gândul din 10/03/10

trăim mai mereu în perspectiva a ceva, o să facem, o să vedem, o s-o dregem, o să... alergăm după una alta, dorindu-ne să ne oprim pentru o binemeritată odihnă, ba chiar reușim deseori ca acea odihnă să rămână doar la stadiul de râvnit deziderat, pensia este cea care totuși, pare raiul izbăvitor al repausului dorit... deși, îmi zicea deunăzi un pensionar, pensia este penultima haltă, după care ceea ce urmează nu mai are finalitate, întrucât este finalitatea însăși.