20 din 02

îmi amintesc ca ieri momentele când am citit Conversație la catedralã de Mario Vargas Llosa. era în 1993. primãvara. și cel mai important moment al lecturii mele, este unul în trenul din București către Cluj, călătorie de câteva ceasuri bune, o lumină chioară la clasa a doua, miros crunt de picioare, cușetă de 8 persoane, banchete de mușamale roase, tăiate pe alocuri de cuțit, și eu citind uitare-visare Llosa și conversația lui. am citit-o o singură dată. atunci. da' mi-o amintesc ca azi. și unul dintre lucrurile care mi-au plăcut a fost faptul că nu avea liniuță de dialog. era un întreg. un tot. personajele discutau dar nu știai întotdeauna cu precizie când. era visu-trisu. una dintre cele mai faine cărți. ani după aceea a apărut pe piață. cu liniuțe de dialog la dialoguri. un mare kkt. nu mai avea nici un haz. cumpăr cartea in forma veche. vorbim.