joi, 6 noiembrie 2008

Așteptările noastre

Am purtat în această seară o discuție cu un întreprinzător care are o mică afacere de succes. Despre criza economică mondială. Despre cât ne afectează ea. Despre bănci. Despre credite. Despre infrastructură și autostrăzile late pe care le avem. Despre cât se fură și cât s-a furat. Despre noi. Despre atitudine. Despre politică. Despre oamenii care astăzi candidează. Despre parlamentari. Despre ce ar putea face ei pentru noi. Despre ce am putea face noi. Despre așteptările noastre.

O idee care a rostit-o la un moment dat mi s-a părut deosebită: "Domnule, zice întreprinzătorul meu cu obidă, mie nu trebuie să îmi facă nimic, să mă lase să muncesc și să țină pasul cu mine! Orașul nu ține pasul cu mine! Întârzie cu toate, cu avizele, autorizările, infrastructura, reformele, legile. Cu toate domnule. Ah, nu, cu penalizările nu. Ăștia știu doar să-mi pună frână!"

Niciun comentariu: