vineri, 24 decembrie 2010

în sara de ajun, urare

încerc să-mi amintesc, cuvintele care fără a ști ascund în loc să dezvăluie, le rostești și le naști iar ele prind viață degeaba, sunt avortoni, fără vlagă, chip și-nțeles, eu le dau drumul în lume iar ele se pierd inutil, se integrează în magma colcăitoare de non-sensuri, fac măști, construiesc chipuri, schițează zâmbete, aruncă riduri pe fețe crispate, unde naiba sunt eu în toate cuvintele astea, nu mă simt nicăieri, nu sunt niciunde, e ajun de crăciun când trebuie să spui ceea ce simți, am revăzut din nou actually love, cred că e cel mai fain film potrivit cu sărbătorile crăciunului, viața reală din păcate nu este astfel dar cât este de fain în cele 120 de minute să crezi că este, e crăciun, e sărbătoare, să punem doar întrebările simple, și să ne dorim doar lucrurile simple, ce împiedică oare ca EL, acela care decide, să facă să se întâmple atât de simplu pe cât credem noi că se poate, să și fie simplă viața noastră, noi, cu mâinile în rugăciune către îngerelul ocrotitor, aproapele nostru, care trebuie să răspundă rugăminților noastre, și de care ne amintim de obicei, doar în necaz, crăciun fericit, oameni buni...

Un comentariu:

Anonim spunea...

Totul poate fi atat de siplu si atat de neinteles si se intampla la fiecare Sfanta Liturghie : jertfa si inviere, aceeasi jertfa si acceasi inviere de fiecare data, care aduce pace si liniste in suflete. Taina ramane taina si orice aprofundare sau rasucire pe toate partile te bulverseaza si te macina in intrebari haotice, fara raspuns.Taina tine de suflet, de capitulare si de smerenie.Sa ne facem mici, insignifianti si vom simti Taina cea Mare.Poate si lunistea.