când aud cuvântul dans mă gândesc automat la Zorba. nu cred că m-aș putea gândi la altceva. dance. you say dance? dans? Zorba. dansul ca eliberare. dansul ca formă de manifestare a libertății. dansul care exprimă ceva. dansul care mă exprimă pe mine. dansul care mă uită, care mă ațâță, care mă înseamnă, dansul ca formă de mine. dansul ca un alt eu, ca altcineva, ca formă de expresie a eului meu ascuns.
ori asistăm cu mirare, deseori, la dansul în grup organizat, oameni atingându-se cu umărul drept sau stâng, și drept și stâng, fără sentiment, oameni care dansează într-un cerc impersonal, un cerc fără emoție, oameni fără sentimente, prinși în platitudine, cu gesturi banale, comune, identice, oameni singuri care dansează fără partener. o bălmăjeală de mișcare, un simulacru de zbor, o plutire vidă, un pas la stânga, unul la dreapta, doi la stânga, doi la dreapta, mecanică rigidă, fără suflet. priviri seci, evaluări fugare, ochi dați peste cap, vorbe aruncate în timp ce trupul se mișcă parcă cu sens. Zorba e mort.
orice fel de dans îl poți dansa cu un partener. chiar dacă partenerul îți este sufletul tău. dar dansul în cerc nu este dans. este o porcărie! nu dansezi evaluându-i pe ceilalți din jur ci repetând gesturi prime în fața partenerului pe care îl privești în ochi. reluând pasul dintâi. rutul. nu mai există restul lumii. lumea ești tu și cel sau cea pe care îl ții sau o ții de mână. lumea se reduce la cei doi care dansează. asta este tot. toată lumea. și constați că dansul nu mai are nici nume și nici granițe. el se poate numi oricum. salsa, samba, vals, tango, merengue, house. doi oameni se mișcă pe ritmul doar de ei știut. cercul celorlalți închide, ucide, divide.
vă rog, opriți dansul în cerc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu