Se rupe cerul în vuiet de furtună și prunii plâng cu lacrimi de flori albe, sufletul meu nu este însă acolo să vadă, eu sunt în altă parte, de fapt nu știu unde mai sunt și mă doare...
Toți avem dreptul la fericire și totuși ea este repartizată a drakului de inegal, unii dau peste ea, cei mai mulți nu iar chestia asta să fiu a naibii dacă știu de ce mă doare...
Oglinda-mi înfățișează un chip, după atâția ani sunt înclinat 100% să cred că este al meu, totuși o clipă stau în cumpănă, oglinda, biata, îmi arată o față și atât, acela sunt eu?... eu nu sunt mai puternic oare înlăuntrul meu!... oglinda nu omite oare esențialul?... asta nu ar trebui să doară?... mă doare?
Îmi aștept ridurile dintâi... așteptarea asta însă mă doare. Mă doare trupul, sufletul, ochii mă dor, buzele, degetele, toate de fapt... Îmbătrânesc. Și ochii mei văd toate acestea, văd cum firele de nisip inevitabil se așează în partea trăită a vieții mele tot mai multe și mai multe...
Stau cu ochii deschiși să simt cum mă doare.
http://www.youtube.com/watch?v=uzitOsxKJNY
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu