nu-ș ce să scriu acum, deși simt că ceva ar trebui cumva să potrivesc peste starea pe care o simt, în clipa asta... am un proiect căruia i-am dat nume și din care pare că pot să mă găsesc cumva, în minutul ăsta, zice așa:
**era ca și cum nu mai era, era ca și cum nu ar fi fost, oare așa încep poveștile frumoase? toate cu expresii care să te ducă în lumea lui niciodată și de niciunde grăit, să prindă sfârșitul contratimpului și să ne potrivească definitiv așa cum este bine, unul peste altul, trup peste trup și gând peste gând, să credem cu bucurie că am atins plenitudinea clipei astfel, să ne mințim și să credem minciuna de noi înșine făurită, e bine, ne e bine, e cald, ne e cald, asta e frate plăcerea simplă… ne e bine, e soare, nu e vânt și aceste coordonate primare sunt axele x0y ale unei fericiri dintâi și nedisecate adânc, fără finalitatea seacă și tristă a unui cuplu, a oricărui cuplu...**
un fragment din: *Eu mă numesc... Ioan* , ce va să vină...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu