nu cumva dacă rostești cuvintele, rele-bune, cum or fi, odată eliberate din străfundurile ființei tale, lasă urme de neșters, în inima, sufletul, mintea celui căruia i le spui!... sigur, nu oricare ar fi ele, ci acelea adevăratele, CUVINTELE, rostite cu ură sau iubire, cu ciudă, ironice, cu drag... e adevărat, uneori se pot prăfui în amintire, se pot deforma, pot deveni altele decât acelea primele, se pot întâmpla multe, pot să te frământe o viață niște vorbe aruncate fugar, la mânie ori pe peron, când pleacă trenul...
poate-i mai bine atunci să lași doar ochii să vorbească ori tăcerea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu