zorro

îmi vine să râd... sunt unele clipe în istoria unui om, desuete pentru altcineva dar dătătoare de sens pentru cel care le trăiește, și împlinitoare pentru retrospectiva care va urma... abia acum, treizeci de ani mai târziu, îmi dau seama, cât de tare m-a impresionat zorro cu alain delon, elev fiind în școala primară, am fost la film cu clasa, într-a patra cred, toți vroiam să fim zorro după aceea, cavalerul libertății, haiducul, un haiduc, un cavaler, pintea, jianu, sigur, zorro era mult mai spectaculos, adică alain delon era mai frumos, ș-avea ochi albaștri pătrunzători, și filmul se termina cu bine, un fel de western spaghetti, de-al lui sergio leone...

dar ce fain ar fi să poți astăzi să-i însemni pe câțiva cu Z pe frunte...