intre ghilimele

intrebarea aia care uneori ma framanta, mai ales noaptea, mai ales ploaia, cate cuvinte m-au cautat si nu m-au gasit, cate carti nu m-au scris, cate m-am risipit, cate as fi putut fi si cate m-am multumit sa raman, cat ar fi trebuit sa citesc si de cate n-am avut vreme, sau nu mi-am cautat sau timpul nu m-a aflat sau zeci de alte scuze penibile si care intr-un ceas ud, ca acum, ma-ntristeaza...

de aia uneori am senzatia ca sunt intre ghilimele si astept sa re-devin...
:)

21/22

marea ca o femeie nelinistita si de necuprins, adanca, frumoasa, calma ori tulbure, valurile ca o poveste intinsa discret ori ca o urgie salbateca si neagra, toate cele, si nimic, satisfactie si satietate, foamea de cald si setea de rece, ochiul meu gol, scarile alea nesfarsite care urca mancate de pasi, voci ragusite si glasuri stridente, cuvinte-ntr-o doara, sentimente bizare, amintirea unei dupa-amieze de vara de dupa ploaie, parfumul jilav, narile pline de praf, cruzimea nestiuta si inocenta a unui copil, sticlelele de lapte de pe vremuri lasate la usa, laptarul imbracat in halat alb cu oarece pete firave trecand punctual ca un rege sa le umple, melodiile de altadata, adrian romcescu, olimpia panciu, magnetofoanele cu viteze si fara, schimbul de benzi, de placi, apoi de casete, audio, video, cd, dvd, blue-ray, ps1, ps2, ps3... timpurile care se schimba, si lucrurile care nu, iubirile care dor si cele care mor, toate astea pe aceeasi planeta cu peste 7 miliarde de oameni... toate cele nespuse cu toate cele trantite in pripa, de-a valma iar cu-n zambet pierdut si mic in coltul gurii, prostii multe, 21/22 cine a ras de noi...

in martie candva

...trebuie sa recunosc o chestie incredibila, incep sa uit de blogul acesta, adica nu chiar asa direct, dar in cea mai mare parte a timpului pierd din vedere existenta lui, ceea ce mi se pare fantastic, l-am creat ca pe o oglinda a mea, un remember, un loc de pus amintiri, un presse-papier, ceva intim si deschis totodata, scriind chestiile astea ma intreb daca cumva aceste motivatii ale blogului meu nu s-au pierdut, nu mai e o oglinda, nu mai e un loc de pus amintiri si ganduri... atunci ce este! in februarie din anul acesta nu am scris nimic, macar ca am facut o sumedenie de lucruri faine, oare ma pierd incetul cu incetul sau incep sa imi uit fiinta... brrrrrrr!

get free

nu pot sa inchid ianuarie fara major lazer...

http://www.youtube.com/watch?v=ytIfSuy_mOA&feature=share&list=PLCsckldGJOKtJQtbkNJi_i8-zglEMtv97,

30 pe 31

ascult cantecul melancolic al celor de la 22-20'S (friends) si ma gandesc la limitarile noastre venite de dinainte de noi, si pe care daca le-am intelege am fi mai putin tristi si mai intelepti totodata, nu putem comenta asupra a ce nu putem ridica comentarii si nici nu putem ridica intrebari asupra a ce nu putem primi raspunsuri... a bine, putem intreba orice si comenta orice, daca in absenta unei minime deschideri culturale si a unui gram de constienta avem pretentia ca trebuie sa stim totul in cea mai nuda forma si ca totul poate fi scos la mezat... nu cred ca putem fi si gandi aidoma unui paparazzi, ca trebuie sa stiu totul, si ca trebuie sa dezvalui totul, si ca toti trebuie sa stie totul despre toti... e o prostie chestia asta, exacerbata de toata mass-media de acum in cautare si mare foame dupa senzational, viata mea e viata mea pana la urma, tautologie simpla, probabil ca linistea din urma se afla tocmai in absenta unor cautari inutile si fara finalitate practica, de ce draku sa ma intereseze ce faci tu cand nici cu mine nu stiu prea bine cum stau lucrurile, in ordinea fiintei mele problemele majore sunt in planul ochiilor mei, eu sufar, eu vad, eu fac, eu gresesc, eu gandesc, vazand astfel curiozitatile celorlalti sunt minore... atentiune: mai bine cititi carti, macar ramaneti cu ceva, cu televiziunea nu ramaneti cu nimic!  

californication 3

ar fi trebuit sa scriu prima data despre doi, dar despre doi nu pot sa adaug nimic... decat faptul ca urmeaza nebunia de trei.

un ianuarie promitator

am pe noptiera Parabolele lui Iisus de Andrei Plesu, Estul naivitatilor noastre de Gabriel Liiceanu, Luminile si umbrele sufletului de Petru Cretia, m-am distrat cu Peace, Love and Misunderstanding zilele trecute, mi-a placut Crazy Heart si The Words, Daniel Day Lewis joaca fain in Lincoln, si cred ca a meritat Globul de Aur, am descoperit doua noi formatii care canta teribil, Kaiser Cartel si Angus & Julia Stone, insa colac peste pupaza...

... a inceput CA-LI-FOR-NI-CA-TION! YUPPPPIII

:)

cantec

la un moment dat dintre toate sunetele din imprejurul tau, unele se amesteca miraculos si formeaza un cantec favorit...

http://youtu.be/XVd8tk78R00,

pare-mi-se

intre certitudinile mele, ceea ce stiu cu siguranta si ceea ce imi lipseste in mod absolut dintre cunostiintele mele, ceea ce imi este departe de a sti, se inscrie ceea ce mi se pare, aparentele, ceea ce nu stiu in mod clar nici ca este nici ca nu este... mi-se-parele nu e un stiu, nu e cert, nu e clar ci doar o senzatie, e substanta parerii, poate fi dar poate la fel de bine sa nu fie, nu avem siguranta clara a stiutului, nu stiu inca... e mai mult decat nu stiu, dar nu e nici un stiut... este pe drum, mi-se-parele este intre stiut si nestiut...

insa o sumedenie de decizii ale gesturilor fiintei mele le-am edificat pe ceea ce mi s-a parut si nu pe ceea ce am stiut sau nu...

bunica-mea zicea: misampare... primul a are caciulita, nu am caractere romanesti, oricum misamparele ei este un pare-mi-se ardelenizat...

love actually iar

intr-un inceput de ajun de craciun sticlos, cu polei, ploaie inghetata si aproape zapada uda, sparta in farame, am revazut love actually... un film pentru sarbatorile astea, cel mai fain, all around...

craciun fericit tuturor... oriunde om fi!

http://youtu.be/XVSmT4nNEkQ,