convingerea că ajuns în marginea lumii există o notă, o placă cu înscrisuri sângerii, ceva, înștiințarea că e finitudinea, capătul... și dacă nu e!? dacă lumea se încheie pur și simplu, dacă poveștile și închipuirile și speranțele noastre nu au un punct final, dacă nu există o limită fizică pentru interogațiile demonilor noștrii, și totul e fără răspuns și lămuriri, lumea merge mai departe chiar și atunci când pentru unii dintre noi pare că ea se încheie abrupt și rău și tragic, dacă de fapt totul este inutil și gestul nostru se înscrie doar în curba generală a rugii către indefinit, dacă gândul care nu poate pătrunde dincolo de limită ne transferă tristețea că astfel mintea noastră se poate încheia în negru, brusc și fără noimă, și nimic nu are sens?!
da. chiar. și dacă astfel nimic nu are sens și totul este o potriveală dezlânată a unui păpușar cretin?
Un comentariu:
orişicum avem un dar de a pune întrebări!
Trimiteți un comentariu