Am așteptat ani întregi vorba adâncă a unui moș, a unui prea-sfătos cunoscător de adevăr... Nu l-am întâlnit, nu l-am cunoscut, nici n-am auzit de el... Oare există și-n lumea asta în care trăiesc eu? Nu știu. În absența unui adevăr luminător nimic nu contează, să știți! C-est la vie! Ne poartă vântul și colo și-n partea ailaltă...
Sunt puf de păpădie și vise de culoare și zbor... Sunt galben de vânt și roșu aplecat, tremurător de mușcată, poate sunt plantă, poate sunt om, poate nu vreau decât să mor, poate v-am zis doar o rimă banală, poate sunt bădie și floare de soare, poate mi dor... poate mă scurg pe pământ, poate n-am loc, poate sunt pom, poate sunt verbul lui poate și atributul lui dor, poate.
Deci ce contează?
4 comentarii:
Poate, sunt filă albă a vremii trecute...!
poezie, o tristete placuta, lina ca un vant cald inmiresmat cu aroma de liliac, o fericire cat o clipa, mica, timida, o petala de vis, o iluzie, un adanc..."deci ce conteaza?"
asa de mult as vrea sa stiu raspunsul..."poate ma scurg pe pamant, poate n-am loc" si ar mai fi o mie de poate, da, ar mai fi da nu-i loc...
nimic, binenteles nu conteaza!
Nici daca as fi floare, nici daca asa fi dor sau macar un fulg de lumina ascuns sub un nor.
Hopa! Ce rima, ce ....chiar nu conteaza
Fara sa par ca sunt lipsit de intelegere, de vis sau de cuprinderea aceea nesfarsita a evadarii de sine , uite unde ma aduce treaba cu :"nimic nu conteaza" si cate lucruri " minunate" sunt date sa facem chiar daca nu inseamna mare lucru si te indeamna sa scrii cate ceva. Iarta-mi pornirea, dar chiar cum spuneai, " nimic nu conteaza".
Imi plac oameni cu bun gust, lucrurile facute cu armonie si gust, faptele cu masura. Am si eu momentele de scapare, nevoia de fuga din ambuteiaje, scaparea din fundaturi si sentimentul de claustrofobie urbana. Atunci cand sunt prea multi in jurul meu, cand vocalizele si frazelor lor ma impresoara. Cand nu pot rezona cu starile lor exaltice, cand scap poanta si rasul la gramada de-o potriva. Si surasul meu politicos la fiecare gluma oboseste rapid si devin detasat si nu mai percutez la poanta. Zambesc aiurea cand se uita si ma masoara pe sub sprancene la mine cate unul.
Am adus vorba de gust, al meu, al tau , de gusturile noastre. Am cunoscuti care au un gust desavarsit, care se asorteaza impecabil cu situatile lor zilnice intr-un mod care ma fac sa devin invidios aproape pe “asezarea” lor aproape unul de altul. Cum se ferchezuiesc si se sulemesc impreuna. In primul rand au aceleasi culori, poate si freza data pe-o parte, pantofi musai se potrivesc si un detaliu neaparat sa fie ca la carte. Ei, e treaba serioasa aici, caci se poate ca macar cineva sa bage de seama si sa exclame ca astia “ sunt facuti unul pentru altu” ce mai frate, sunt ca la carte.
Atunci cand ma aflu la niste prieteni, cu o multime de oameni in jur si dupa povesti si rasete infundate ma duc sa ma pis dupa cateva pahare si intru intr-o baie care chiar imi place, curata, cu gresie buna si de calitate. In timp ce ma usurez si imi plimb privirea de colo colo ce faina e chestia cu (colco-colo), ma uit la faianta albastra , la rosturi albastre, la prosoapele albastre, atent binenteles sa nu ma pis pe capac si imi cad ochii pe hartia igienica de culoare albastra. Si la ce naiba ma gandesc eu? Decat, ca unde naiba se gaseste hartie de buda de culoare albastra? Eu unul n-am vazut si n-am gasit in locurile de unde eu cumpar hartie igienica. Interesanta chestiune! De fapt si eu caut una cu miros de musetel. Habar n-am la ce e buna treaba asta dar trag apa si concluzionez ca-s un tampit! Pe bune
De aia imi plac oameni care au gusturi. Se asorteaza mereu. Ca ochii albastri ai prietenului meu.
Serios ca nimic nu conteaza!
conteaza clipa. pentru ca nu traim un fir de viata, traim o viata din mai multe clipe. deci cu cat avem mai multe clipe frumoase, cu atat viata e mai frumoasa. conteaza puful de papadie, zambetul, o strangere in brate sau pur si simplu o rafala de vant. totul e sa stim sa ne bucuram de orice.
Trimiteți un comentariu