Uneori îți stabilești ca reper în parcursul cotidian al sufletului tău ființe ori obiecte care habar nu au de încărcătura afectivă investită întâmplător în ele, alteori e drept este premeditat, îți spui dă-mi un surâs măcar tu străine și răstorn lumea... ce te faci însă când după o succesiune continuă de grimase, de încruntări repetitive și gesturi plate și descurajatoare, chipul etalon îți oferă zâmbetul potrivit? Cum poți să-i răspunzi acestuia pe măsură dacă te ia prin surprindere și semnul deschiderii celuilalt este neașteptat? Dacă fulgerarea secundei s-a luminat în oglinda intimului tău prea târziu? Iar momentul unui posibil răspuns luminător deja trecuse?
Nu mai suntem nici spațial, nici temporal laolaltă trecătorule, zâmbetul potrivit a picat la timpul nepotrivit! Ne privim din lumi paralele! Vae victis!
2 comentarii:
o scriere de o frumusete aparte, nu pot sa trec pe-aici fara sa te felicit, se vede usurinta cu care manuiesti cuvintele, le asezi frumos, cu grija, le iubesti...
continua, e o placere sa te citesc!
si daca viata e asa de scurta si oamenii care ne schimba traseul existentei asa de putini, atunci cum putem pur si simplu sa-i ignoram? atunci pentru ce sa mai luptam, daca nu pentru ceea ce conteaza cu adevarat?
Trimiteți un comentariu