before sunrise

nu stiu exact cum am ajuns la gandul ca trebuie sa mai vad odata filmul asta... cert este ca am simtit o nevoie, adica vroiam sa il vad pe al doilea dar nu imi mai aminteam mare lucru din primul... si nici nu ma inebunesc dupa ethan hawke, filmul e din 1995, si amintirea mea era ca nu se intampla mare lucru si ca personajele vorbesc mult... si ca nici nu-i nu stiu ce, ehhh... putine filme sunt care mi-au placut la a doua vizionare sau pe care imi doresc sa le vad si revad. spre surprinderea mea de data asta, adica a doua oara, mi-a placut totul... intamplarea, speranta, posibilul, nestiutul, stiutul, nespusul, si ceea ce s-a spus, iubirea si mai ales tineretea, zambetul si accentul lui julie delpy. in '95 aveam aproape varsta ei... si astazi ma gandesc ca poate aveam si jovialitatea ei desi nu imi mai amintesc foarte bine aspectul asta. asta am simtit. cu capul gol, incapabil de gand ca vreau sa privesc de pe margine povestea altora. iar fundalul e viena... amintirea mea de acum imi spune ca prima data m-am plictisit, astazi dupa douazeci de ani, mi s-a parut superb... o fi de la batranete! o fi de la cuget... m-am gandit ca filmul poate sa fi capatat valoare tocmai pentru ca este primul dintr-o serie de 3, ca viitorul l-a potentat, comparatia... ca l-am vazut in tinerete cand nu mi s-a parut nimic special, astazi vad cu alti ochi, trebuie sa existe povestile...