The Giant Mechanical Man

nu am un comentariu semnificativ, trebuie vazut...

iar e de prisneag...

printr-o conjunctie favorabila si prietenoasa a planetelor sistemului nostru solar, astazi am ascultat si eu, norocosul de mine... incercand sa pricep si sa aprofundez oarecum, sindromul sau termenul psihologist de: patologie obstructiv huliganica uniform radiata... foaaaaaaarteeeeee complicat, si stintificios (!), am inteles tot, aproape tot, numai cu prisneagu' n-am inteles cum sta treaba... l-am intrebat pe mr.google care zice la primul search: Nu s-a gasit nicio definitie pentru: prisneag. betoooooon... cu castile pe cap, pendulandu-l de la stanga la dreapta, urland ca as vrea sa fie cineva langa mine cand mi-i pohui... adica cand mi se rupe cum traducea cineva pe-un alt blog, termenul...

sa fie de pofta...

 http://www.youtube.com/watch?v=d3GgFvm29Ig&feature=share&list=PLCsckldGJOKs4mHSd2bFDP8ZpO1iB7XEz,

cioburi

ma intorc inapoi si ies din mine... ma dau in laturi, privesc, in jurul meu devine parca in jururile mele pentru ca acum suntem doi, nici unul intreg, nici unul astfel normal, fiecare cu dorinta lui de implinire... nu e bine, niste cioburi ravnind sa fie iarasi o singura parte.

o scama

unele cuvinte iti sunt prietene. le gasesti nu stiu cum mereu in preajma. ai nevoie sa te exprimi, si iata, ele, cele prietene iti sunt la indemana. evident, unele nu sunt prietenoase, altele necunoscute, le intuiesti ori si mai rau nu le recunosti... riscul este ca daca cele ce stau in intimitatea ta sunt putine, sa le folosesti pana cand obosesti, si tu , si ele, si ceilalti...

am avut un gand. nu l-am prins dar am cules o scama de pe haina lui...

intre ghilimele

intrebarea aia care uneori ma framanta, mai ales noaptea, mai ales ploaia, cate cuvinte m-au cautat si nu m-au gasit, cate carti nu m-au scris, cate m-am risipit, cate as fi putut fi si cate m-am multumit sa raman, cat ar fi trebuit sa citesc si de cate n-am avut vreme, sau nu mi-am cautat sau timpul nu m-a aflat sau zeci de alte scuze penibile si care intr-un ceas ud, ca acum, ma-ntristeaza...

de aia uneori am senzatia ca sunt intre ghilimele si astept sa re-devin...
:)

21/22

marea ca o femeie nelinistita si de necuprins, adanca, frumoasa, calma ori tulbure, valurile ca o poveste intinsa discret ori ca o urgie salbateca si neagra, toate cele, si nimic, satisfactie si satietate, foamea de cald si setea de rece, ochiul meu gol, scarile alea nesfarsite care urca mancate de pasi, voci ragusite si glasuri stridente, cuvinte-ntr-o doara, sentimente bizare, amintirea unei dupa-amieze de vara de dupa ploaie, parfumul jilav, narile pline de praf, cruzimea nestiuta si inocenta a unui copil, sticlelele de lapte de pe vremuri lasate la usa, laptarul imbracat in halat alb cu oarece pete firave trecand punctual ca un rege sa le umple, melodiile de altadata, adrian romcescu, olimpia panciu, magnetofoanele cu viteze si fara, schimbul de benzi, de placi, apoi de casete, audio, video, cd, dvd, blue-ray, ps1, ps2, ps3... timpurile care se schimba, si lucrurile care nu, iubirile care dor si cele care mor, toate astea pe aceeasi planeta cu peste 7 miliarde de oameni... toate cele nespuse cu toate cele trantite in pripa, de-a valma iar cu-n zambet pierdut si mic in coltul gurii, prostii multe, 21/22 cine a ras de noi...

in martie candva

...trebuie sa recunosc o chestie incredibila, incep sa uit de blogul acesta, adica nu chiar asa direct, dar in cea mai mare parte a timpului pierd din vedere existenta lui, ceea ce mi se pare fantastic, l-am creat ca pe o oglinda a mea, un remember, un loc de pus amintiri, un presse-papier, ceva intim si deschis totodata, scriind chestiile astea ma intreb daca cumva aceste motivatii ale blogului meu nu s-au pierdut, nu mai e o oglinda, nu mai e un loc de pus amintiri si ganduri... atunci ce este! in februarie din anul acesta nu am scris nimic, macar ca am facut o sumedenie de lucruri faine, oare ma pierd incetul cu incetul sau incep sa imi uit fiinta... brrrrrrr!

get free

nu pot sa inchid ianuarie fara major lazer...

http://www.youtube.com/watch?v=ytIfSuy_mOA&feature=share&list=PLCsckldGJOKtJQtbkNJi_i8-zglEMtv97,

30 pe 31

ascult cantecul melancolic al celor de la 22-20'S (friends) si ma gandesc la limitarile noastre venite de dinainte de noi, si pe care daca le-am intelege am fi mai putin tristi si mai intelepti totodata, nu putem comenta asupra a ce nu putem ridica comentarii si nici nu putem ridica intrebari asupra a ce nu putem primi raspunsuri... a bine, putem intreba orice si comenta orice, daca in absenta unei minime deschideri culturale si a unui gram de constienta avem pretentia ca trebuie sa stim totul in cea mai nuda forma si ca totul poate fi scos la mezat... nu cred ca putem fi si gandi aidoma unui paparazzi, ca trebuie sa stiu totul, si ca trebuie sa dezvalui totul, si ca toti trebuie sa stie totul despre toti... e o prostie chestia asta, exacerbata de toata mass-media de acum in cautare si mare foame dupa senzational, viata mea e viata mea pana la urma, tautologie simpla, probabil ca linistea din urma se afla tocmai in absenta unor cautari inutile si fara finalitate practica, de ce draku sa ma intereseze ce faci tu cand nici cu mine nu stiu prea bine cum stau lucrurile, in ordinea fiintei mele problemele majore sunt in planul ochiilor mei, eu sufar, eu vad, eu fac, eu gresesc, eu gandesc, vazand astfel curiozitatile celorlalti sunt minore... atentiune: mai bine cititi carti, macar ramaneti cu ceva, cu televiziunea nu ramaneti cu nimic!  

californication 3

ar fi trebuit sa scriu prima data despre doi, dar despre doi nu pot sa adaug nimic... decat faptul ca urmeaza nebunia de trei.