Stai prostit, te uiți în toate părțile, nimic nu se potrivește cu ce ai tu în minte, parcă e basm, născocire, coșmar, vorbele merg, poveștile curg, o tâmpenie, ești pe linia lui "lumea zice că"... da' cine puii mei îi lumea! nobody... nimeni... adicătelea, vai de capu' nostru, suntem delatori, la asta ne pricepem, te uiți în ochii individului din fața ta, zice: sunt de partea ta, treizecidesecunde mai târziu te vinde pentru treizecidearginți, ce să-i faci, n-ai ce face, zâmbești, asta este rezultanta trădării individului de lângă tine, zâmbetul, să zâmbești... se uită iuda în ochii tăi și zice: te rog să mă crezi!... și tu ști că minte, vreau să emigrez în insula mea, oricum zâmbetul nu duce la riduri, el folosește mai puțini mușchi faciali, smile please deci, și-ți vine să răcnești la lume: nimic din ce e adevărat, nu e adevărat, hai să inventăm paradoxul, sorin dixit na...
Mi-e dor să adulmec mai bine linii curbe, senzuale, subtil alungite peste nările mele, da...
Un comentariu:
Cata dreptate puteti avea!!...multi dintre cei din preajma noastra au avut vesnic un zambet fals, un zambet care te face pe moment sa crezi in tot iar peste cateva secunde sa realizezi ca defapt este o simpla masca....aiurea...important este ca zambetul nostru sa fie sincer...in rest, nisip dus de vant!
Trimiteți un comentariu