în fiecare zi învăț câte ceva. (pe pielea mea :))

noutatea zilei de ieri

no! probabil convins de ceva din discursul unuia sau unora dintre vorbitorii (nu mă încântă termenul de speaker) de la business days, de săptămâna trecută, ieri, la începutul zilei devreme, mi-am făcut cont pe... feisbuk. și înainte pe uein (wayn). socializare frate. o să fiu mai socializat de acum decât eram alaltăieri.

de acum sunt conectat cu lumea prin mii și mii de rețele... aferim iar.

business day 2

de câteva zile mă țin să notez câte ceva și despre ziua 2 la business days. dar iarăși sunt un pic defazat. ziua 2 a fost mai interesantă parcă, decât prima zi. prima conferință a fost pe resurse umane. am aflat că există o limbă de lemn și în resurse umane, bunăoară, aserțiunea că: oamenii sunt cea mai importantă valoare a unei companii, este falsă, deși e un clișeu des uzitat. adevărul este că oamenii implicați sunt cea mai importantă valoare iar implicați, cercetările arată, că la nivelul unei companii sunt doar 26%.

a doua conferință a fost despre antreprenori, antreprenoriat, manageri de succes. au vorbit radu georgescu (gecad), marius ghenea (flamingo), andy szekely (tată ardelean și el locuiește în rădăuți și vorbește absolut savuros moldovenește) și alții. mi-am notat câteva adrese: ghenea.ro, andyszekely.ro, burcash.ro, mihaelastroe.ro. de asemenea am rămas cu ideea că trebuie să-mi fac cont pe facebook că măcar este o rețea de socializare dar că twitter-ul, conform marius ghenea, nu se știe ce problemă rezolvă, sau, ca să îl citez oarecum, twitter-ul rezolvă o problemă care înainte de twitter nu era.

bine, multe lucruri am mai aflat dar astea sunt la prima strigare...

floarea soarelui

ea rămâne întotdeauna cu privirea către lumină, are o mișcare firească, circulară, de la est prin sud către vest, aceeași mișcare zi de zi, de la răsărit la apus, aproape cerc, fără nord, ca o busolă deviată, floarea soarelui este cu ochii în soare dar nu are nord, asta nu înseamnă că nu are reper, atât doar că reperul ei nu este nordul, soarele este o rezultantă a punctelor cardinale, este undeva, bizar, deasupra acestora, și floarea soarelui, pentru că este a lui, cel puțin după nume, privește într-una doar către el, cu supușenie, floarea soarelui este a soarelui doar spune asta chiar și numele ei, floarea soarelui nu are un nume specific, distinct, este o floare fără nume dar în posesia cuiva, ea este a soarelui...