sfântul Augustin, cu-ntrebările lui, cu retorica asumată către, și întru, are unul dintre cele mai tari îndemnuri atunci când zice: iubeşte şi fă ce vrei...
adică cum, că-ți vine să mori, că s-au năcăjit secole să priceapă ce-o vrut să zică Augustin, cum naiba adicătelea poţi iubi şi să faci ce vrei, mai poţi face ce vrei după ce iubeşti! după ce fiinţa ta este dedicată altcuiva, celuilalt... Sfântul Augustin nu face diferenţă între îndrăgostire şi dragoste, pentru el, a fi dedicat cuiva, a simţi împreună cu celălalt, a fi pentru este tot una... iar noi, bieți amărâți, trebuie să înţelegem, dacă vrem, câți putem...
ideea este că atunci când iubeşti, atunci când eşti subsumat altuia, atunci când fiinţa ta este cotropită de altul, de bunăvoie, pentru că iubești liber neporuncit de altcineva, ai ales singur, fără a se ți se cere, nu-l poți răni pe cel iubit și libertatea ta este nelibertate de fapt, nu mai poţi face ce vrei pentru că te înţelegi în primul rând ca celălalt, ca altcineva, şi aştepţi să-ţi zică altcineva ceea ce poţi face tu, libertatea ta odată iubind este în afara ta şi nu înlăuntrul tău, centrul tău de greutate se dezechilibrează, tu nu mai ești tu, ești celălalt astfel iubind, ești contopit. sau cotropit.
asta așa de velăntain. (și n-am epuizat subiectul!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu