Poate că ăsta este gândul cu care ne naștem, neștiut, nespus, nerostit, că cineva pe lumea asta este al nostru, forever, ăsta-i codul misterios întipărit în adn-ul meu... Că împlinirea vieții mele este înafara mea, că celălalt trebuie să existe, negreșit, altfel viața noastră nici nu mai are rost, și uneori doar acest gând mă termină, că nu ar fi așa... Și că trăim manipulați, conduși către un iluzoriu american dream care nici nu are substanță și care în definitiv este doar o construcție falsă, nisipoasă, vai nouă, vai mie, viața adevărată nu este precum în filmele americane, never... Sorry! Dar ce bine ar fi!
Yes! Cuiva pe lumea asta să-i pese de mine! Necondiționat. Să mă iubească ca un câine! Ați avut vreodată un câine? Unul pe care și dacă-l bați dimineața, atunci când te întorci acasă seara dă din coadă drăgăstos! Numai câinii fac asta!
Am gândit toate astea ascultând Depeche Mode: Somebody. Pe Martin Gore, un mare romantic! http://www.youtube.com/watch?v=pT4f6y_aYyw
Un comentariu:
DA...
If it be your will
That I speak no more
And my voice be still
As it was before
I will speak no more
I shall abide until
I am spoken for
If it be your will
If it be your will
That a voice be true
From this broken hill
I will sing to you
From this broken hill
All your praises they shall ring
If it be your will
To let me sing
From this broken hill
All your praises they shall ring
If it be your will
To let me sing
Trimiteți un comentariu