miercuri, 5 februarie 2014

5 februarie 2014

alaltaieri am dat intamplator peste un film romanesc, ceva... nu mai stiu ce, oricum nu am zabovit mult, imi plac filmele romanesti, imi placeau filmele romanesti... sunt unele absolut dementiale, balanta, iacob, de ce trag clopotele mitica, glissando, operatiunea monstrul si multe altele... acum insa incep sa cred ca am probleme cu urechile, la toate filmele romanesti la care am incercat sa ma uit nu inteleg ce vorbesc aia, nu aud, jumate din cuvinte nu le inteleg, aud doar niste murmure si mormaituri si dupa o vreme renunt, unu la mana... apoi sunt prea lungi privirile, in filmele noastre personajele se privesc lung, lung si indelung si din privirile lor eu, spectatorul, trebuie sa inteleg totul, textul, subtextul si pretextul, sunt atat de multe sensuri in tacerile si privirile romanilor nostri incat trebuie sa te uiti de mai multe ori la un film ca sa-l pricepi cum trebuie, si nu intotdeauna gasesc starea, eu cel putin, doi la mana...


altul era gandul, asta a ramas...

duminică, 19 ianuarie 2014

duminica

o duminica.
o melodie.
un film.


nu.
o duminica buna.
o melodie faina.
un fim deosbit.


nu.
mai multe melodii faine...


jimmy Fontana - il mondo
about time.


filmele bune englezesti sunt mai bune(!) decat filmele bune americane.

marți, 7 ianuarie 2014

ne-tulburare

http://www.youtube.com/watch?v=PHVG82qZ3Vc&feature=share&list=RDxHtmF9GHu38&index=7


cum poti face sa ti se para prezentul perete pe care sa poti sa dai cu spray... sa iti scazi niste ani din tolba ori sa ii adaugi? sa pui intrebari, sa te miri ori sa incerci sa fii iar copil? sa asculti andries sau sa asculti ploaia... sa dai iertare sau sa cauti impacare! cine naiba poate sti... eu nu stiu, sunt in afara lumii, lumea este altundeva dar nu langa mine...


tulburarea este data de scrasnetul fin al dintilor tai in preajma mea, imi vine sa ma intreb obsedant daca mai poti, te ating, de aceea, hey... wake up!

fragment din cealalta...


1.12
Oare sa fie numai chimicalele cele care decid totul pana la urma in mintea noastra, si sufletul sa fie doar o inventie filosoficeasca, nu-mi vine sa cred... ma gandesc cum poate sa ti se para acelasi om intr-o anume stare a ta, deosebit... determinata de te miri ce, de zambetul celuilalt, de ambianta prietenoasa, de muzica melodioasa, de melancolia ta ori de gandul trist dupa ceva sau despre ceva, sunt atatea ingrediente care la un moment dat pot sa iti dea plenitudinea momentului pe care ai putea sa il traiesti cu cineva, iar tu te intalnesti cu el atunci cand trebuie, totusi... daca esti norocos,  si il idealizezi, pe EL, celalalt, oare de ce se intampla astfel, se varsa alte şi alte chimicale... sau ce, si mai tarziu oare te ia valul sau ti se ia valul, afli ceva sau nu afli nimic, caci mai tarziu este posibil sa nu mai fie zambet, sa pierzi starea buna, si sentimentul cald, dintr-odata nu mai esti acelasi, si nici celalalt nu mai este acelasi, doi straini care ajung sa se urasca, sa nu se mai placa, si parasesti locul, intai mental apoi fizic, mintea ta intai, apoi sufletul, suna retragerea si o tai, fugi, te desparti, asta e... si Doamne ca in realitate nu se intampla cum am povestit eu in cateva cuvinte... trec uneori clipe, zile, ani... trec secunde lungi ca anii, trecem noi insine pe langa noi, trece cerul pe langa stelele si clipele care am putea fi, ne stingem in toate clipele de dupa desteptarea ca am fi putut lumina altfel.../

de-votchka...

