și gândul care continuă să...

asta era, puteam să fac și-așa și-altfel, nu avea importanță, și gândul că de fapt libertatea mea nu stă nici în punct și nici într-o virgulă îmi dădea dintr-odată puteri nebănuite, puteam să-ncep oricum, puteam să sfârșesc oricum, eram zeul cuvântului, să spun, să îți spun, uite de aici și până-ntr-acolo se-ncheie tărâmul meu, și-n felul acesta ești deplină a mea, și-n puterile mele, eu ridic ochii, senin, ochiul meu cel mare ș-albastru, și te pătrund cu el, și tu să te supui, credulă, deplin, ce mama sărăciei să faci altceva, și-n fond de ce mama sărăciei ai face altceva, începutul lumii sunt eu și sfârșitul ei așijderea eu, e ca și cum numai noi am mai fi pe pământ, iar degetele mele, și gura mea și ochiul meu cald nesfârșit de albastru ar fi coordonatele tale de sprijin, aș putea ca să tac așa cum la un moment dat îți spuneam ș-o mie de ani și tu să-nțelegi, și acesta este în fond secretul care m-animă, că știi fără să-ți spun ce simt iar dacă mă mint, și nu știi, oricum, gândul meu continuă să...