Într-un fel comedia vieții nu se sfârșește niciodată... Suntem saltimbanci, facem giumbușlucuri haioase, râde lumea de noi, râdem unii de alții, râdem până și de noi înșine, avem sforari nevăzuți, cineva ne manipulează. Plângem, iubim, ne naștem, urâm, râdem, murim. Și toate pot fi mai mult decât o dată.
Cum pot trăi unii fără Dumnezeu?
E treizecioctombriedouămiinouă. Am un soi de melancolie... Care este plaja de vârstă în care întâlnești cu siguranță liniștea? De ce nu putem fi fericiți? De ce unii se simt în regulă nefericindu-i pe alții?
Într-un fel, cum ar fi zis bunica mea, n-avem nici o haznă!
Un comentariu:
sau...traim ``de-a lela``...vb cuiva:)...am citit azi jumate,maine am sa finalizez...felicitari
Trimiteți un comentariu