joi, 6 mai 2010
biatris
ieri am intrat într-o prăvălie. să-mi cumpăr ceva de ziua bărbaților. dacă tot e! mi-am luat pălărie. prima mea pălărie. în timp ce mă tot fâțâiam cu ea în cap în fața oglinzii remarc o femeie, fugar, din spate, și o remarc pentru că ceva în ținuta ei nu era în regulă. avea niște pantaloni roz, bufanți, gen șalvari, cu niște cute care se prelungeau până pe glezne, unde pantalonul se strângea brusc, cu un elastic, ceva, după care mai urmau cinci centimetri de material, larg așa, o manșetă ca un clopot și care făcea să pară laba piciorului mai departe ca limba sunătoare a clopotului... nu mi-au plăcut manșetele alea. avea și un tricou strâmt care lăsa să se întrevadă și un pic de colăcel de susținere. în fine, remarc și un tip numa' mușchi, cu tricou mulat, în apropiere, și care cotrobăia într-un lădoi cu tricouri la 19 lei. io îmi văd de pălăria mea, mă fâțâi cu ea mai departe în oglindă, îmi verific profilul din stânga, și apoi cel din dreapta. la un moment dat sesizez cu coada ochiului că tipul cu mușchi o prinde de mână pe tipa cu șalvari cu manșetele ca clopotele. și-n clipa aia mă întorc spre ei și îi văd tipului, tatuat pe antebrațul stâng, cu litere mari, mari de tot, de la cot până unde începe palma, pe mâna cu care a prins-o pe aia, a lui, femeia lui, scris mare cu albastru, litere suprapuse una sub alta, BEATRICE... b cel mai sus și al doilea e jos de tot lângă palmă. am un vertij. uau! o teribilă uluială. mă întreb: aia cu șalvari o fi biatris? cum draku își mai dă ăla jos tatuajul ăla enorm! probabil o iubește. biatris. uau! nu alina, maria, ioana, julieta. ci biatris. scris literă sub literă: BEATRICE!!! tipa se întoarce către ăla cu zâmbet larg. îi zâmbește lui. conchid: îl iubește sigur. și remarc fără dubiu: e gravidă. are burtică în șapte luni, îmi zic. fără îndoială ea este BEATRICE.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
biatris,sau beat-trist...this is the question
palarie?? de hipster?? de ce Doamne maica Domnului ar trebui o palarie unui tip??
daca chelia e freza... atunci palaria ce e?
măi fraților, primul om care a purtat pălărie era bărbat. punct. și a purtat pălărie ca semn al distincției sale. că ăsta era rolul pălăriei. să diferențieze clasele. na!
FAina treba tare cu palaria! daca e clar de apare de soare, de ploaie de ce-o fi, pana la urma te incheie, te sublineaza, te boldea-za.
pe langa faptul ca poti spune: Jos palaria!
Trimiteți un comentariu