ultima

dacă ar fi să adun mărgele pe șirag oare câte ar fi să fie în februarie?! zic și io ca să zic. uite, luna a trecut și constat că experiența asta de a scrie aproape zilnic mi-a plăcut. peste 10 ani, dacă or fi, eu oi avea ce citi. cuvintele astea de azi, de ieri, de alaltăieri, din toată luna februarie. sunt eu, cine altu' naibii să fie!

dacă e să trag o linie, linia lui februarie, nu se adună mare lucru deasupra ei, din cele 28 de zile câte oare sunt în afara ordinarului, câte au clipe de pus în album?!... toate, acesta este răspunsul corect, doar că ele se înscriu diferit în tiparul ființei mele...

astăzi am citit despre o familie care călătorește de 3 ani prin america. mai mult de 2 ore nu am făcut decât să caut pe internet tot ce apare despre această familie senzațională. cu 3 copii. nu am epitet. dacă zic că sunt extraordinari (și sunt! căci tot ceea ce au făcut ei este în afara ordinarului!) mă simt banal. Doamne, cât îi invidiez! citesc pe poraquiporalla.com fascinat despre călătoria lor și caut undeva o formă de contact să le scriu 2 cuvinte...

în rest, februarie s-a dus, trăiască martie!

și melodia care se potrivește în toată treaba asta: http://www.youtube.com/watch?v=0Nnv0DjwJM4, asta este!

27 din 02

în Audiţia de Ryu Murakami personajul principal deplânge moartea soţiei sale din urmă cu 7 ani. aşa începe. băiatul lui de 16 ani îi sugerează că poate ar fi cazul să se recăsătorească. în urma discuţiei asupra acestei idei, cu cel mai bun prieten al lui, director în advertising şi care se ocupă de producţia clipurilor publicitare, acestuia îi vine ideea să organizeze o audiţie pentru castingul unui film serios. în felul acesta eroul să poată selecta dintre candidate o eventuală soţie. după ce se face reclamă acestui proiect pe radio, se înscriu peste 3000 de femei. pe baza cv-ului, a pozei şi a scrisorii de intenţie sunt selectate doar 100 de femei pentru interviu. uitându-se peste acestea, eroului nostru îi cade cu tronc o anume candidată.

rămâne de văzut dacă ea este cea potrivită...

26 din 02

uneori intru într-o librărie și după ce răsfoiesc multe cărți, aleg una; răsfoirea înseamnă  să citesc câte ceva despre autor, dacă scrie ceva despre el, apoi coperta 4, apoi deschid la întâmplare în 3 locuri și citesc câteva pasaje și dacă îmi cade cu tronc, o cumpăr, dacă nu nu.

și totuși, chiar dacă în unele cazuri, este o pură întâmplare că am ales o anume carte, mi se întâmplă citind-o să constat că parcă mi-ar fi fost destinată cumva, deoarece în paginile ei descopăr o legătură cu gândurile mele de dinainte. ca și cum aia trebuia să fie. cartea mă aștepta...

ca să vezi...

24 din 02

dacă ieri am fost obosit și de aia nu-mi venea să scriu astăzi nu voi scrie pentru că nu am chef. aveam acu' vreo oră da' mi-a pierit. m-a luat cu scârbă. de tot și toate. de minciunile care colcăie împrejur. de politica asta de 2 lei. pe cetățean oricum nu-l interesează. că dacă îl interesează se numește că are interes. aha! ș-atunci se schimbă treaba. mațu' să fie plin...

când te gândești că io credeam că politica e grija față de cetate. iar noi cetățenii ne îngrijim casa în care locuim. în Lugoj și Timișoara pe stâlpii Electrica din intersecții sunt amplasate niște panouri pe care scrie: nu dați bani cerșetorilor! n-are legătură.

mâine este ședința de consiliu local în care se va vota bugetul Reghinului pe 2010. habar n-au reghinenii unde merg banii lor. și nici nu-i interesează. cel mult comentează în surdină câte unul. și îngurgitează vrăjala de la televizor. hahaha...

23 din 02

sunt în Timișoara. astăzi, pe un cer surâzător, au fost 17,5 grade celsius. primăvară... sunt atât de obosit încât nu mai îmi vine să scriu despre nimic. adică îmi vine dar nu mai pot. am terminat alaltăieri o altă carte. Audiția de Ryu Murakami. dar o să notez zilele următoare despre ce e cartea asta.

