de regulă este relevant doar ceea ce vezi cu ochii tăi, ai văzut tu, e întrebarea cheie, mă dacă n-ai văzut nu vorbi, ne bazăm în felul acesta pe aparențe, pe ceea ce apare, pe ceea ce se vede cu ochiul liber, pe prima impresie, sigur, nimănui nu-i convine să fie astfel etichetat, după cum pare, ceea ce pare poate fi o părere circumstanțială, ceea ce se vede e pe dinafară, ceea ce e înăuntru contează, sufletul, emoția, gândul, întrebarea secundă este atunci, dar astea le mai vezi cu ochii tăi, în peștera platoniciană cel legat cu fața la perete, vedea umbrele cum se mișcă pe suprafața acestuia, convins că reale sunt acele umbre și toată realitatea este dată de ceea ce are în fața ochilor, ori odată dezlegat el descoperă ființele care se mișcau în spatele lui în fața luminii și mai mult, apoi descoperă lumea din afara peșterii, de câte ori oare, în viață, trecem succesiv, de la părere, impresie, aparență la opinie, convingere, credință, cum poți să pretinzi că-l ști, că-l cunoști pe semenul tău, când nici pe tine însuți nu te cunoști prea bine...
nu degeaba oracolul din delphi l-a numit pe socrate cel mai deștept pământean, el știa că nu știe nimic...
în fond, ceea ce trăim este mereu după ceva, momentul reflecției vine după cel al acțiunii, după trepidație, după emoție, și dacă desenăm ca-n școală o axă xoy, unde la stânga sunt adunate toate clipele trăite, frumoase sau nu, dar trecute, și prezentul e după...
Un comentariu:
adevărat, însă nu putem trăi fără speranţă, iar speranţa e întotdeauna înainte.
Trimiteți un comentariu