ar trebui sa inregistrez fiecare secunda, ar trebui sa redau fiecare clipa intr-o... intr-un... ceva, cuvant, o chintesenta de secunde si clipe si fapte dar amestec... acest creuzet al gandurilor mele cu ceea ce cred si cu ceea ce e... si nu iese nimic, nu iese chiar nimic, nu am chintesenta, nu am nici macar esenta, nu am ceva... (acum) doar o linie punctate cu de-votchka si ma intreb doar alaturi de ei... cum se face, cum se poate face sa nu fie, sa nu mai fie nimic... poate ca asta este, poate ca acesta este misterul care ma paralizeaza si ma tranteste cat colo, in inactiune, hamletian, intre alb si negru... nu poti rosti cuvintele oricand pentru ca si ele au un timp al rostirii lor, how it... oricum nu seamana, cu nimic...



sâmbătă, 28 decembrie 2013

28

intr-un sfarsit de an... dupa craciun inainte de revelion, 28 decembrie, zona dintre, nenumita, cine stie cum, intre jaloane evenimentiale, zona de concluzii... ce concluzii!!... un an care se incheie, intr-un fel, altul care incepe... cuvinte fara finalitate, prostii in fond, prostii in fapt, nimicuri, sarbatori bucuroase, fericite, implinite... asta-i...

vineri, 13 decembrie 2013

13 decembre

timpul descompus in silabe si vanturat sacadat poate fi inselator, poate da aparenta incetinirii sale, e ca si cum m-as juca cu un metronom si as putea crede ca mutand greutatea aia cand sus, cand jos, decid de fapt asupra curgerii vremii, ca pot apasa pe acceleratia vietii mele... 

miercuri, 23 octombrie 2013

23/XI

astazi nu am nimic de spus, parca granitele fintei mele nu sunt in regula, se misca, se strapezesc, devin translucide, translucente, dispar, zici ca nu mai am hotare, alerg in sus si-n jos fara rost, nu am un zid de care sa dau cu capul si-n care sa ma opresc, ma pierd in nimicuri in absenta peretelui ferm, nu mai constientizez limita, ma risipesc... ardeleanul ar spune ca trebuie sa iti zica cineva raspicat: ho, pana aici... dar daca acest ho care zagazuieste, care pune hotar nu este, eu sunt fara hotare, sunt ne-hotărât, hotarul meu este astazi intr-un loc pe care eu nu-l zaresc, altundeva, ma pierd in departele meu...

luni, 21 octombrie 2013

21/XI

trebuie sa nu mai folosesc formele verbului a gandi, e limpede doar, exist, gandesc... in seara asta vreau sa notez un alt banc fain pentru romanica noastra: zice-se ca badea gheorghe dadea la coasa, pe camp si pe deasupra lui aparu, la un moment dat un deltaplan care incepu sa ia tot felul de viraje curioase, badea gheorghe intrigat se opri din cosit si se puse pe privit, dupa o serie agresiva de loopinguri si planari deltaplanul se izbi de turnul bisericii satului, moment in care badea gheorghe isi da palaria pe spate, si se intoarce catre treaba lui, dand din nou cu coasa, murmurand printre dinti: ţară de kkt, atentate de kkt!

duminică, 20 octombrie 2013

20/XI doi

cerul ca un ochi intins peste lume, nu... ochiul ca un cer intins peste lume, nu... lumea ca un ochi intins peste cer, nu... lumea ca un cer intins peste ochiul meu pleznit... da, parazitii sau ceva bolnav si grav cu starea mea de spirit intoarsa... ma gandeam la tipul ala care folosea nepotrivit cele trei puncte in suspensie, ma gandeam cum scriu eu, si de ce, cu minuscule, de ce urasc majusculele, noi toti putem alatura litere si sa formam cuvinte apoi fraze si deci texte, discursuri, rationamente, numai ca textele celor mai multi dintre noi sunt niste... bulshituri crase, ioi...