22 din 02

am o povestioară în minte și pe care am tot vrut s-o spun: toamna trecută, am participat la o licitație în București, unde trebuia să prezentăm și niște mostre, printre altele. la predarea acestora, ne-am întâlnit la secretariatul firmei cumpărătoare, 3 firme ofertante. eu, un tip cu accent moldovenesc și o femeie de vreo 45-47 de ani, subțirică, brunetă și nu foarte înaltă. și care nu arăta rău pentru vârsta ei. eu aveam mostrele ambalate în carton lipit cu scotch, moldoveanul într-o cutie de carton maro, ceva paralilepipedic 50x70x50 mm, iar tipa bine, avea o plasă verde, din hârtie, carton, ecologică, cu ceva înscrisuri pe ea și din care se zăreau câteva pachete și pachețele, ambalate frumos. fiecăruia secretara ne-a făcut un proces-verbal în 2 exemplare, de primire-predare a mostrelor. scrierea căruia a luat ceva vreme. până a scris numele firmei, inventariate pachețelele, listare, semnare, aveți ștampilă, am, se poate, sigur, mulțumesc, cu plăcere, plus zâmbet larg de parcă în felul ăsta, eram fiecare concurent mai aproape de victorie. eu am fost ultimul. bucureșteanca a doua. termină asta de semnat și ștampilat, urmam eu, la revedere, la revedere, dă să plece, face un pas, se întoarce, nu vă supărați, îi zice la secretară, sacoșa vă trebuie, n-aș putea să mi-o iau, secretara rămâne interzisă, eu mut, pe plasa aia verde, sacoșă, ce-o fi fost era prins cu un ac de gămălie, văd abia acum, un nume de firmă, înăuntru pachete și pachețele... după un moment lung de stânjeneală, inclusiv eu mă simțeam nelalocul meu, femeia bine zice, lăsați, poate după licitație și pleacă, am căzut pe gânduri prostit, da' cât sărăcia o fi fost plasa aia, 2 lei, 5 lei, 10 lei, naiba s-o ia de plasă, io fi rămas moștenire, în fine... se termină treaba, noi stăm după eveniment pe hol, toți concurenții, așteptând cu răbdare acum redactarea procesului-verbal de participare la licitație, la un moment dat se deschide ușa sălii unde fuseseră evaluate ofertele și mostrele, ies doi tineri încărcați cu pachete, colete, plicuri, plase, mostrele noastre, le duceau undeva, draku' știe unde, ordin, să le depoziteze, și încep să urce scările către un etaj superior, femeia bine îi ochește de când au ieșit, se foiește, își mută greutatea de pe un picior pe celălalt, și face apoi brusc doi pași după ei, nu vă supărați zice, pisicindu-se oarecum, am vorbit înainte cu secretara, sacoșica aia verde e a mea, și arată cu degetul unul dintre multele lucruri pe care le cărau indiferenți cei doi băieți.

20 din 02

îmi amintesc ca ieri momentele când am citit Conversație la catedralã de Mario Vargas Llosa. era în 1993. primãvara. și cel mai important moment al lecturii mele, este unul în trenul din București către Cluj, călătorie de câteva ceasuri bune, o lumină chioară la clasa a doua, miros crunt de picioare, cușetă de 8 persoane, banchete de mușamale roase, tăiate pe alocuri de cuțit, și eu citind uitare-visare Llosa și conversația lui. am citit-o o singură dată. atunci. da' mi-o amintesc ca azi. și unul dintre lucrurile care mi-au plăcut a fost faptul că nu avea liniuță de dialog. era un întreg. un tot. personajele discutau dar nu știai întotdeauna cu precizie când. era visu-trisu. una dintre cele mai faine cărți. ani după aceea a apărut pe piață. cu liniuțe de dialog la dialoguri. un mare kkt. nu mai avea nici un haz. cumpăr cartea in forma veche. vorbim.

19 din 02

ce poftă de catalogare au unii frate! oameni ordonați, deh! pun etichete... ăla-i așa, aia așa... și pe urmă te aranjează pe-un raft, te prăfuiești, te uită, așa etichetat. poți și să mori căci ai o identitate undeva.

oare suma etichetelor pe care le ai, te pot reabilita! și suma lor îți dă o identitate colectivă?

uneori ști dinainte, senzorial, cum urmează să se întâmple ceea ce se va întâmpla. ca și cum ar striga la mine eul meu blocat într-un univers paralel.

atât din ziua cincizeci a anului ăsta.

18 din 02

deci... azi dimineață, la 03.13 am terminat Românul. O autobiografie erotică de Bruce Benderson.

nu mai știu să fi citit atât de mult la o carte. e adevărat că între timp am mai citit și altceva. cartea povestește relația homosexuală dintre un american și un român, cel de-al doilea mult mai tânăr. poate că problema acestei lălăieli în lecturarea cărții a fost determinată și de surpriza descoperirii unor scene teribile de sex, redate fidel între cele două personaje. mă rog... americanul încercând să se apropie de român și să-l înțeleagă, încearcă să înțeleagă și România. e fascinant să vezi modul în care te percep ceilalți.

nu știu dacă să recomand această carte. lectura este captivantă dar nu întodeauna digerabilă. așa că facă fiecare cum vrea...

17 din 02

am mai citit aseară câteva pagini la cartea aia, Românul. cred că o să o termin săptămâna asta. sunt curios să văd cum se încheie. deși aș putea să o citesc în diagonală și să merg direct la sfârșit, ceva parcă mă împinge să merg așa alene, pagină cu pagină.

două lucruri am mai citit ieri și azi care m-au pus pe gânduri. de unul am dat întâmplător pe un blog, autorul spunea că de fapt criza asta e una închipuită și că există doar în capul celor nevolnici și nu trecem mai departe pentru că nu vrem să trecem. iar al doilea lucru că este posibil ca Grecia să intre în faliment iar în UE părerile sunt împărțite, dacă să îi ajute sau nu. și că există riscul ca Grecia prăbușindu-se, să tragă după ea, într-un efect de domino și alte țări. primele fiind România și Bulgaria.

no mai zi ceva!