Unele ticuri ni le recunoaștem, altele nu. Unele se apropie de patologic, altele sunt inofensive, amuzante, trecătoare, sezoniere. O modă. E în trend să port roz. E optimist. Dă bine. Sau portocaliu. E politic. E cu ăia de la putere... (Deși nu cred în confiscarea culorilor de către politic; și nici nu sunt de acord cu ea... Ce! Nu mai pot purta cravata verde căci ar însemna că am simpatii udemeriste! Roșu, pesediste! Galben, peneliste! Doar alb și negru? Sau alte culori fără proprietar! las-o încolo!...).
Pot să am ticuri verbale. Gestuale. Mentale. Obsesii. Să mă repet la fiecare frază, să uzez frecvent stereotipii, să-ncep toate propozițiile cu ă prelungit, să-mi uit repetițiile. Pot. Dar este de asemenea posibil, să fiu conștient de aceste disfuncționalități și să râd împreună cu ceilalți de propriile-mi sincope de gândire. E un semn de luciditate până la urmă. Sau opusul senilității. O vreme...
E hilar să-l pun pe "deci" în capul fiecărei propoziții, dar e semn de-nsănătoșire dacă recunosc asta.
Eu încă sunt subjugat de numărul șapte și de multiplii săi. Obsesia mea. Recunosc.
(Deci am șanse să mă vindec!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu