duminica asta cețoasă, liniște, tăcere, aparența dinăuntru de cald, certitudinea din afară de rece, un frig cețos, o ceață friguroasă, cuvintele multe, înșiruite pe ața blogului meu și care nu spun nimic, nu acum, ușa deschisă devreme și fereastra închisă prematur, mă gândesc la tot felul de chestii, sunt prins în colț, deschiderea către nu și închiderea lui da, un paradox nu-i așa, da este afirmație, e de bine, e pozitiv, nu este negație, e de rău, e negativ, și dacă nu astfel se întâmplă... dacă nu-ul meu este pozitiv iar da-ul este de rău, dacă atunci când zâmbesc de fapt sufletul mi se năruie, dacă ochiul meu capătă albeața ceții ăsteia pe care nici soarele și nici noaptea nu o mai pot ascunde, dacă ar trebui mai degrabă să îmi tai vârful limbii ca să nu mai pot nicicând rosti cuvinte, să mi le înghit și să le dau drumul doar pe tăblițe, noi nu ne vom schimba niciodată, vom rămâne mereu copiii părinților noștri și părinții copiilor noștri, dintre toate melodiile pe care le-am ascultat acum aceasta îmi pare și aproape și cea mai optimistă... http://youtu.be/6EEW-9NDM5k,
și poate că pariul cu mine nu l-am pierdut, încă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu