luni, 6 februarie 2012

comunicarea lui pește

ministrul de interne folosește la o conferință de presă alaltăieri, de fapt la ora asta, fostul ministru, cuvântul vădită în loc de văduvită și toata media sare în aer și acuză vicii de comunicare, extraordinar... de vină deci sunt literele u și v care absentează...

îmi amintesc lecția de română cu scrisoarea a treia în care ni se spunea de cuvinte folosite ca să transmită citititorului vibrația acțiunii, iminența pericolului, scrâșnetul destinului,... "vâjâind ca vijelia"...

am cuvinte care îmi sunt dragi, pe care le folosesc până la inflație, expresii care îmi amintesc, mă îndulcesc ori mă întristează, care îmi provoacă o anume stare... evident sunt și cuvinte, am descoperit devreme, pe care le-au aruncat alții peste mine, cu speranța de a trezi o emoție sau de a obține un ecou, și care mie nu mi-au provocat nici un declic, simpla lor rostire a rămas doar atât, o simplă rostire...

ce te faci când celălalt încearcă sa îți transfere mesajul vieții lui, să te facă părtaș la pe-trecerea lumii în sufletul lui și tu nu ești acasă...

doctore, simptomele sunt că mă doare capul și nu înțeleg nimic, simt că semnalul intră dar iese cu pureci, părerea mea e că am o problemă cu decodificatorii, dacă aș putea lua pentru chestia asta ceva...

și în definitiv, niciodată nu am înțeles clar cine e peștele ăsta la care se face de obicei referire...

Niciun comentariu: