marțea lui zece april

no, ardelenește, în marțea lui zece aprilie douămiidoișpe, gândul meu ar trebui să fie împlinit, și dacă nu astfel, măcar cursiv... mă uit de-alăturea, și încerc să prind cercul micuț din mijloc, să simt că sunt încheiat, oare pot celelalte ființe din afara mea să înțeleagă înlăuntrul meu, oare există vreun sens în lipsa de sens a sfârșitului ăsta de zi, și de gând, și de pagină... oare trebuie să caut întotdeauna un reper, știu că nu trebuie să mă raportez întotdeauna la ceva, și de fapt nici nu sunt mereu ceva, uneori mă simt micul nimic, ca și cum ar putea fi grade diferite, și marele nimic ar fi deasupra micului nimic, aparent nu mă potrivesc cu ceea ce rostesc, aparent nici ființa mea nu se rostogolește peste eul meu, ochiul meu visează încontinuu albastru, sidney, australia, marea barieră de corali, coralii aia împletiți peste sfârcurile pieptului meu, sau a libertății mele, aș vrea să uit de traumele tale, și de plânsetul coapselor tale, aș vrea să uit de tot... nu mă pot regăsi nicăieri, e cumplit, eul meu a fost volatilizat în spuma valului spart mai degrabă de mal, sunt și nu, oedip mut, flămând, fără ochi... rotunjesc litere fără a le lega de ceva, ca și cum sunt fără să fiu, asta-i...