luni, 26 aprilie 2010

cernobâl

cred că nu m-am gândit niciodată la această zi ca fiind o aniversare a catastrofei de la Cernobâl, 24 de ani, azi dimineață însă, am citit presa online, și un articol care scria tocmai despre acest lucru, mi-a atras atenția... în România nici până azi nu există un raport al efectelor accidentului nuclear. cutremurător! în condițiile în care și noi vrem să folosim energie nucleară.

îmi amintesc că atunci, în 1986 urma să fac 18 ani, ce treabă aveam eu, era soare, cald, primiserăm ceva pastile cu iod dar câteva zile după evenimentul propriu-zis. în articolul citit de dimineață scria că oricum a fost tardiv. și deci ce efecte a avut Cernobâlul la noi și câți oameni au suferit din această cauză, nu știe nimeni! oricum atunci lumea vorbea în șoaptă despre asta. alții zic că sunt doar speculații și nici un român n-a suferit de pe urma efectelor radiațiilor de după explozie. explozia reactorului 4 însă, a fost de 100 de ori mai puternică decât cea de la Hiroshima.

"Niciun studiu pentru Cernobâl. Istoria perioadei care a urmat acelei catastrofe nucleare scoate la iveală faptul că specialiştii erau neinstruiţi. Mulţi dintre ei abia învăţau cum să folosească aparatele de măsurat şi au făcut calcule eronate. „Pe lângă specialiştii de la Institutul de Fizică Nucleară mai erau şi alţii care făceau măsurători şi trebuia să le arătăm noi cum se folosesc corect aparatele”, spune cercetătorul Dan Galeriu. Într-un raport întocmit în anul 2000, de Reţeaua Naţională de Supra veghere a Radioactivităţii Mediului, se arată că cele mai mari depuneri radioactive au fost în zonele montane din lanţul carpatic. Pentru că în România nu s-au făcut studii, efectele catastrofei de la Cernobâl rămân în continuare la stadiul de presupuneri.Un studiu realizat de Institutul de Sănătate Publică între 1986-1994, în care au fost analizate efectele accidentului, a arătat că apar mai des afecţiuni precum reumatism, artită, artroză, osteoporoză şi carii dentare.


La comanda Uniunii Sovietice, aproape 3.000 de basarabeni, soldaţi şi tineri care tocmai trecuseră în rezervă au fost trimişi să lichideze efectele catastrofei nucleare. În 1986, Nicolai Iurchevici avea 22 de ani şi tocmai terminase armata.„Am stat acolo două luni. Era o atmosferă care te apăsa psihic şi la care făceai faţă cu greu oricât de puternic ai fi fost. Făceam gropi mari, unde erau băgate deşeurile, apoi le betonam şi le acopeream cu pământ. După ce oamenii împlineau o doză de radiaţii, îi trimiteau acasă şi veneau alţii în locul lor”, povesteşte Nicolai Iurchevici. Celor care lucrau acolo nu li se spunea nimic despre efecte, ca să nu intre în panică. Din cauza radiaţiilor, Iurchevici s-a pensionat la 30 de ani. „Asta e, pe dinafară eşti sănătos, dar pe dinăuntru nici medicii nu ştiu de ce suferi. Odată ce radiaţia a intrat în oase, te apasă şi nu te mai lasă până te curmă de tot.”
Sursa: Evenimentul Zilei."

no! așa mi-am început ziua. m-am uitat și la spotul ăsta de pe iutub că să fie complet: http://www.youtube.com/watch?v=Ndxd7ZDWUJ0

dar cică astăzi Cernobâlul este una dintre cele mai scumpe destinații exotice din lume. chiar dacă totul e pustiu, chiar dacă orașul Pripiat la 4 km depărtare e lipsit de viață. iar unele metale radioactive ce se găseau în acel reactor, ca de pildă plutoniul, se vor înjumătăți mult după ce urmașii urmașilor urmașilor noștri își vor legăna pe genunchi strănepoții...

2 comentarii:

neuronul creponat spunea...

tragic e ca au inceput deja lucrarile pt cea de-a doua termocentrala nucleara de pe malul Dunarii, la Belen (Bulgaria), din cate stiu folosind componente rusesti iesite din uz...un al doilea Cernobal?
iar despre efecte ar fi multe de spus, convingerea mea e ca de-abia acum dupa 24 de ani se resimt cu adevarat efectele tardive ale radiatiilor

neuronul creponat spunea...

ti-am lasat un premiu pe blogul meu, te invit sa-l ridici :)