zici că plouă, zici că nu, nu ști... ce-o fi cu vremea asta! mă cheamă vântul și marea și parcă nu, nu poți să ști, ști?... ce-o fi în mintea mea! soarele cela de sus, de azi, nu este din galaxia asta, e un intrus, mă-ncălzește și nu... ce-o fi în mintea lui! razele lui cad peste ape fără s-o atingă și sclipirile ard în lumină și-n valuri și nu... ce-o fi cu lumea asta! spune? ști!corabia mea plutește cu pânzele întinse pe apa asta cumplit de albastră și de elenă și dacă stau cu brațele desfăcute spre est și vest, la prova, singur eu, nici nu știu dacă nu cumva eu însumi croiesc lumea-ntreagă dându-i coordonatele primare, pe axa x0y ale furtunilor mele interioare, sunt eu, sunt doar eu și lumea întreagă, cosmosul întregit...
de aceea am atâta liniște oare?
Un comentariu:
frumos, liniste.
Trimiteți un comentariu