nu știu ce mi se întâmplă... pardon, nu știu sigur ce mi se întâmplă. bizar. deși Noica credea că limba română are și poate avea multiple sensuri, nu ca germana și nici ca greaca veche, dar măcar pe un loc fruntaș, astăzi, acum, știindu-le pe toate astea, eu mă simt sărac și descoperit... nu îmi ajung cuvintele românești iar altele încă nu îmi sunt suficiente. și încă odată simt că ceea ce am zis/scris nu este transmisibil. tristețea mea nu se divide cu nimic.de ce ți se înclină geana? habar n-am. de ce ai rictusul acela strâmb și pe care încerci greșit să îl ascunzi de mine? habar n-am. de ce de fapt ridic întrebările acestea cretine? habar n-am. ce știu de fapt? sigur?!... nimic. sunt un minuscul socrate. reinterpretat. știu că știu și știu că sunt lucruri pe care nu le pot ști. aparent știu tot. în fond nu știu nimic. jocul de imagine pe asta se bazează. nu pe ceea ce sunt ci pe ceea ce cred ceilalți despre mine că sunt. cum draku să nu râzi!!! că de fapt nici nu mă interesează. wtf.
știu că nu știu. în rest... îi spui femeii tale gândul tău, ultim, fără rest, deplin, în dulce abandon... și ea tace lung. nu am înțeles. vreau să fie clar. și... te gândești/mă gândesc... eu nu sunt clar, eu nu sunt un clar, poate nici nu pot fi clar, poate sunt condamnat la neclaritate, degeaba petrec cuvinte, ale mele nu sunt bune, ale cui oare sunt... hei! lume. strig. mă duc să mă k în fundul curții cu Mărgineanu cu gândul spart că mai contează ceva...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu