Plato, not Prozac!

am primit săptămâna trecută o carte interesantă din care am citit deja câteva pagini. Înghite Platon, nu Prozac! în traducere românească, de Lou Marinoff, apărută la Editura Trei. ideea principală este că  psihologia, psihanaliza în deslușirea problemelor umane subliniază cu preponderență patologicul și se uită îndeosebi în trecut, și până la urmă analiza lor este cu rest și că în ultimii ani, filosofia este cea care revine în forță, și care, în accepțiunea sa practică, poate să-l liniștească pe om, decodificând problemele nerezolvate de analiza psihologică. consilierea filosofică face apel la învățăturile marilor gânditori, dacă este cazul, se ocupă de prezent și viitor, și nu de trecut și mai mult, consideră unele din problemele umane, cele care ajung la o asemenea consiliere, determinate de căutarea unui sens, de pierderea valorilor și în orice caz, non-patologice.

oricum, un citat interesant al lui Irvin Yalom, teoretician al terapiei existențial-fenomenologice, menționat în prefața cărții, este: "am ajuns la concluzia că există patru daturi ( ale existenței sau ale faptului de a-fi-în-lume) cu relevanță specială pentru psihoterapie, și anume inevitabilitatea morții pentru fiecare dintre noi și pentru cei pe care îi iubim, libertatea de a ne făuri viețile așa cum dorim, singurătatea noastră fundamentală și absența oricărui sens sau rost evident al vieții".

probleme de care filosofia, de fapt, s-a ocupat în mod evident în toate secolele de până acum și-n fața cărora, psihologia rămâne dezarmată.