miercuri, 11 august 2010
tristețea de-a fi
până la urmă nimeni nu știe, nimeni nu poate fi convins de cât înseamnă rugăciunea de dimineață și cât aceea de seară, eu pot să însemn mai mult dacă unul, cineva, din preajmă, mă îndrituiește cu interes, mă place, mă simte aproape, aproapele lui, și vrea să îi percep ființa, sunt conștient că nu avem șansă să ne înțelegem, dar cel puțin, avem șansa de a ne simți aproape, în rest... asta este, poate că tu, alter ego-ul meu, mă renegi, cum ne mai putem apropia unul de altul astfel, avem vreo șansă, nu cred, asta înseamnă să te iubesc și în același timp să fiu în afara timpului tău, ce fac atunci cu tristețea de-a fi?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Au trecut cateva zile de la postarea asta si imi vine in minte acum, sambata pe 14. E destul de tarziu si afara aud sluja unui preot zelos, care isi tine la ora asta enoriasi in biserica si afara deopotriva ca e prea cald inca, iar ca sa fie tot cartierul multumit a scos si niste difuzoare afara. Asa ca participam tot cartierul chiar si noi astia pacatosii. Un lucru bun, poate ne spalam si noi de pacate putin, odata cu rugaciunea asta de noapte. Ca maine e sarbatore mare! Doamne ajuta!
Trimiteți un comentariu