există o taină pe care puțini o deslușesc, sau un tips cum astăzi, spun unii... rostul cuvintelor este să le porți înlăuntrul tău și nu înafara ta, acolo sunt resorturile ultime, acolo este mecanismul care învârte universul, te pune pe drum ceea ce se află ascuns în tine, acolo este sensul tău, lumea ta, acolo ești tu, curat, nebun, nebunatec, romantic, copil, acolo-i sinea ta, lăuntricul tău, intimul tău profund, de acolo pleci și acolo te retragi în caz de primejdie, acolo este reduta ultimă, de acolo pleacă rugăciunea către cel de deasupra ta, acolo se găsește instanța supremă în fața căreia răspunzi mai întâi, în absența acesteia, a sinelui tău, de fapt, nu ești, nu mai ești... de aceea menirea cuvântului este să dea seamă ție însuți, tu pui hotarul, tu hotărești, tu decizi, ai nevoie de cuvinte pentru a înțelege, pentru a explica, pentru a te explica, pentru a te face înțeles, pentru a-ți crea iluzia că te poți face înțeles, cuvintele împărtășesc, alină, adună, iartă, apropie, despart, ele împart adevărul... e drept, unii se tem, le e frică să rămână cu ei înșiși, nu au să-și împărtășească ceva consistent, fug de golul ascuns întrânșii...
Doamne, ce repede aleargă gândul meu acum și ochiul meu nu-i mai poate prinde trena...
cunoaște-te pe tine însuți! de acolo trebuie desfășurat ghemul. știau ei, grecii, de-au pus îndemnul ăsta taman pe templul de la Delphi, oblu sus, nainte să intri...
(poza nu e de la Delphi, e un alt templu dar soarele este grecesc sută la sută...)
Un comentariu:
ai impodobit atat de frumos,de naivo-artistic ideile vechilor filozofi...pentru ei cunoasterea de sine,scufundarea in golul propriului EU,exercitiile spirituale insemna purificarea spiritului,ajungand practic in acel stat cerebral capabil de a realiza biochimia fericirii,a linistii,a pacii interioare sau chiar a vindecarii...
Trimiteți un comentariu